Actualitate

MÂINE | Grevă de avertisment în peste 1.300 de comune din Alba și din țară: Revoltă fără precedent împotriva măsurile adoptate de Guvern

Ioana Oprean

Publicat

în

Grevă de avertisment în peste 1.300 de comune din Alba și din țară: Revoltă fără precedent împotriva măsurile adoptate de Guvern

Sute de primari vor merge mâine, 10 februarie 2026, la București pentru a-l convinge pe Ilie Bolojan să modifice reforma administrației publice, pregătită de Guvern. Aceștia se vor întâlni la reuniunea Asociației Comunelor din România, care are loc la Palatul Parlamentului.

Emil Drăghici, președintele Asociației Comunelor din România, a explicat, la Antena 3 CNN, că în paralel cu această discuție, peste 1.300 de comune din țară vor da startul unei greve de avertisment.

Emil Drăghici, președintele Asociației Comunelor din România, reprezintă 2.862 de comune și primarii lor. „Toate aceste măsuri au făcut să umple sala chiar și mâine la întâlnire să vină încă vreo 200 de colegi în plus și mi-e tare teamă că voi fi forțat împrejurări să umplem pavilionul expozițional, pentru că toți primarii comunelor din România sunt tare supărați și îndurerați de ceea ce se întâmplă statul românesc”, a spus el la Antena 3 CNN.

Citește și: 10 februarie 2026 | Grevă de avertisment în administrația locală. Peste 40 de comune din județul Alba participă la protest: ,,Primăriile de comune sunt cel mai grav afectate de măsurile adoptate de Guvern”

Edilii pregătesc o grevă de avertisment în peste 1.300 de comune

Este revoltă fără precedent în administraţia locală. Sute de primari vin la București pentru a discuta cu premierul Ilie Bolojan la Adunarea Generală a Asociației Comunelor, care va avea loc la Palatul Parlamentului. Edilii sunt nemulţumiţi de planurile Guvernului legate de reforma administraţiei şi ameninţă cu greva generală în cazul în care aceasta va fi adoptată. Deja de mâine începe o grevă de avertisment în peste 1.300 de comune din ţară.

Greva de avertisment va avea loc marți, între orele 10:00-12:00, exact în timpul întâlnirii premierului Ilie Bolojan cu primarii care vor fi prezenți la Adunarea Generală a Asociației Comunelor de la Palatul Parlamentului. Data grevei generale este setată să aibă loc în ziua imediat ulterioară adoptării în Guvern a reformei administrației publice, amenință primarii.

Proiectul de lege pe care l-a pregătit Executivul pentru administrația publică locală și centrală stârnește furie printre primari. Concret, edilii vor fi nevoiți, după ce Executivul își asumă răspunderea pe această lege, să concedieze angajați, inclusiv polițiști. Reforma prevede că la nivelul unităților administrativ-teritoriale numărul maxim de posturi va fi redus cu 30%, însă proiectul precizează că această măsură nu poate duce la eliminarea a mai mult de 20% din posturile ocupate în prezent. După publicarea legii, prefecții vor avea la dispoziție 20 de zile pentru a comunica fiecărei primării noul număr maxim de posturi.

De asemenea, Guvernul a anunțat că primăriile nu vor mai primi bani în compensare de la centru, când rămân cu conturile goale, așa cum se întâmplă dintotdeauna. Până acum, primarii primeau 63% din cotele de TVA și impozitul pe venit încasat de la locuitori și firmele din localitățile lor, însă acum Guvernul nu le va mai da atât de mulți bani. Motivul? Banii încasați în plus din majorarea taxelor locale ar trebui să rămână autorităților locale și investiți în infrastructura locală. Însă sunt localități din țară în care oamenii nu plătesc aceste taxe și impozite majorate, iar edilii se plâng că trebuie să taie apa și curentul din lipsă de bani.

