Metalurgistul Cugir îşi precizează poziţia legată de incidentele de la finalul întâlnirii cu Naţional Sebiş
La finele întâlnirii derby din etapa a 2-a a play-off-ului Seriei a 5-a din Liga a 3-a, disputată vineri, 25 aprilie, dintre Metalurgistul Cugir şi Naţional Sebiş, pe fondul tensiunii, a izbucnit un conflict în care au fost implicaţi oficiali ai echipelor, dar şi Ovidiu Morariu, căpitanul formaţiei vizitatoare. Pentru a lămuri anumite aspecte ale acelor evenimente, divizionara terţă din Alba, Metalurgistul Cugir şi-a precizat punctul de vedere într-un comunicat de presă pe care îl redăm în cele ce urmează:
„Faţă de subiectul de presă creat atât în Alba cât şi în Arad, cu privire la faptul că nu am fost gazde ospitaliere cu cei din Sebiş facem următoarele precizări: oficialii din Sebiş şi suporterii care au fost în zonă s-au dezis de cele două persoane implicate în acel conflict de la finalul întâlnirii (antrenorul Sandu Ţamboi şi jucătorul Ovidiu Morariu), spunând că, de fapt, aceştia nu sunt arădeni adevăraţi ci aflaţi doar de conjunctură în Sebiş, unul dintre ei fiind chiar de pe meleagurile noastre, din judeţul Alba.
Despre antrenorul cu portarii, domnul Ionuţ Popa a afirmat atunci, în febra evenimentelor, că nu este prima dată când îl pune într-o postură delicată, şi va propune sancţionarea pecuniară a celor doi.
Aceşti doi actori de pe terenul de sport antrenorul Sandu Ţamboi şi jucătorul Ovidiu Morariu au făcut gesturi obscene, în timpul întâlnirii, directe sau mascate de un aşa-zis tic nervos (spre fericire, Ionuţ Popa deşi e „mustăcios” nu are aceleaşi ticuri), către spectatorii din tribună, prezenţi într-un număr mare să vadă un meci de fotbal, nu mascaradele lor.
În tur, când au venit la Cugir au fost primiţi frumos în tribună şi victoria oaspeţilor a fost aplaudată de suporterii noştri. Când ne-am deplasat la Sebiş, suporterii noştri au fost trimişi pe o movilă, într-un colţ al terenului, iar acum domnul Sandu Ţamboi ne reproşează că nu ne-au cerut bani pe bilete. Spre deosebire de gesturile lor, ce nu au nimic în comun cu atitudinea sportivă, la Sebiş, după terminarea partidei, când a venit ambulanţa să-l transporte pe Şoltez, portarul gazdelor la spital, fanii din Cugir, aflaţi în apropiere, au întrerupt hora bucuriei şi au aplaudat minute bune până la plecarea ambulanţei.
Dar ce să ne mai mirăm că s-au comportat aşa la Cugir, când cel puţin Morariu a avut aceeaşi atitudine faţă de suporterii din Sebiş, după victoria Metalurgistului în deplasare, la Sebiş. Atunci nu am ştiu cine-l antrenează, dar am aflat acum.
Despre delegarea arbitrilor, ce să mai spunem când la două partide consecutive în deplasare a fost delegat acelaşi central, Naţional câştigând cu acelaşi scor, 1-0.
În rest, îi felicităm pentru victorie, şi acum aşa cum am procedat şi la finalul întâlnirii de vineri pe adevăraţii sportivi şi conducători de la Sebiş, pe adevăraţii arădeni pentru atitudine, mulţumim suporterilor noştri pentru că sunt alături de echipă şi… mergem mai departe.„
Conducerea Metalurgistul Cugir 1939
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
Volei Alba Blaj, grupă infernală în Liga Campionilor! Dueluri cu VakifBank Istanbul, Savino Del Bene Scandici și, probabil, Volero Le Cannet!
Volei Alba Blaj, grupă infernală în Liga Campionilor! Dueluri cu VakifBank Istanbul, Savino Del Bene Scandici și, probabil, Volero Le Cannet! Campioana României are parte de o grupă de foc în Liga Campionilor, echipa din „Mica Romă” urmând să înfrunte adversari de top precum VakifBank Istanbul, Savino Del Bene Scandici și o echipă venită din […]
CSM Unirea Alba Iulia, în cantonament în Austria | Noutăți în efectivul „alb-negrilor”: Szijj, Lambru și Banu
CSM Unirea Alba Iulia, în cantonament în Austria | Noutăți în efectivul „alb-negrilor”: Szijj, Lambru și Banu Divizionara terță CSM Unirea Alba Iulia va efectua un stagiu centralizat în Austria, în perioada 16-26 iulie, răstimp în care vor susține și 3 jocuri de verificare. În privința efectivului sunt 3 noutăți, respectiv Bogdan Szijj (CSU Alba […]
FOTO: Înotătorii de la LPS Alba Iulia la Campionatele Naționale de cadeți | Ilinca Ileană-Pienariu, 3 medalii adjudecate
Înotătorii de la LPS Alba Iulia la Campionatele Naționale de cadeți | Ilinca Ileană-Pienariu, 3 medalii adjudecate La Bacău s-a disputat săptămâna trecută Campionatul Național de Cadeți la înot, competiție în cadrul căreia Ilinca Ileană-Pienariu (LPS Alba Iulia) a cucerit 3 medalii, un bilanț excelent. Citește și: FOTO: Înotători de la LPS Alba Iulia, la […]