Masca Barajului Oașa necesită lucrări de reparații: De ce se impune intervenția
Masca Barajului Oașa necesită lucrări de reparații: De ce se impune intervenția
Hidroelectrica SA a lansat, marți, 10 iunie 2025, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) procedura de contractare prin licitație publică a proiectării și lucrărilor de reparații efective la masca Barajului Oașa.
Valoarea contractului propus este de peste 8,3 milioane de lei.
Termenul de realizare a serviciilor de proiectare și de execuție a lucrărilor este de 12 luni pentru serviciile de proiectare și de 18 luni pentru execuția lucrărilor.
Citește și: FOTO: Peisaje de basm pe drumul spre Barajul și Lacul Oaşa din județul Alba. Destinația perfectă de weekend, preferată de mii de turiști

Conform Documentației de avizare a lucrărilor de intervenție (DALI) pentru execuția lucrărilor de reparații la masca Barajului Oașa, la inspecția tehnică din aprilie 2022 s-au identificat rosturi orizontale și verticale fără mastic sau cu mastic desprins/îmbătrânit și neaderent la plăcile de mască. Pe porțiunile unde masticul este scos din rosturi lipșește și stratul suport al acestuia, rosturile fiind goale până la tola de etanșare.
S-au identificat și exfolieri în cazul a două plăci din beton și tasări diferențiate ale acestora față de plăcile vecine, în trei cazuri.
Nu s-au constatat deteriorări ale covorului de cauciuc cu rol de etanșare. S-a constatat corodarea elementelor de prindere mecanică ale acestuia pe masca de beton. De asemenea, s-a constatat deteriorarea etanșării cu chit tiocolic.
Măsurătorile de debite drenate reprezintă principalul parametru de apreciere a comportării barajului. Valorile acestor debite înregistrate în timpul exploatării de până în prezent au fost cele care au impus intervenții de remediere.
În ansamblu, situația infiltrațiilor indică o bună eficacitate a voalului de injecții. Au fost prevăzute 24 de drenuri pentru drenarea infiltrațiilor de sub masca de beton a barajului care debuşau printr-un sistem de furtune în galeria de injecții și drenaj unde se puteau măsura. Datorită reparațiilor la mască efectuate în 1984, cu injecții cu mortar, acestea au ieşit complet din funcțiune. Din noiembrie 2012 a început să debiteze drenul de sub mască DM22, situat în zona versantului drept. Debitul maxim a fost atins în ianuarie 2014, cu valoarea de 0,66 l/s sau 40 1/min. Debitele sunt în legătură directă cu nivelul apei din lac. Debitele se anulează la un nivel al apei din lac sub cota aproximativă de 1235,00mdM. Din anul 2022 a început să debiteze drenul de sub mască DM10.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Cât va costa în cele din urmă noul pod de la Teleac de pe DJ107 din Alba Consiliul Județean Alba urmează să aprobe actualizarea costurilor pentru construirea unui pod nou pe DJ107, la km 4+585, care va înlocui structura veche din 1968. Majorarea valorii vine după creșterea cotei standard de TVA. Podul de peste Mureș […]
Prins cu canabis după o urmărire nocturnă, un tânăr de 20 de ani scapă de închisoare: Amendă penală de 7.900 de lei și telefonul înapoi. Decizie la Tribunalul Alba
Prins cu canabis după o urmărire nocturnă, un tânăr de 20 de ani scapă de închisoare: Amendă penală de 7.900 de lei și telefonul înapoi. Decizie la Tribunalul Alba O urmărire a poliției, un pachet cu peste 32 de grame de canabis aruncat pe spațiul verde și o a doua faptă documentată prin telefonul mobil. […]
Foto | Reabilitarea bisericii reformate din Rădești: Cadre metalice montate în vederea consolidării turnului. În ce stadiu au ajuns lucrările
Reabilitarea bisericii reformate din Rădești: Cadre metalice montate în vederea consolidării turnului. În ce stadiu au ajuns lucrările Reabilitarea bisericii reformate din Rădești continuă în cadrul subprogramului „Restaurare II” al Institutului Național al Patrimoniului, finanțat prin Timbrul Monumentelor Istorice, respectiv cu sprijinul Fundației Teleki László în cadrul Programului Rómer Flóris. În vederea consolidării turnului, au […]
