Medicul aiudean Molnar Geza, judecat pentru trafic de minori, va sta în arest la domiciliu
Medicul Molnar Geza, fost consilier local în Aiud, va fi judecat pentru trafic de minori în stare de arest la domiciliu. Magistrații de la Curtea de Apel Alba Iulia au admis, joi, recursul DIICOT la decizia Tribunalului Alba care a dispus eliberarea inculpatului sub control judiciar și au hotărât ca acesta să rămână în arest la domiciliu pentru următoarele 30 de zile.
Dr. Molnar Geza a fost reținut în data de 12 martie, în urma unei acţiuni a DIICOT – Serviciul Teritorial Alba Iulia în colaborare cu BCCO Alba Iulia, pe linia combaterii traficului de minori şi proxenetismului.
Potrivit procurorilor în cauză există suspiciunea rezonabilă că inculpatul a înlesnit practicarea prostituţiei pentru mai multe persoane, inclusiv o persoană minoră, efectuând operaţiuni de intermediere a practicării prostituţiei, prin identificarea şi furnizarea de clienţi, precum şi prin organizarea unor astfel de întâlniri cu persoane din anturajul său, tot pentru întreţinerea de relaţii sexuale. Activitatea infracţională a inculpatului a fost sprijină şi de suspecta B.L.F.
S-a stabilit că doctorul Molnar a racolat trei fete, dintre care una minoră (15 ani), promițânu-le că le va ajuta să se realizeze în viață și că nu li se va întâmpla nimic dacă vor asculta de el, amintindu-le de poziția sa în administrația locală și relațiile cu anumiți oameni influenți din județ.
Până în prezent au fost identificați 7 clienți, care au întreținut relații sexuale cu cele trei fete. Majoritatea dintre aceștia sunt din Alba (Aiud, Teiuș, Alba Iulia, Sebeș), iar ceilalți din alte județe. Este vorba despre persoane din anturajul inculpatului, oameni de afaceri și din administrație. Partidele de sex aveau loc în camere din diferite pensiuni, sau în autoturismele clienților.
Inculpatul și-a recunoscut parțial vinovăția, respectiv faptul că a intermediat întreținerea de relații sexuale cu diferite persoane.
În urma arestării Molnar Geza a fost exclus din PDL printr-o hotărâre aprobată în unanimitate de Biroul permanent local al organizației locale Aiud din 13 martie.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Prima zăpadă din iarna 2026–2027 în Munții Șureanu! A început să ningă la sfârșit de octombrie
Prima zăpadă din iarna 2026–2027 în Munții Șureanu! A început să ningă la sfârșit de octombrie A început să ningă ca în povești de luni seara în Munții Șureanu, în zona Poarta Raiului, deși este doar finalul lunii octombrie 2026. Zăpada începe să se așterne, iar stratul ar putea ajunge în curând la câțiva centimetri. […]
Sergiu Pașca, cercetătorul originar din Aiud, face un nou pas în înțelegerea bolilor creierului: echipa sa a crescut țesut cerebral uman în creierul șoarecilor, cu perspective pentru tratarea unor boli incurabile
Sergiu Pașca, cercetătorul originar din Aiud, face un nou pas în înțelegerea bolilor creierului: echipa sa a crescut țesut cerebral uman în creierul șoarecilor, cu perspective pentru tratarea unor boli incurabile Cercetătorul român Sergiu Pașca, originar din Aiud, județul Alba, profesor la Facultatea de Medicină a Universității Stanford din California – SUA, a coordonat o […]
Video | Peste 600 de vestiare noi la Băile Sărate și planurile pentru viitorul Aqua Park din Ocna Mureș. Primar: „Am plecat de la 17 locuri de cazare. Astăzi avem peste 700 listate pe Booking”
Peste 600 de vestiare noi la Băile Sărate și planurile pentru viitorul Aqua Park din Ocna Mureș. Primar: „Am plecat de la 17 locuri de cazare. Astăzi avem peste 700 listate pe Booking” Orașul Ocna Mureș continuă să se dezvolte pe partea de turism și agrement, prin investiții care vizează atât extinderea infrastructurii de la […]
