Rămâi conectat

Sport

Meci special la Ighiu! Fabian Himcinschi, Keita şi Poiană atacă Performanţa cu echipa din „Valea Domanului”, pretendenta la promovare

Dan HENEGAR

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Partidă specială sâmbătă, la Ighiu, în fieful Performanţei, ce primeşte, în etapa a 16-a a Seriei a 4-a vizita ocupantei poziţiei secunde, CSM Şcolar Reşiţa, pretendenta la promovare. Va fi o confruntare aparte, cu iz sporit de atractivitate, în condiţiile în care în distribuţia formaţiei din Valea Domanului, plasată la două puncte de liderul Naţional Sebiş, pe care l-a învins recent în derby, se regăsesc trei jucători care în tur au evoluat la Ighiu, Fabian Himcinschi, Souleymane Keita şi Cristian Poiană!

În returul din care s-au scurs 180 de minute, trioul ex-ighian a semnat toate cele 4 reuşite ale „rosso-nerii”-lor, remarcându-se Fabian Himcinschi, fostul internaţional de junori, cu o dublă în derby-ul cu Naţional Sebiş. În prima parte a campionatului, cei trei au înscris împreună 11 din totalul celor 24 de reuşite ale Performanţei, Keita marcând 5 goluri, F. Himcinschi – 4 (primii doi golgheteri), iar Poiană – două.

*Mihai Manea: „Cei trei vor să arate că Performanţa a pierdut trei jucători buni”

Antrenorul gazdelor Mihai Manea are o misiune dificilă în această primăvară, în condiţiile în care Performanţa a suferit transformări majore în intersezon. Gruparea ighiană a strâns un singur punct în retur şi se clasează pe locul opt înaintea celui de-al doilea joc intern. „N-am lucrat cu cei trei, dar sunt jucători pe care îi cunosc foarte bine. Cu siguranţă că vom avea ambiţii aparte, vor da totul, pentru a dovedi că Performanţa a pierdut trei jucători foarte buni”, a  declarat Mihai Manea, cel care a fost coleg ca şi jucător la CS Deva cu Leo Doană, omologul său de pe banca tehnică a Reşiţei. „Nu ne este frică de acest joc, dar suntem conştienţi că ne aşteaptă o partidă dificilă. Întâlnim echipa de pe locul secund, pretendentă la Liga a 2-a, dar sperăm să reuşim să câştigăm primele trei puncte”, a apreciat antrenorul albaiulian în vârstă de 35 de ani.

*Fabian Himcinschi: „Va fi o motivaţie în plus, mi-aş dori să marchez”

Fabian Himcinschi, „pariul” lui Lolea, cum inspirat a fost denumit de presa din Caraş după dubla prin care a răpus liderul va avea parte de o întâlnire aparte, în judeţul Alba, împotriva formaţiei pregătită în tur de tatăl său Adorian Himcinschi, ajuns acum la Unirea Alba Iulia. „Va fi o motivaţie în plus pentru mine în acest meci, obiectivul nostru fiind să luăm toate punctele pentru a continua lupta la promovare. Mi-aş dori să marchez, dar în acelaşi timp să câştigăm. Cu atât mai bine ar fi dacă aş înscrie şi am câştiga„, a precizat atacantul în vârstă de 22 de ani, fost în Italia, la Empoli. Produs al Unirii Alba Iulia, acesta îi cunoaşte pe majoritatea adversarilor din partida de sâmbătă, cu care a fost coleg în Cetatea Marii Uniri. „Nu va fi uşor jocul, dar în mod normal, nu văd de ce ne-am încurca la Ighiu, nu cred că Performanţa ne poate sta în cale. Avem un moral bun, am învăţat din eşecul cu Pandurii Tg. Jiu 2, la Ighiu cel mai periculos adversar este terenul foarte prost, dar şi întreaga echipă adversă, nu un jucător anume”, a mai afirmat Fabian Himcinschi.

Vârful albaiulian a ajuns în retur în Valea Domanului, după ce a părăsit Performanţa în mijlocul turului, fiind atras de proiectul promovării în Liga a 2-a.

*Nebunie în tur, Keita – o dublă împotriva actulei formaţii!

Partida din tur a fost una nebună, interzisă cardiacilor. Performanţa Ighiu a obţinut întâia victorie stagională, cu scorul de 4-3 (2-2), golul victoriei fiind înscris de Vlădia în minutul 90+4, când amfitrionii aveau doi eliminaţi (Costachi şi Ponoran). Atunci a ieşit la rampă senegalezul Keita, ce şi-a trecut în cont o dublă, împotriva actualei formaţii. Echipa antrenată pe atunci de Adorian Himcinschi a condus în două rânduri, dar au fost egalați la pauză. Imediat la reluare, Keita și-a trecut în cont dubla, însă Performanța nu se putea bucura deja de prima victorie stagională, întrucât Costachi a egalat din penalty în minutul 77.

Comparativ cu acel joc, în efectivul Performanţei se mai regăsesc doar doi jucători, Fetiţa şi Circov, restul jucătorilor părăsind efectivul divizionarei terţe. Echipa din tur: Mikloș (56, Tiut) – Bold, Ov. Turuș, Mintaș, Cherecheș – Boldea, Poiană – Fetița (72, R. David), Keita (67, Vlădia), Făgărășanu – S. Szekely (56, Gîț); rezerve Circov, G. Toma. Antrenor Adorian Himcinschi.

Foto: expresdebanat.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

CSO Voluntari – Volei Alba Blaj 3-1, în primul meci al finalei Diviziei A1 la volei feminin

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSO Voluntari a învins, scor 3-1 (28-26, 25-19, 20-25, 25-20), pe campioana Volei Alba Blaj în primul meci al finalei Diviziei A1 la volei feminin. Al doilea meci are loc mâine, 20 aprilie, tot la Voluntari, la ora 20.00, în direct la TVR Sport, iar următoarele două sunt prevăzute la Blaj, la finele săptămânii viitoare. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea