Marius Alexa, patronul Meridian Construct, a fost condamnat la 2 ani de detenţie pentru evaziune fiscală. În urmă cu o lună a primit o condamnare cu suspendare într-un alt dosar de evaziune
Marius Alexa, patronul Meridian Construct, a primit o a doua condamnare în decurs de o lună de zile. Judecătoria Alba Iulia a pronunţat în 2 mai 2012 soluţia într-un al doilea dosar în care Alexa este acuzat de infracţiuni de evaziune fiscală condamnându-l pe acesta la 2 ani de închisoare în regim de detenţie. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs. În 3 aprilie, tot Judecătoria Alba Iulia l-a condamnat în lipsă pe patronul Meridian Construct la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru o evaziune fiscală produsă în perioada cât Marius Alexa a fost administrator al unei societăţi create în scopul de a se sustrage de la plata obligaţiilor financiare către stat – Impact Construct SRL. În ambele dosare Ministerul Finanţelor Publice s-a constituit parte civilă.
Marius Alexa a fost judecat în lipsă, fiind plecat din ţară încă din 2010. Cel mai probabil el se află în Dubai.
Cunoscut mai ales pentru scandalul cu cartierul Meridian din Alba Iulia, omul de afaceri albaiulian este cercetat şi pentru înşelăciune, după ce 12 familii şi o societate comercială, care au cumpărat în perioada 2006-2008 case construite de Alexa, au descoperit după achiziţionarea imobilelor fie că terenurile erau proprietatea altcuiva sau construcţiile ori terenurile erau ipotecate la bănci. Dosarul de înşelăciune se află pe rolul Tribunalului Alba. Lichidatorul judiciar al Meridian Construct încearcă să vândă bunurile firmei pentru a mai recupera din sumele datorate creditorilor.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
31 ianuarie: Ziua „de-a-ndoaselea”. Ziua în care toate normele sociale au fost transformate „pe dos”
31 ianuarie: Ziua „de-a-ndoaselea”. Ziua în care toate normele sociale au fost transformate „pe dos” Pe 31 ianuarie sărbătorim ziua „de-a-ndoaselea”. Adică a mersului înapoi, a îmbrăcării pe dos, a vorbirii sau a scrisului în sens invers. Ziua oferă o ocazie de a ne inversa căile, direcția sau pur și simplu cămașa. Desert pentru micul […]
30 ianuarie: 140 de ani de la nașterea lui Iuliu Hossu, Episcopul Unirii Iuliu Hossu, de la a cărui naștere se împlinesc 140 de ani în 30 ianuarie 2025, a rămas în conștiința românilor ca vestitor al Marii Uniri: el a fost cel care a citit la Alba Iulia Rezoluția de unire a românilor transilvăneni […]
30 ianuarie: Sfinții Trei Ierarhi – Vasile, Grigorie și Ioan, protectorii școlilor teologice. Tradiții și superstiții
30 ianuarie: Sfinții Trei Ierarhi – Vasile, Grigorie și Ioan, protectorii școlilor teologice. Tradiții și superstiții În fiecare an, pe data de 30 ianuarie, sunt prăznuiți Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur. Sărbătoarea cu cruce roșie în calendarul ortodox semnifică unitatea creștinilor. Deşi Biserica i-a pomenit separat în […]