Emil Drăghici mai susține că Guvernul încalcă autonomia locală și contribuie la „degradarea” satului românesc. „Mâine, timp de două ore, sunt în grevă toate primăriile comunelor din România. Nu s-a mai întâmplat. Niciodată n-au fost măsurile atât de draconice, luate împotriva noastră, trebuia să fim consultați, pentru că aceste măsuri sigur ar fi avut un alt suport, dacă se ținea seama și de aportul nostru.”

Emil Drăghici a criticat și faptul că impozitele și taxele locale au fost majorate prea din scurt. „Problema să știți că n-a fost neapărat nivelul mare, mai degrabă data la care a fost luată măsura, (…) trosc, ți-au pus-o piept, mergeți cu ea înainte.”

Comunele din Județul Alba care fac parte din SCOR

Peste 40 de comune din județul Alba fac parte din Sindicatul Național Solidaritatea Comunelor și Orașelor din România. Mai exact:

Comuna Albac
Comuna Berghin
Comuna Blandiana
Comuna Bucerdea Grânoasă
Comuna Cenade
Comuna Cergău
Comuna Cetatea de Baltă
Comuna Cricău
Comuna Crăciunelu de Jos
Comuna Câlnic
Comuna Daia Română
Comuna Doștat
Comuna Gârda de Sus
Comuna Hopârta
Comuna Horea
Comuna Ighiu
Comuna Jidvei
Comuna Livezile
Comuna Lopadea Nouă
Comuna Mirăslău
Comuna Noșlac
Comuna Ocoliș
Comuna Pianu
Comuna Poiana Vadului
Comuna Poșaga
Comuna Rimetea
Comuna Roșia Montană
Comuna Râmeț
Comuna Scărișoara
Comuna Sohodol
Comuna Stremț
Comuna Sâncel
Comuna Sălciua
Comuna Săliștea
Comuna Săsciori
Comuna Unirea
Comuna Vadu Moților
Comuna Valea Lungă
Comuna Vințu de Jos
Comuna Întregalde
Comuna Șibot
Comuna Șona
Comuna Șpring
Comuna Șugag

Astfel, din totalul de 44 de comune din județul Alba care fac parte din SCOR, 38 de comune au grupare sindicală proprie. Comunele Blandiana, Cricău, Câlnic, Sohodol, Întregalde, Șibot sunt cele fără grupare sindicală proprie.


Secțiune Știri sub articolul principal

Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Problema urșilor din țara noastră, pe masa Comisiei Europene. România cere scoaterea lor de pe lista speciilor protejate

Ioana Oprean

Publicat

în

Problema urșilor din țara noastră, pe masa Comisiei Europene. România cere scoaterea lor de pe lista speciilor protejate Problema urșilor din țara noastră ajunge pe masa Comisiei Europene. Autorităţile de la Bucureşti cer schimbarea legislaţiei şi scoaterea ursului brun de pe lista speciilor strict protejate, în contextul în care, doar în ultimii ani, zeci de […]

Citește mai mult

Actualitate

CFR s-a pregătit pentru caniculă: Electricieni în trenuri pentru a repara aerul condiționat. Recomandări pentru pasageri

Bogdan Ilea

Publicat

în

CFR s-a pregătit pentru caniculă: Electricieni în trenuri pentru a repara aerul condiționat. Recomandări pentru pasageri Temperaturile extreme anunțate de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) pentru zilele următoare ar putea afecta circulația feroviară, existând riscul unor întârzieri ale trenurilor, în condițiile în care CFR SA, administratorul infrastructurii, va impune restricții de viteză, informează vineri CFR […]

Citește mai mult

Actualitate

Adrian Negrescu, despre scăderea deficitului bugetar: „Este o gură de oxigen pentru România, dar nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece”

Ioana Oprean

Publicat

în

Adrian Negrescu, despre scăderea deficitului bugetar: „Este o gură de oxigen pentru România, dar nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece” Scăderea deficitului bugetar al României la 1,75% din PIB, după primele cinci luni ale anului 2026, reprezintă un semnal pozitiv pentru țara noastră înaintea evaluărilor pe care agențiile de rating Moody’s și Fitch […]

Citește mai mult