Mărturia unei paciente însărcinată, infectată cu COVID-19 și tratată la SJU Alba: „M-am născut a doua oară, medicii mi-au salvat viața!”
Mărturia unei paciente însărcinată, infectată cu COVID-19 și tratată la SJU Alba: „M-am născut a doua oară, medicii mi-au salvat viața!”
O pacientă în vârstă de 33 de ani, aflată la un pas de moarte din cauza agravării COVID-19, a fost salvată datorită profesionalismului medicilor secției de Anestezie și Terapie Intensivă, care au colaborat foarte bine cu celelalte cadre medicale implicate în gestionarea acestui caz.
Femeia și-a pierdut conștiența, după ce a rămas efectiv fără aer, (nefiind vaccinat împotriva COVID-19). Ea a acceptat să transmită un mesaj public, din dorința ca alte persoane să conștientizeze cât de periculos este acest virus, să se protejeze și să acționeze din timp, pentru a nu trece prin același chin.
Pacienta a manifestat simptome specifice de COVID-19 după ce a participat la un eveniment cu mai multe persoane. Ea a ținut legătura cu medicul de familie, însă a evitat să se prezinte la spital, în speranța că se va vindeca acasă și fiindu-i teamă că are acest virus: ”Sfatul meu pentru toți cei care nu se simt bine, iar medicația prescrisă la domiciliu nu îmbunătățește starea de sănătate, este să se prezinte la spital, până nu este prea târziu”, a spus pacienta.
Ea s-a îmbolnăvit în prima jumătate a lunii septembrie și doar după câteva zile în care s-a simțit rău a chemat ambulanța, care a dus-o la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia. Testul COVID-19 a ieșit pozitiv și, la scurt timp, starea sa de sănătate s-a agravat.
”Am trăit o noapte în care am simțit că mă sufoc, simțeam că nu mai am aer, în ciuda îngrijirilor bune care mi-au fost acordate și până atunci la spital. Țin minte cum întindeam mâinile spre cadrele medicale să mă salveze, am primit ajutor, iar apoi m-am trezit pe un pat de ATI, cu o mască de oxigen mai puternică și oameni minunați lângă mine.
Îl țineam de mână pe domnul doctor și îl rugam să nu plece. Am simțit că Dumnezeu a avut grijă de mine și absolut toate cadrele medicale s-au luptat să îmi salveze viața și, din fericire, au reușit. Simt că m-am născut a doua oară! Am primit tratament foarte bun și sunt recunoscătoare tuturor: medici, asistenți, infirmieri, întregului personal. Dacă nu erau ei nu știu ce mă făceam.
Le transmit oamenilor că sunt dovada vie că virusul există, este foarte periculos, că trebuie să se protejeze, să facă tot ce ține de ei să nu îl contacteze, iar dacă se întâmplă acest lucru, să nu ezite să se prezinte la spital. Nici eu nu am crezut niciodată că pot trece prin așa ceva”, a spus pacienta.
Femeia este însărcinată în săptămâna a 27-a, iar acum e internată pe ATI – non COVID-19, unde continuă refacerea, după ce s-a vindecat de SARS-CoV-2 (fiind negativă la testele COVID). Pacienta a fost tratată după ghidurile și protocoalele naționale de tratament a pacienților infectați cu coronavirus.
În plin val 4 al pandemiei, mesajul ei are scopul de conștientizare asupra riscului pe care îl prezintă acest virus, prezentării din timp la spital, a respectării tuturor regulilor și importanței vaccinului (ea a conștientizat importanța imunizării).
La îngrijirea ei au contribuit mai multe echipe medicale, de la diferite specialități, precum: boli infecțioase, urgențe, ATI, ginecologie, neurologie.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Decoruri de poveste la blocurile și casele din Alba Iulia: Oamenii au început să împodobească totul cu luminițe, figurine și moși de Crăciun
Decoruri de poveste la blocurile și casele din Alba Iulia: Oamenii au început să împodobească totul cu luminițe, figurine și moși de Crăciun Începem numărătoarea inversă până la Crăciun, așa că magia sărbătorilor se răspândește în Alba Iulia. S-a deschis și târgul de Crăciun, iar magazinele te îmbie la cumpărături pentru cea mai magică perioadă […]
Povestea hoțului care a fost mai corect și mai cinstit decât politicianul Există în viață momente rare, miraculoase, aproape la fel de improbabile ca apariția unui politician onest, care nu își minte niciodată alegătorii, momente în care hoțul este mai cinstit decât politicianul. Așa începe povestea noastră, care ar fi probabil considerată exagerată chiar și […]
FOTO | Yukanna, cățelușa Golden Retriever din Alba Iulia, a ieșit la pensie: A participat la zeci de misiuni Salvamont alături de Tiberiu Krizbai
Yukanna, cățelușa Golden Retriever din Alba Iulia, a ieșit la pensie: A participat la zeci de misiuni Salvamont După ani de misiuni curajoase și devotament necondiționat, Yukanna, câinele salvator al Salvamont Alba, a ieșit la pensie. Alături de Tiberiu Krizbai, Yukanna a participat la numeroase intervenții, salvând vieți și demonstrând curaj și loialitate în fiecare […]
