Actualitate

Mai multe indemnizații de la stat, majorate din această lună: LISTA

Ioana Oprean

Publicat

în

Mai multe indemnizații de la stat, majorate din această lună: LISTA

Începând cu această lună, o serie dintre ajutoarele de stat care se calculează în funcție de Indicatorul Social de Referință (ISR) vor fi majorate. Acest lucru se va întâmpla în fiecare an, după ce a intrat în vigoare Legea nr. 225/2021 care a fost adoptată anul trecut, și care prevede actualizarea ISR-ului începând cu 1 martie a fiecărui an.

Astfel, ținând cont de faptul că, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică, în 2021, rata inflației a fost de 5,1%, cuantumul ISR s-a majorat automat din martie cu aceeași valoare, crescând de la 500 la 525,5 lei.

Asta înseamnă că s-a majorat și venitul minim garantat primit de familiile și persoanele singure ca formă de asistenţă socială, stabilit de Legea 416/2001. Mai exact, acesta va avea următoarele valori pentru acest an:

149 lei (0,283 ISR) pentru persoana singură;

268 de lei (0,510 ISR) pentru familiile formate din două persoane;

375 lei (0,714 ISR) pentru familiile formate din trei persoane;

465 lei (0,884 ISR) pentru familiile formate din patru persoane;

554 lei (1,054 ISR) pentru familiile formate din cinci persoane;

câte 38 lei (0,073 ISR) pentru fiecare altă persoană peste numărul de cinci persoane, care face parte din familie.

Și indemnizația pentru persoanele cu handicap s-a majorat de la 350 la 369 de lei, în cazul existenței unui handicap grav, și de la 265 la 279 de lei, în cazul handicapului accentuat.

Și alocația pentru susținerea familiei, prevăzută în Legea 277/2010 s-a majorat. Astfel, potrivit legii, în funcție de cât de mare este venitul net mediu lunar pe membru de familie (raportat la ISR), cuantumul lunar al alocației este stabilit în funcție de ISR:

Indemnizația de șomaj s-a majorat astfel:

75% din valoarea ISR (394 de lei), pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puțin un an;

75% din valoarea ISR, la care se adaugă o sumă calculată prin aplicarea (asupra mediei salariului de bază lunar brut pe ultimele

12 luni de stagiu de cotizare) unei cote procentuale diferențiate în funcție de stagiul de cotizare:

3%, pentru persoanele cu un stagiu de minimum trei ani;

5%, pentru persoanele cu un stagiu de minimum cinci ani;

7%, pentru persoanele cu un stagiu de minimum zece ani;

10%, pentru persoanele cu un stagiu de minimum 20 de ani.

În același timp, prima de inserție a crescut de la 1.500 la 1.576 de lei, iar subvenția pentru persoane marginalizate, de la 2.000 la 2.102 lei.

Totodată, a crescut și limita minimă a cuantumului indemnizației lunare aferente concediului de creștere a copilului. Dat fiindcă potrivit OUG 111/2010, valoarea indemnizației lunare nu poate fi mai mică decât suma rezultată din aplicarea unui coeficient de multiplicare de 2,5 la valoarea ISR, pragul minim al acesteia este din martie de 1.314 lei, față de 1.250 lei, cât era anterior.

Indemnizația este, de fapt, de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni, dar trebuie să se încadreze în limita inferioară menționată mai sus și valoarea maximă de 8.500 de lei.

De asemenea, pentru că tot în funcție de ISR se calculează și aceasta, și valoarea indemnizației pentru concediul de creștere a copilului în cazul sarcinilor gemelare, de tripleți sau multipleți a crescut, notează Avocatnet. În plus, s-a înregistrat și o creștere a indemnizației care se primește în cazul suprapunerii a două concedii de creștere a copilului.

Sursa: dcbusiness.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Prelungirea TVA de 9% în loc de 21% pentru achiziția locuințelor, până la 1 octombrie 2026, votată de Senat

Ioana Oprean

Publicat

în

Prelungirea TVA de 9% în loc de 21% pentru achiziția locuințelor, până la 1 octombrie 2026, votată de Senat Persoanele fizice din România ar putea achiziționa în continuare locuințe cu TVA de 9% în loc de 21%. Măsura ar putea fi prelungită până la data de 1 octombrie 2026, potrivit unui proiect adoptat luni la […]

Citește mai mult

Actualitate

Proiectul privind reducerea accizei la carburanți, adoptat de Senat. Motorina s-ar putea ieftini cu până la 84 de bani pe litru

Ioana Oprean

Publicat

în

Proiectul privind reducerea accizei la carburanți, adoptat de Senat. Motorina s-ar putea ieftini cu până la 84 de bani pe litru Senatul a adoptat luni, 27 iulie 2026, în sesiune extraordinară, proiectul care prevede instituirea situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere, fiind stabilit un mecanism prin care acciza la motorină va […]

Citește mai mult

Actualitate

Radu Georgescu, economist: „Economia reală a României încetinește, iar antreprenorii simt asta în fiecare zi”

Ioana Oprean

Publicat

în

Radu Georgescu: „Economia reală a României încetinește, iar antreprenorii simt asta în fiecare zi” Economia României traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimii ani, susține economistul Radu Georgescu, care afirmă că mesajele primite zilnic din partea mediului de afaceri conturează o imagine mult diferită de cea prezentată în discursul public. „Vorbesc în fiecare […]

Citește mai mult