Rămâi conectat
MA-RA-MU

Curier Județean

Metalurgistul Cugir de odinioară – Interviu cu Tudor Vătafu, un fotbalist de altădată

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

“Prietenia oamenilor din Cugir m-a ţinut la Metalurgistul”

Tudor Vătafu, în primul rând, ce a însemnat fotbalul pentru tine?
– Un mod de viaţă, aş putea spune. Am ales acest sport întrucât pe terenul de fotbal m-am simţit cel mai bine. Niciun sentiment nu se compară cu acela de a purta tricoul unei echipe şi de a face parte dintr-un grup pe care oamenii să stea cu ochii şi să te aprecieze sau nu.
– De la ce vârstă ai început să joci fotbal?
– La 15 ani am primit prima legitimare la echipa “Gilortul”, pe vremea când eram elev la Liceul “Tudor Arghezi” din Tg. Cărbuneşti, judeţul Gorj. A venit apoi studenţia şi am fost legitimat, mai întâi, la CFR Cluj, iar apoi la “U” Cluj.
– Cum ai ajuns la Cugir?
– În 1978 am primit transferul la “Metalurgistul”, o echipă care din 1962 evolua în Divizia B. Odată cu mine au venit Nagy, Bucur şi Mihalcic.
– De ce tocmai Cugirul?
– De fapt am ales între câteva oferte, printre care FC Braşov, CS Târgovişte, UTA Arad, Şoimii Sibiu, Pandurii Tg. Jiu, FC Olt. Mai era şi un alt motiv. În acel an urma să mă căsătoresc cu o cugireancă, colegă de facultate la “Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca. Cugirul părea atractiv având în vedere că îmi oferea ocazia să joc în compania unor echipe serioase din Seria a III-a, precum: Olimpia Satu Mare, FC Bihor, Gloria Bistriţa, UTA, “U” Cluj, CSM Reşiţa, FC Baia Mare, unele dintre ele foste divizionare A, care retrogradaseră în eşalonul secund.
– Cum se prezenta “Metalurgistul” la acea vreme?
– Era sub nivelul valoric al echipelor amintite, dar obiectivul conducerii de la Cugir era rămânerea în Divizia B. Pe parcurs am avut ocazia şi plăcerea să joc şi în compania unor jucători internaţionali ca: Zamfir, Alexandru Moldovan, Tevi, Mateescu, Lăzureanu, Câmpeanu II, Anca, Boca, Adam (de trei ori golgheter al României) etc.
– Ce satisfacţii şi ce neîmpliniri ai trăit ca jucător al Cugirului?
– Insatisfacţia s-a datorat faptului că după 20 de ani în Divizia B, echipa a retrogradat în C. Eşecul a nemulţumit multă lume! După un an am revenit în B, reuşind ca la finalul campionatului să învingem la Deva cu 2-0. Bucuriile erau date de prezenţa la meciurile noastre a unor asistenţe numeroase, iar când jucam în deplasare veneau mulţi suporteri cugireni să ne susţină. Mai era şi satisfacţia că jucam cu echipe care participaseră în competiţiile internaţionale, de genul Europa League de astăzi; un exemplu era Baia Mare, care jucase cu Real Madrid.
Personal mai aveam şi satisfacţia că vedeam Arena “Me­talurgistul” tot timpul plină de copii care veneau să înveţe fotbal, erau pe grupe, aveau antrenori, echipament,  vestiare, ca la cluburile mari. Cugirul ieşea în evidenţă şi prin numărul notabil de secţii pe ramuri de sport, tenis de masă şi de câmp, rugby, judo, tir, box, care dovedea o dezvoltare apreciabilă la nivel naţional.
– Ce-ţi aminteşti despre oamenii cu care ai lucrat?
– Amintiri emoţionante, frumoase despre aceia care s-au dedicat trup şi suflet echipei, unii acum în viaţă, alţii trecuţi la cele veşnice. Îi am şi acum în imagine pe antrenorii Onisie şi Bone (foşti jucători la CCA), Codreanu, Blujdea, Pojoni, Barbu, Zoli Crişan, pe reprezentanţii conducerii secţiei de fotbal şi ai asociaţiei, precum Schadi, Pâclişan, Herlea, Rapcea, Văduva, Dîrjan, Duma, Suciu şi nu în ultimul rând fostul director general al UM Cugir, Nicodim Roşca. De toţi mă leagă cele mai frumoase amintiri!
– Care a fost cariera ta după Metalurgistul Cugir?
– În 1985 am plecat la Mecanica Orăştie care evolua în B, unde am jucat până în 1989. În acelaşi an m-am întors la Cugir şi am mai jucat până în ianuarie 1990, când m-am şi retras din activitatea de jucător.
– Ştiu că eşti foarte modest. Vrei totuşi să ne spui ceva legat de performanţele tale ca fotbalist?
– De-a lungul carierei mele de jucător, timp de 20 de ani, am evoluat în peste 450 de meciuri şi am înscris 150 de goluri.
– Cu ce te ocupi şi ce planuri de viitor ai?
– Lucrez ca economist la UM Cugir. Soarta a vrut să am doi copii, un băiat şi o fată, amândoi cu studiile terminate şi care au activitatea profesională în Cluj-Napoca. Ca planuri pentru viitor, mă gândesc să scriu o carte despre fotbalul cugirean şi celelalte sporturi ce au activat în trecut la Cugir. Pentru acest lucru am la dispoziţie un valoros material documentar despre “Metalurgistul”, adunat de-a lungul timpului de regretatul Teodor Schadi, dispărut, din păcate, prea devreme dintre noi.
– Ai ajuns la o venerabilă vârstă. Ce le transmiţi cugirenilor, care mai bine de un deceniu ţi-au urmărit pas cu pas evoluţia pe teren?
-Dacă stau şi privesc în urmă mă gândesc cu nostalgie la acele vremuri când într-un oraş atât de mic precum Cugirul, pe lânga faima uzinei, care cutreiera lumea, a existat şi s-a vorbit şi despre echipa de fotbal care a făcut performanţă atâţia ani în Divizia B, alături de valoroase echipe din ţară. Iar dacă legile nu erau poate aşa de aspre în acele timpuri, cu susţinerea financiară de care se bucura, Me­talurgistul ar fi jucat cu siguranţă şi în primul eşalon fotbalistic. În rest vreau să le mulţumesc tuturor care m-au apreciat ca jucător, m-au aplaudat la meciuri atunci când am meritat şi care mă înconjoară şi acum cu multă simpatie. Vreau să le mai spun că prietenia oamenilor din Cugir m-a ţinut la ‘”Metalurgistul”.

Constantin PREDESCU

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana

Ziarul Unirea

Publicat

în

Mesaje, urări și felicitări de Crăciun fericit 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Mesaje de Crăciun pentru prietenii din străinătate în limba italiană Dacă aveți prieteni care cunosc limba italiană vă propunem să le trimiteți, în preajma sărbătorilor, unul dintre mesajele de mai jos. Surpriza va fi pe măsură. Buon Natale / Buone […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea