Manifestările electorale interzise la ceremoniile comemorative
Recent, la Ţebea, peste 5000 de români s-au adunat pentru a participa la serbarea naţională dedicată marelui nostru erou Avram Iancu. Spre deosebire de alţi ani, accesul în cimitirul din Ţebea a fost restricţionat pentru acele persoane care aveau asupra lor însemne sau steaguri ale partidelor politice, reprezentanţii acestora fiind dirijaţi spre zone învecinate. Cu toate acestea, în timpul ceremonialului, unele partide au politizat evenimentul prin manifestări electorale. Pentru a pune capăt unor asemenea manifestări, deputatul moţilor Corneliu Olar şi deputatul independent Mircia Giurgiu au iniţiat o propunere legislativă pentru completarea art. 48 din Legea nr. 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război în sensul că după litera i se introduce o nouă literă, j, cu următorul cuprins: „j) depunerea de coroane şi jerbe de flori la mormintele şi operele comemorative de război, urmată de manifestări în scopuri electorale de către partidele politice se sancţionează cu amendă de la 10.000 de lei la 15.000 de lei”.
Propunerea a fost înaintată spre adoptare, în procedură de urgenţă, parlamentului”. (A.C.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Pădurea urbană de la Sebeș: „Naturalizare controlată”, care păstrează vegetația valoroasă existentă și o completează cu specii noi. A fost lansată licitația pentru execuția lucrărilor
Pădurea urbană de la Sebeș: „Naturalizare controlată”, care păstrează vegetația valoroasă existentă și o completează cu specii noi. A fost lansată licitația pentru execuția lucrărilor Primăria Municipiului Sebeș a scos la licitație execuția lucrărilor pentru amenajarea unei păduri urbane lângă Parcul Arini, pe malul râului Sebeș. Valoarea estimată a contractului este de 1.066.990 de lei, […]
Primăria Alba Iulia caută un organizator pentru Târgul de Crăciun și Târgul de Paște în Cetate, pe următorii patru ani: Selecție de oferte lansată
Primăria Alba Iulia caută un organizator pentru Târgul de Crăciun și Târgul de Paște în Cetate, pe următorii patru ani: Selecție de oferte lansată Primăria Alba Iulia a scos la selecție de oferte concesionarea serviciilor de organizare a celor două mari evenimente sezoniere din Piața Cetății Alba Carolina: Târgul de Crăciun și Târgul de Paște. […]
Cine primește mai mulți bani după rectificarea bugetară de la Alba Iulia din octombrie 2026: Lista
Cine primește mai mulți bani după rectificarea bugetară de la Alba Iulia din octombrie 2026: Lista Consilierii locali din Alba Iulia vor vota vineri, 9 octombrie 2026, într-o ședință extraordinară, rectificarea bugetului general de venituri și cheltuieli pe 2026. Proiectul de hotărâre (nr. 425 din 5 octombrie) este inițiat de primarul Gabriel Pleșa și este […]