Metalurgistul Cugir – Industria Galda, derby de Alba în prima rundă a returului
Sezonul fotbalistic de primăvară debutează fulminant în Alba, cu un derby judeţean prevăzut în prima etapă a returului Seriei a 5-a a Ligii a 3-a. Vineri, de la ora 15.00, pe Stadionul „CSO” sunt faţă în faţă conjudeţenele Metalurgistul Cugir şi Industria Galda de Jos, într-o partidă a orgoliilor. În toamnă, pe terenul nou-promovatei s-a înregistrat o remiză albă, rezultat considerat o surpriză deosebită a startului campionatului.
*Antrenori noi, comparativ cu turul
Raportat la precedentul duel direct, ambele bănci tehnice au cunoscut modificări, plecând Radu Andone de la Industria, respectiv Dan Mănăilă de la Metalurgistul. „Vrem un retur mai bun decât prima parte a stagiunii, să reuşim, prin jocul prestat şi rezultatele înregistrate, să atragem spectatorii la stadion. Până în prezent nu am fost oponent al Industriei, dar am urmărit-o la lucru şi ştiu că vom avea parte de un adversar incomod”, a declarat Cristian Coroian, tehnicianul amfitrionilor. Acesta nu se poate baza pe Necşulescu – suspendat, în pauza competiţională Metalurgistul suferind iarăşi un masiv proces de restructurare al lotului.
După plecările vedetelor Cernea şi P. Păcurar, cu siguranţă că gruparea din Galda va etala o cu totul altă partitură ofensivă şi antrenorul Paul Ciucă lucrând cu un efectiv ce a suportat numeroase modificări. „Returul se anunţă mai dificil pentru noi în condiţiile celor două pierderi, dar ne interesează prezentul şi viitorul. Ne propunem să luăm puncte la Cugir, întrucât încă suntem în hora retrogradării”, a apreciat „principalul” vizitatorilor. În tabăra Industriei, absenţele sunt mai multe: Cr. Ivaşcu – suspendat, D. Lupşan – nerefăcut, Baghiu – răcit, în schimb anticipându-se revenirea apărătorului Căt. Ivaşcu.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO | România, învinsă de la Slovacia, la Bratislava: Stanciu și Rațiu, titulari. Mesaj la scenă deschisă pentru Mircea Lucescu
România, învinsă de la Slovacia, la Bratislava: Stanciu și Rațiu, titulari. Mesaj la scenă deschisă pentru Mircea Lucescu România a fost învinsă de Slovacia, la Bratislava, marți, 31 martie 2026, într-un amical al suspinelor, între reprezentative care au pierdut duelurile din semifinalele barajelor de calificare la Campionatul Mondial de Fotbal 2026. Gazdele s-au impus cu […]
Cei doi fotbaliști din Alba, Nicolae Stanciu și Andrei Rațiu, titlulari în amicalul României cu Slovacia
Cei doi fotbaliști din Alba, Nicolae Stanciu și Andrei Rațiu, titlulari în amicalul României cu Slovacia Cei doi fotbaliști din Alba convocați la lotul reprezentativ de seniori, Nicolae Stanciu și Andrei Rațiu, vor fi titulari în partida amicală pe care naționala de fotbal a României o va juca în deplasare cu Slovacia. Partida, un duel […]
Duminică, în „Alba Blaj” Arena, finalele Cupei României, Volei Alba Blaj – Dinamo, la feminin | Bilete, la vânzare, de azi, la 20 de lei
Duminică, în „Alba Blaj” Arena, finalele Cupei României, cu Volei Alba Blaj – Dinamo, la feminin | Bilete, la vânzare, de azi, la 20 de lei Volei Alba Blaj a pus în vânzare, începând de marți, 31 martie, la prețul de 20 de lei, bilete pentru finalele Cupei României, la feminin și masculin, jocuri care […]