Politică Administrație

Marcela Dărămuș: Concursurile pentru posturile de directori în școli vor avea loc, se pare, în octombrie-noiembrie

Ioana Oprean

Publicat

în

Toate posturile de directori de unități de învățământ din țară vor fi scoase la concurs, potrivit reprezentaților ministerului Educației, iar examinările vor avea loc în acest an, în octombrie-noiembrie, a precizat, joi, inspectorul școlar general al IȘJ Alba, Marcela Dărămuș.

Petrecerea Divorțaților

Marcela Daramus03”La conferința regională nord-vest de la Cluj-Napoca pe care am avut-o săptămâna trecută cu inspectorii școlari generali, au fost propuneri vis-a-vis de metodologia de examinare a directorilor din școli, propuneri care au venit din partea noastră. Data la care se vor organiza concursurile se pare că va fi în octombrie-noiembrie, încă nu știm cu exactitate, dar vor fi anul acesta. Ne bucurăm pentru că acest lucru creează o stabilitate în sistemul de educație și în școli”, a spus Marcela Dărămuș.

Ministerul Educației a organizat, la sfârșitul lunii martie, concurs pentru inspector școlar general al inspectoratelor școlare din toată țara. În luna aprilie s-a organizat concurs pentru inspectori școlari adjuncți și pentru director la Casa Corpului Didactic, iar în luna mai-iunie au avut loc concursurile pentru inspectori școlari.

Citește și Marcela Dărămuș este, oficial, noul inspector școlar general al IȘJ Alba. Dorin Sandea rămâne la catedră

Aceste concursuri au fost anunțate de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, la începutul lunii februarie.

„Sunt interimari de foarte mult timp, iar stabilitatea în sistem este un lucru mult așteptat. Intenționăm chiar pe 9 februarie să lansăm anunțul public de lansare a concursului, mai întâi pentru inspectorii școlari generali, urmat pe 20 martie, dacă validăm calendarul în acest fel, pentru inspectori generali adjuncți și pentru directori casă corp didactic, urmat într-o succesiune firească de concursul pentru ocuparea pe bază de competențe a posturilor de director de unități de învățământ preuniversitar”, a spus Cîmpeanu, la sediul Ministerului Dezvoltării Regionale, răspunzând unei întrebări.

Citește și Rezultatele concursului de inspectori la IȘJ Alba; 15 candidați admiși și doi respinși – unul nepromovat, altul neprezentat

Citește și Rezultatele concursului de inspectori la IȘJ Alba; 15 candidați admiși și doi respinși – unul nepromovat, altul neprezentat

El s-a pronunțat pentru asigurarea stabilității sistemului, argumentând că este necesară pentru implementarea unor planuri manageriale de dezvoltare a școlilor românești. Ministrul a arătat că această implementare depinde de ocuparea posturilor menționate, întrucât prin intermediul lor este gestionat sistemul de educație.

Emilia Crișan și Dragoș Suciu


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

PSD îi susține pe Corneliu Mureșan pentru funcția de prefect și pe Sandu Heler pentru cea de subprefect al județului Alba

Bogdan Ilea

Publicat

în

PSD îi susține pe Corneliu Mureșan pentru funcția de prefect și pe Sandu Heler pentru cea de subprefect al județului Alba Corneliu Mureșan a scris o postare pe o rețea de socializare după ce a primit votul de încredere al colegilor săi din Comitetul Politic Județean al PSD Alba. ,,Am avut posibilitatea să revin într-o […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat PSD Alba | Ministrul social-democrat Petre-Florin Manole, la Gala Tineretului din România de la Alba Iulia: ideile și implicarea tinerilor, în prim-plan

Ioana Oprean

Publicat

în

Comunicat PSD Alba | Ministrul social-democrat Petre-Florin Manole, la Gala Tineretului din România de la Alba Iulia: ideile și implicarea tinerilor, în prim-plan Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia a găzduit sâmbătă, 24 octombrie, Gala Tineretului din România 2026, un eveniment dedicat recunoașterii proiectelor și inițiativelor prin care tinerii contribuie la dezvoltarea comunităților. […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Video | La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă”

Ioana Oprean

Publicat

în

La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă” Lucrările aferente proiectului „Coridor mobilitate urbană prin traseu mobilitate urbană, amenajare depou și construire Park&Ride” au început la Blaj.  În această etapă se lucrează la depoul destinat autobuzelor electrice, astfel încât să […]

Citește mai mult