Rămâi conectat

Actualitate

Mai multe consultaţii la domiciliu și servicii noi în pachetele medicale valabile din 1 aprilie 2015. Vezi MODIFICĂRILE

Ziarul Unirea

Publicat

în

Pacienții, asigurați sau neasigurați, vor beneficia de mai multe servicii medicale, începând cu 1 aprilie 2015, se menționează într-un act normativ care modifică pachetele medicale. Astfel, numărul consultațiilor efectuate de medicul de familie la domiciliul pacienților se va dubla. De asemenea, gravidele vor avea dreptul la o consultație pentru fiecare trimestru de sarcină și la o consultație în primul trimestru de după naștere.

Potrivit avocatnet.ro, modificările la pachetul minimal de servicii și la pachetul de servicii de bază sunt incluse în Hotărârea Guvernului nr. 205/2015, care a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 208 din 30 martie, și care intră în vigoare de mâine.

În esență, în baza propunerilor Ministerului Sănătății, Executivul crește numărul de consultații la care au dreptul pacienții, indiferent că sunt asigurați sau nu, și introduce în pachete anumite servicii noi.

Totuși, trebuie menționat că noul act normativ dispune și eliminarea unor consultații, cum sunt de exemplu cele pentru pentru serviciile de planificare familială, ce includ consilierea privind planificarea familială și indicarea unei metode contraceptive.

Pe de altă parte, pentru fiecare situație de urgență pentru care se dă primul ajutor sau care este rezolvată la cabinetul medical, se va acorda o consultație pe persoană, indiferent dacă aceasta este sau nu înscrisă pe lista unui medic de familie. Totodată, medicii de familie vor putea acorda o consultație preventiva.

Pentru serviciile acordate pacienților neasigurați, în regim de spitalizare continuă și de zi, biletul de internare nu va fi necesar. În același timp, internarea în spitalizare de zi se va face atât în cazul urgenței medico-chirurgicale, cât și în cazul epidemiologic (pentru bolnavii ale căror afecțiuni nu necesită izolare).

Spre deosebire de regulile actuale, din 1 aprilie se va face și examinarea pentru constatarea morții, cu sau fără eliberarea de acte medicale. În cazurile suspecte, în care este necesară o expertiză medico-legală, medicul nu va putea să elibereze certificatul de deces.

De asemenea, începând de mâine, medicii de familie pot acorda la domiciliu 42 de consultații pe lună (față de cel mult 21 permise până acum), însă nu mai mult de trei consultații pe zi. Aceste examinări se pot acorda asiguraților nedeplasabili din cauză că sunt invalizi, asiguraților cu boli cronice (cu evoluție lentă) sau cu un episod acut ce nu permite deplasarea la cabinet, copiilor care au cel mult un an, copiilor cu vârsta de până la 18 ani cu boli infectocontagioase (ce se răspândesc ușor) și lăuzelor.

Examinările pentru afecțiunile cronice vor crește și ele. Mai exact, pentru evaluarea clinică și paraclinică, prescrierea tratamentului și urmărirea evoluției asiguraților vor fi acordate cel mult patru consultații/trimestru, în limita a două pe lună, față de o consultație pe lună/trimestru, cum este în prezent.

Spirometria (stabilirea funcției și capacității respiratorii a plămânilor cu ajutorul unui aparat special de măsurare) este introdusa pe lista serviciilor medicale adiționale pe care le pot oferi medicii de familie, conform documentului menționat, pe lângă cele deja existente (efectuarea și interpretarea electrocardiogramei pentru monitorizarea bolilor cardiovasculare confirmate, ecografia generală de abdomen și pelvis).

În plus, pacienții asigurați vor putea apela la medicul de familie, în timpul programului de lucru în cabinet, pentru administrarea de medicamente (intramuscular, subcutanat, intradermic, intravenos sau perfuzabil).

Pe lista serviciilor diagnostice și terapeutice vor fi introduse, conform HG nr. 205/2015, recoltarea de material bioptic, tratamentul postoperator al rănilor abdominale, intervențiilor chirurgicale după cezariană, tratamentul sarcinii extrauterine operate, histerectomiei (îndepărtarea chirurgicală a uterului), endometriozei și sfatul genetic. În același timp, sunt incluse psihoterapia pentru copii/adulți și kinetoterapia pentru copiii cu autism.

Noul act normativ mai prevede și introducerea unor servicii precum ecografia transrectală, examenul radiologic al articulațiilor sacro-iliace, examenul radiologic al coloanei vertebrale/segment, CT buco-maxilo-facial nativ, CT sinusuri, RMN sinusuri, RMN abdominal cu substanță de contrast și colangio RMN.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Vinerea Mare la catolici: Ziua în care Hristos a fost răstignit şi a murit pe cruce. Tradiții în Vinerea Neagră

Ziarul Unirea

Publicat

în

Vinerea Mare la catolici: Ziua în care Hristos a fost răstignit şi a murit pe cruce. Tradiții în Vinerea Neagră Vineri, 29 martie 2024, este o zi specială pentru credincioșii romano-catolici și reformați din întreaga lume. Este Vinerea Mare, zi în care aceștia trebuie să stea departe de mesele îmbelşugate, să se roage și să […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea