Sport

Mâine, la Zlatna, în Cupa României, CS Ocna Mureș – Minaur Baia Mare, meci pentru sferturile de finală

Dan HENEGAR

Publicat

în

Mâine, de la ora 17.00, în nocturnă, pe Stadionul “Minaur” din Zlatna, se dispută partida din cadrul ultimei etape a grupei D din Cupa României între CS Ocna Mureș și divizionara secundă Minaur Baia Mare.

Petrecerea Divorțaților

Jocul care trage cortina peste acest sezon competițional pentru cele două competitoare are miză numai pentru gruparea ocnamureșană, cu șanse la o calificare istorică în sferturile de finală ale competiției “KO”!

Tot de la aceeași oră sunt întâlnirile FC Argeș – Universitatea Craiova și AFC Hermannstadt – Chindia Târgoviște, iar ierarhia este următoarea: 1. CSU Craiova 4 p (3-1), 2. CS Ocna Mureș 4 (2-1), 3. Hermannstadt 3 (3-4), 4. FC Argeș 2 (1-1), 5. Minaur Baia Mare 1 (2-3), 6. Chindia Târgoviște 1 (1-2).

*Mai puține bilete

Ținând cont de interesul scăzut, organizatorii au scos mai puține bilete la vânzare, comparativ cu jocul din urmă cu o lună din munții Apuseni, o uriașă surpriză, remiză cu oltenii lui Mirel Rădoi, 1-1, în 9 noiembrie. Prețurile rămân 50 de lei – la tribuna oficială (50 de tichete), 40 de lei – în anumite sectoare din zona tribunei întâi (180 de bilete) și respectiv 30 de lei – în restul arenei (600 de bilete).

“Soda dragă” trăiește coșmarul din Liga 3, unde iernează în postura dezonorantă de “lanternă roșie” după rușinile recente trăite cu Metalurgistul Cugir (0-6, acasă) și 3-7 cu Sănătatea Cluj (când a condus cu 3-1 la pauză!).

“Tragem nădejde în calificare, întrucât depindem doar de noi. Speranțe au fost și la Cluj, în ultima etapă, dar în actul secund efectiv nu am înțeles ce se petrece. Nu avem explicații pentru cădere! Mergem pe mâna lui Dan Roman, îi dăm credit în continuare”, a transmis președintele Ioan Paul.

Cu antrenor fostul rapidist Mihai Iosif și director tehnic Vasile Miriuță, Minaur Baia Mare are 6 jocuri fără victorie (3 remize) în eșalonul secund. Precedentele înfruntări din Cupa României au fost pe propriul teren: 0-0 cu FC Argeș și 2-3 cu Hermannstadt.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

​Miruna Măda și Attila Malnasi (CSM Unirea Alba Iulia), vicecampioni balcanici la Elite | Radu Măda, medalie de bronz

Dan HENEGAR

Publicat

în

​Miruna Măda și Attila Malnasi (CSM Unirea Alba Iulia), vicecampioni balcanici la Elite | Radu Măda, medalie de bronz Rezultate excelente reușite de reprezentanții CSM Unirea Alba Iulia la Campionatul Balcanic și Cupa României de Ciclocros, desfășurate pe istoricul Domeniu Cantacuzino (Florești, Prahova).  ​ Trei dintre reprezentanții lotului național al României la Campionatul Balcanic au […]

Citește mai mult

Sport

Foto: Înotătorii de la LPS Alba Iulia, 16 medalii la Cupa Ciuc | Ilinca Ileană-Pienariu, cupa concursului, Lorand Palfi – două medalii de aur

Dan HENEGAR

Publicat

în

Înotătorii de la LPS Alba Iulia, zestre de 16 medalii la Cupa Ciuc | Ilinca Ileană-Pienariu, cupa concursului, Lorand Palfi – două medalii de aur Înotătorii de la LPS Alba Iulia au cucerit 16 medalii la Cupa Ciuc, concurs la care au luat startul 375 de sportivi de la 30 de cluburi din țară. Liceul […]

Citește mai mult

Sport

Perechea Flavius Giosan și Maria Dobra (CSM Unirea Alba Iulia), locul 6 la Campionatul Național Under 21 Latino

Ioana Oprean

Publicat

în

Perechea Flavius Giosan și Maria Dobra (CSM Unirea Alba Iulia), locul 6 la Campionatul Național Under 21 Latino Rezultate bune pentru dansatorii de la CSM Unirea, CSU și Life is Dance Alba Iulia, în categoria Under 21, la Campionatul Național de Dans Sportiv Under 21 Latino, desfășurat în acest weekend la Suceava. Două dintre perechile […]

Citește mai mult