Actualitate

Mai multe PENSII vor fi revizuite din oficiu: Cine sunt cei vizați

Ioana Oprean

Publicat

în

Mai multe PENSII vor fi revizuite din oficiu: Cine sunt cei vizați

Potrivit CNPP, începând cu data de 10 februarie 2020, din dorința de a clarifica modul unitar de aplicare a prevederilor art. 170 din Legea nr.263/2010,  au fost făcute anumite precizări cu privire la schimbările care au apărut în domeniul pensiilor de stat.

Petrecerea Divorțaților

Decizia care a fost luată de CCR are în vedere aplicarea indicelui de corecție prevăzut la art. 170 din Legea nr.263/2010 și în cazul persoanelor care au fost înscrise la pensie de invaliditate în temeiul Legii nr.19/2000 și care au îndeplinit sau vor îndeplini condițiile pentru pensia de limită de vârstă în temeiul Legii nr.263/2010.

În ceea ce privește valoarea indicelui de corecție care se va aplica la punctajul mediu anual, aceasta rămâne același care a fost în vigoare la data la care s-au deschis, respectiv se vor deschide drepturile de pensie pentru limită de vârstă.

Ce pensii vor fi revizuite

Pensiile de invaliditate acordate și care au devenit pensii pentru limită de vârstă anterior datei de 10.02.2020 vor fi revizuite din oficiu.

În situația în care cuantumul revizuit este mai mare decât cel aflat în plată, noile drepturi se acordă de la data de 10.02.2020.

Aplicația informatică de Stabiliri Prestații urmează să se modifice astfel în mod corespunzător, pentru a aplica în totalitate toate deciziile CCR.

sursa: capital.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

600.000 de doze de vaccin antigripal vor ajunge în farmaciile din România până la finalul lunii octombrie 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

600.000 de doze de vaccin antigripal vor ajunge în farmaciile din România până la finalul lunii octombrie 2026 Aproximativ 600.000 de doze de vaccin antigripal injectabil urmează să fie distribuite farmaciilor din România până la sfârșitul lunii octombrie 2026. Mai mult de jumătate dintre acestea ar putea fi disponibile începând de săptămâna viitoare, potrivit unui […]

Citește mai mult

Actualitate

Orionide 2026, spectacolul cosmic al toamnei: Când atinge ploaia de stele punctul maxim pe cerul României

Ioana Oprean

Publicat

în

Orionide 2026, spectacolul cosmic al toamnei: Când atinge ploaia de stele punctul maxim pe cerul României Ploaia de meteori Orionide revine pe cerul României în octombrie 2026, oferind ocazia de a observa pe cer fragmente provenite de la una dintre cele mai cunoscute comete din istorie, cometa Halley. Fenomenul astronomic este activ între 2 octombrie […]

Citește mai mult

Actualitate

Fabricile de armament din Cugir, vizate de planul de reorganizare a ROMARM într-un holding industrial integrat: Consultare publică lansată

Ioana Oprean

Publicat

în

Fabricile de armament din Cugir, vizate de planul de reorganizare a ROMARM într-un holding industrial integrat: Consultare publică lansată Ministerul Economiei propune reorganizarea ROMARM într-un holding industrial integrat, cu fabricile grupate pe domenii de activitate și o conducere menită să reducă influența politică. Reforma ar putea avea implicații importante pentru unitățile de producție din Cugir, […]

Citește mai mult