Ştirea zilei

Măsuri luate la nivelul Centrului de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică Galda, în urma focarului de COVID-19. Precizări ale DGASPC

Ioana Oprean

Publicat

în

În urma efectuării analizelor de laborator de către specialiștii Direcției de Sănătate Publică Alba, la nivelul Centrului de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică pentru persoane adulte cu dizabilităţi Galda de Jos, aflat în structura Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba, numărul persoanelor depistate pozitiv a crescut.

Petrecerea Divorțaților

Astăzi, 10 octombrie 2020, bilanțul infectărilor la centrul rezidențial din Galda de Jos se ridică la un număr de 103 beneficiari și 29 de angajați, din 180 de persoane adulte cu dizabilități, respectiv 170 de persoane salariate.
Precizăm faptul că, DGASPC Alba a dispus o serie de măsuri începând cu luna martie, în toate centrele rezidențiale pentru persoane adulte cu dizabilități și copii aflate în structura sa, conform planurilor de măsuri de continuitate a activității, avizate de Direcția de Sănătate Publică Alba.

Personalul este dotat cu echipamente de protecție individuale complete (măști, mănuși, botoși, capeline, pelerine de unică folosință, halate, combinezoane), sunt stocuri suficiente de dezinfectanți și biocide, sunt achiziționate lămpi UV pentru dezinfectarea completă a aerului și a suprafețelor din încăperi, s-au făcut dezinfecții constant, s-a limitat interacțiunea beneficiarilor.

Zilnic s-a efectuat triajul epidemiologic atât pentru angajați, cât și pentru beneficiari, respectiv măsurarea temperaturii și consemnarea acesteia într-un registru special. De asemenea, toți angajații din centrele rezidențiale ale DGASPC Alba sunt testați bilunar, conform programării făcute de DSP Alba și recomandărilor INSP.

În urma situației de la centrul din Galda de Jos, DGASPC Alba a decis delegarea unui număr de 3 medici, care împreună cu medicul centrului și asistentele medicale să asigure monitorizarea permanentă a stării de sănătate a beneficiarilor. Ținând cont de patologia persoanelor ocrotite în cadrul acestuia, personalul de specialitate este în legătură permanentă cu un medic infecționist și medicul de familie, în vederea stabilirii schemei de tratament adaptată fiecărui beneficiar, conform simptomelor.

În funcție de evoluție, beneficiarii care dezvoltă forme medii de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2 vor fi transferați la Spitalul Municipal Aiud, Secția Psihiatrie, unde vor beneficia de tratamentul specific.
Pacienții care dezvoltă forme grave de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2 vor fi transferați la Secția ATI din cadrul Spitalului Județean de Urgență Alba, unde vor beneficia de asistența medicală specifică

.
Personalul medical din cadrul CRRN Galda de Jos, va pune la dispoziția echipajelor care transferă beneficiarii în unități sanitare, medicația specifică fiecărei patologii și schema de administrare a tratamentului.

Precizăm că, activitatea nu a fost întreruptă în centrele rezidențiale pentru copii și persoane adulte cu dizabilități aflate în structura instituției și au fost luate toate măsurile necesare de prevenire și minimizare a contactării și răspândirii infectării cu virusul COVID-19.

Director general
Frăcea Valentin-Ioan


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Conducta veche de 40 de ani care alimentează un oraș de munte din Alba cu apă brută va fi înlocuită

Ioana Oprean

Publicat

în

Conducta veche de 40 de ani care alimentează un oraș de munte din Alba cu apă brută va fi înlocuită Direcția Județeană de Mediu Alba a luat decizia etapei de încadrare – fara evaluarea impactului asupra mediului, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul „Reabilitare conductă de aducțiune apă brută la […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

O firmă din Sibiu, singura ofertă depusă la licitația pentru concesionarea serviciilor de organizare a Târgului de Crăciun și a Târgului de Paște de la Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

O firmă din Sibiu, singura ofertă depusă la licitația pentru concesionarea serviciilor de organizare a Târgului de Crăciun și a Târgului de Paște de la Alba Iulia O firmă din Sibiu a depus singura ofertă pentru concesionarea serviciilor de organizare a Târgului de Crăciun și a Târgului de Paște de la Alba Iulia. Este vorba […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Doi bărbați din Vaslui, reținuți pentru furt calificat în Alba: Au sustras motorină din utilaje parcate la Bucerdea Vinoasă

Ioana Oprean

Publicat

în

Doi bărbați din Vaslui, reținuți pentru furt calificat în Alba: Au sustras motorină din utilaje parcate la Bucerdea Vinoasă Marți, 27 octombrie 2026, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de doi bărbați, în vârstă de 26, respectiv 20 de ani, ambii din localitatea […]

Citește mai mult