Actualitate

Medicul Virgil Musta: „Restaurantele pot reprezenta un focar de infecţie important”

Ioana Oprean

Publicat

în

Numărul mare de cazuri noi de coronavirus în ultima perioadă ar putea fi pus pe seama deschiderii restaurantelor la interior, în cazul în care acolo nu s-au respectat regulile de protecţie, atrage atenţia medicul Virgil Musta.

„Este un bilanţ îngrijorător şi trist în acelaşi timp, pentru că a depăşit mult pragul cu care ne-am obişnuit în ultimul timp.

Foarte probabil că acest bilanţ de azi se datorează unui număr foarte mare de pacienţi care s-au testat, fiind începutul anului şcolar şi mulţi dintre ei au vrut să vadă dacă merg în siguranţă sau nu la şcoală”, a spus dr. Virgil Musta, șeful secției de Boli Infecțioase de la Spitalul Victor Babeș din Timișoara, la Antena 3.

Cum perioada de incubaţie a virusului durează până la 14 zile, şcolile sunt scoase din calcul, astfel că scenariul care este luat în calcul la acest moment, pentru „explozia” cazurilor ar fi deschiderea restaurantelor la interior, din 1 septembrie, adică din urmă cu două săptămâni.

„Aproape sigur aceste cifre mari nu sunt consecinţa începerii anului şcolar, pentru că este prea devreme, dar intră în discuţie dechiderea restaurantelor, dacă nu s-au păstrat regulile de protecţie. Astfel, ele pot reprezenta un focar de infecţie important.

Singura metodă de a evita este de a respecta cu stricteţe regulile: masca de protecţie, distanţa fizică şi igiena mâinilor”, a precizat dr. Virgil Musta, medic aflat în linia întâi în lupta cu virusul.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Recomandări ANSVSA pentru depozitarea corectă a alimentelor în frigider. Măsuri esențiale pentru siguranța cumpărătorilor și reducerea risipei alimentare

Ioana Oprean

Publicat

în

Recomandări ANSVSA pentru depozitarea corectă a alimentelor în frigider. Măsuri esențiale pentru siguranța cumpărătorilor și reducerea risipei alimentare Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) transmite, în contextul eforturilor naționale de reducere a risipei alimentare și de prevenire a toxiinfecțiilor alimentare, un set extins de recomandări tehnice pentru gestionarea corectă a segmentului frigorific […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum va fi VREMEA de Paște 2026 în România: Zile frumoase, de primăvară autentică

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi VREMEA de Paște 2026: Zile frumoase, de primăvară autentică Meteorologii europeni au actualizat estimările pentru perioada 16 martie – 13 aprilie 2026, realizate de ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată, care arată că vremea de Paște 2026 în România va fi frumoasă, de primăvară autentică.  Este estimată media săptămânală […]

Citește mai mult

Actualitate

FOTO | Nadia Comăneci, premiată la Parlamentul European, la 50 de ani de la performanța istorică de la Montreal 1976: „Sportul are puterea să schimbe lumea”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Nadia Comăneci, premiată la Parlamentul European, la 50 de ani de la performanța istorică de la Montreal 1976: „Sportul are puterea să schimbe lumea” Nadia Comăneci, legendă a gimnasticii mondiale și prima sportivă notată cu 10 perfect la Jocurile Olimpice, a efectuat, luni și marți, o vizită oficială de două zile la Parlamentul European, în […]

Citește mai mult