Societate

Majoretele campioane, nelipsite de la festivităţile Colegiului Militar „Mihai Viteazul”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

De 9 ani de zile, la Colegiul Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia au fost înfiinţate mai multe echipe de majorete, care în fiecare an se întrec între ele, cu prilejul Zilei Forţelor Terestre. Regulamentul concursului prevede ca fetele să-şi aleagă singure colajul muzical şi să-şi realizeze costumele. Antrenamentele şi repetiţiile le fac în programul alocat activităţilor culturale sau în timpul lor liber. Norocul este că, deşi tinerele sunt venite din toate colţurile ţării, aptitudinile sportive, muzicale şi de dans sunt universale, iar la selecţia pentru admiterea la liceul militar fetele au trecut deja de un test fizic. Cu câteva zile înainte de desfăşurarea propriu-zisă a întrecerii echipele sunt pregătite, fiecare îşi cunoaşte exerciţiul, ştie când să schimbe ritmul, să facă un salt, o rondă sau o întoarcere pe ritmul muzicii. În ziua cea mare, când toate privirile colegilor, profesorilor, cadrelor militare şi ale juriului se îndreaptă înspre ele, emoţiile cresc, tensiunea sporeşte, pentru că finalul „Cupei Majoretelor” va stabili cine este campioana. Este o întrecere în care se îmbină armonios gingăşia şi rafinamentul feminine, forţa şi rigurozitatea atletică, eleganţa şi graţia dansului.
Criteriile de jurizare sunt clare şi foarte stricte: sincronizarea în execuţie şi cu fondul muzical, ţinuta, complexitatea şi spectaculozitatea exerciţiului, mobilitatea fetelor. Numărul componentelor fiecărei formaţii este un prim criteriu de departajare, astfel că încă de la prima apariţie în faţa juriului notele vor diferi, fiind avantajate echipele mai numeroase. Începe competiţia, iar frumoasele majorete sunt încurajate de colegi prin diverse mijloace: scandări, aplauze, steaguri, mascote, bannere etc. În fiecare an există câte o echipă care iese din tipare, fie cu ţinuta deosebită, fie cu spectaculozitatea exerciţiului. De multe ori, competiţia se decide la o diferenţă de câteva puncte. Miza este foarte mare şi nu constă doar în trofeul câştigat, banii sau diplomele primite, ci reprezintă mândria de a fi campioane, cele mai bune. Mai mult, echipa învingătoare are privilegiul de a reprezenta apoi Colegiul Militar „Mihai Viteazul” în toate competiţiile de majorete, dar mai ales ocazia de a repeta demonstraţia câştigătoare în faţa colectivului liceului, a oficialităţilor civile şi militare şi a părinţilor la principalele ceremonialuri pe care le găzduieşte. Din ultima echipă a câştigătoarelor au făcut parte Adina Stan, Diana Staneiu, Emilia Suciu, Oana Morcoţan, Alina Puşcaş, Ionela Bocşa, Diana Toma, Iulia Sacadat, Petruţa Covrig, Anuţa Niculai. Ele au confirmat şi la competiţia anuală organizată de Filiala Alba a Academiei Olimpice Române, câştigând trofeul. Majoretele nu lipsesc nici de la festivităţile de deschidere şi închidere a anului şcolar sau a competiţiilor sportive între liceele militare, „Ziua Colegiului Militar” etc. Şi merită văzute şi apreciate!
Robert GHERGU


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Societate

Societate

Ciorba de fasole în 2026: Cu afumătură sau fără? Ce știm din tradiția culinară românească

Ioana Oprean

Publicat

în

Ciorba de fasole în 2026: Cu afumătură sau fără? Ce știm din tradiția culinară românească Ciorba de fasole este una dintre acele mâncăruri în care disputa nu ține doar de gust, ci și de tradiție, sațietate și felul în care vrem să mâncăm. O variantă este simplă, bazată pe fasole, legume și verdeață. Cealaltă vine […]

Citește mai mult

Ştirea Ta

Foto știrea ta | Așa se produc accidentele la Alba Iulia! Un generator electric mobil blochează vizibilitatea la ieșirea dintr-o parcare: „Se întâmplă tamponări. Astăzi, de exemplu, eu am scăpat”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Așa se produc accidentele la Alba Iulia! Un generator electric mobil blochează vizibilitatea la ieșirea dintr-o parcare: „Se întâmplă tamponări. Astăzi, de exemplu, eu am scăpat” Un generator electric mobil de mare putere, montat pe o remorcă, blochează vizibilitatea șoferilor care vor să iasă din parcarea Ambient din Alba Iulia. Cazul a fost semnalat de […]

Citește mai mult

Monden-Clubbing

19 septembrie 2026 | Șoricelul și Balerina, spectacol-premieră la Sala Teatrului de Păpuși Prichindel din Alba Iulia

Bogdan Ilea

Publicat

în

Șoricelul și Balerina, spectacol-premieră la Sala Teatrului de Păpuși Prichindel din Alba Iulia Sâmbătă, 19 septembrie 2026, ora 12:00 vă invităm la Sala Teatrului de Păpuși Prichindel să urmăriți spectacolul-premieră Șoricelul și Balerina, scenariul, după O rază de soare de Al. T. Popescu, și direcția de scenă semnate de colegele noastre: Teodora Popa și Viorica […]

Citește mai mult