Curier Județean

Marți, 14 martie, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia vernisează ediţia a II-a a Bienalei Internaționale de Arte Miniaturale Timișoara

Ioana Oprean

Publicat

în

Marți, 14 martie 2017, ora 16.00, la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia va fi vernisată cea de a II-a ediție a Bienalei Internaționale de Arte Miniaturale Timișoara.

Petrecerea Divorțaților

Cu această ocazie vor fi expuse lucrările a peste 500 de artiști pictori, graficieni, ceramiști, textiliști, sculptori, fotografi și designeri. Artiștii provin din România, Canada, Turcia, Polonia, Ungaria, Grecia, Franța, Elveția, Olanda, Portugalia, Ucraina, Serbia, Croația, Macedonia, India, Chile, Argentina, Australia, Japonia, Coreea, fapt care aduce un prestigiu deosebit acestui eveniment, care a devenit astfel un punct de referință în prezentarea acestui gen de artă. Prestigiul acestei ediții a fost accentuat și de un juriu format din artiști consacrați din România, Canada și Germania și de înfrățirea cu BIAM Canada.

Lucrările prezentate în sălile expoziționale subliniază cât de important este să prezinți scopul comun al artiștilor ca fiind acela al creației, muza comună ca fiind aceea a artelor și să privim pe aceeași simeză viziunea artiștilor de pe patru continente.

Expoziția va fi prezentată de curatorul evenimentului, conf. univ. dr. Valentina Ștefănescu.

Evenimentul este organizat de Facultatea de Arte și Design Universitatea de Vest Timișoara, Consiliul Județean Alba și Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia, cu sprijinul Fundației Inter-Art Aiud.

Expoziția va fi găzduită de Muzeul Național al Unirii Alba Iulia în perioada 14 martie – 9 aprilie 2017.

Salvează


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

12 noiembrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier

Bogdan Ilea

Publicat

în

Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează astăzi, 12 noiembrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul Alba. Sistemul de monitorizare […]

Citește mai mult

Curier Județean

Copac căzut pe carosabil, în Alba Iulia: Intervin pompierii pentru degajare la intersecția străzilor Dr. Aurel Lazăr și Macului

Ioana Oprean

Publicat

în

Copac căzut pe carosabil, în Alba Iulia: Intervin pompierii pentru degajare la intersecția străzilor Dr. Aurel Lazăr și Macului Un copac a căzut joi, în jurul orei 13.15, pe carosabil, în Alba Iulia, la intersecția străzilor Dr. Aurel Lazăr și Macului. La fața locului intervin pompierii pentru degajare. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru […]

Citește mai mult

Curier Județean

Caz grav de braconaj la Șugag: Bărbat depistat pe ATV cu o armă. Peste 800 de cartușe, descoperite în dulapul de arme

Bogdan Ilea

Publicat

în

Caz grav de braconaj la Șugag: Bărbat depistat pe ATV cu o armă. Peste 800 de cartușe, descoperite în dulapul de arme Un caz grav de braconaj a fost semnalat ieri, 11 noiembrie 2026, în jurul orei 16:00, pe raza localității Șugag. Un bărbat de 48 de ani din Tău Bistra a fost depistat în […]

Citește mai mult