Metoda „inelul de aur” face noi păgubiți. Vârstnic din Apuseni, înșelat de doi bărbați din sudul țării
Doi bărbați din județele Buzău și Ilfov au fost reținuți de polițiștii din Baia de Arieș, după ce un vârstnic a reclamat faptul că a fost abordat de două persoane care aveau nevoie de carburant, aceștia oferindu-i, în schimbul combustibilului dar și a unei sume de bani, un inel fals din aur.
Polițiștii din Baia de Arieș au reținut doi bărbați din județele Buzău și Ilfov care l-ar fi înșelat pe un vârstnic din comuna Lupșa. Aceștia i-au spus că au rămas fără carburant și i-au vândut un inel pretinzând că e din aur. Mai târziu, vârstnicul a constatat că a dat banii pe un inel făcut dintr-un metal neprețios și a anunțat poliția.
La data de 6 august 2019, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Baia de Arieș, sprijiniți de polițiștii din Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Alba, i-au identificat și reținut pe doi bărbați, de 58 și 41 de ani, primul din Buzău, iar cel de-al doilea din Afumați, județul Ilfov, care sunt bănuiți de săvârșirea unei infracțiuni de înșelăciune, faptă reclamată poliției la data de 25 iulie 2019 de către un bărbat de 64 de ani, din comuna Lupșa.
În sarcina celor doi bărbați s-a reținut faptul că, în data de 24 iulie 2019, în timp ce se aflau pe raza localității Lupșa, l-ar fi abordat pe bărbat, oferindu-i, spre vânzare, contra sumei de 100 de lei, un inel despre care au spus că este din aur. Aceștia l-au convins pe bărbat să cumpere inelul, susținând că valoarea reală a acestuia este mult mai mare, dar sunt nevoiți să-l vândă pentru că nu mai au bani de combustibil.
Bărbatul a plătit suma cerută însă, după o zi, a constatat că inelul pe care l-a cumpărat nu era confecționat dintr-un metal prețios și a anunțat poliția.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activități infracționale a celor doi bărbați reținuți și pentru recuperarea prejudiciului.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Zece orașe, în cursa pentru Capitala Tineretului din România 2028. Alba Iulia, reprezentată în juriul de experți
Zece orașe, în cursa pentru Capitala Tineretului din România 2028. Alba Iulia, reprezentată în juriul de experți Alba Iulia găzduiește etapa finală a competiției pentru titlul de Capitala Tineretului din România 2028, iar un reprezentant al programului local de tineret face parte din juriul de experți. Zece orașe au depus candidaturi complete, într-o ediție cu […]
VIDEO | Acțiune la Jidvei pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale: 40 de cetățeni străini, verificați de polițiști
Acțiune la Jidvei pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale: 40 de cetățeni străini, verificați de polițiști Polițiștii Secției 6 de Poliție Rurală Jidvei, împreună cu polițiștii din cadrul Serviciului pentru Imigrări al județului Alba, au desfășurat la data de 15 octombrie 2026, în intervalul orar 12.00 – 14.00, o acțiune, pe raza comunei Jidvei, care […]
Sesiuni de pregătire on-line pentru elevii care își doresc să urmeze cursurile colegiilor militare organizate și de Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia. Cum se pot înscrie elevii interesați
Sesiuni de pregătire on-line pentru elevii care își doresc să urmeze cursurile colegiilor militare organizate și de Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia. Cum se pot înscrie elevii interesați Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia organizează sesiuni de pregătire on-line pentru elevii care își doresc să urmeze cursurile colegiilor militare. ,,Colegiile naționale militare […]
