Oameni şi locuri

Luni începe reparaţia capitală la Colegiul Naţional „Bethlen Gabor” Aiud

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Contractul de execuţie a lucrărilor în valoare de aproape 3,7 milioane de euro a fost semnat ieri, 20 iunie, la Primăria Aiud Firma Newamport Compani Bistra va trebui să finalizeze lucrările până în august 2014

Înfiinţat în urmă cu 390 de ani, Colegiul Naţional „Bethlen Gabor” Aiud va fi supus unor lucrări de reabilitare structurală şi reparaţii capitale de anvergură, în baza contractului de execuţie a lucrărilor semnat ieri, 20 iunie, între Primăria Aiud şi SC Newamport Compani Bistra, câştigătoarea licitaţiei electronice. În deschiderea evenimentului desfăşurat la sediul Primăriei Aiud, primarul Horaţiu Josan a subliniat importanţa acestui proiect pentru Aiud, pentru Transilvania şi nu numai, dar mai ales pentru elevii şi dascălii de ieri şi de azi ai Colegiului Naţional „Bethlen Gabor”, care au păstrat aprinsă făclia vieţii acestei instituţii. De asemenea, edilul-şef a remarcat înţelegerea de care a dat dovadă Eparhia Reformată de Ardeal, cu care Primăria Aiud a găsit puncte comune în interesul colegiului aiudean şi al elevilor, mulţumindu-le tuturor celor care s-au implicat în realizarea acestui proiect. Clădirea în care funcţionează Colegiul Bethlen a fost finalizată în anul 1775 şi acum este înscrisă în Lista Monumentelor Istorice, fiind un monument de categoria A.
„Sper ca în acest mandat care începe vineri, când va fi validat noul Consiliu Local Aiud, proiectul să fie finalizat foarte bine, să fie o mândrie pentru Aiud, iar toţi cei care ne-am implicat în derularea acestui proiect, de la primar, Consiliu Local, echipa din primărie, gestionarii unităţii de învăţământ, Eparhia Reformată Aiud, constructori, consultanţi, proiectanţi să ne uităm în ochi cu sinceritate şi să putem spune că a meritat efortul depus”, a declarat primarul Horaţiu Josan.
La rândul său, reprezentantul Eparhiei Reformate de Ardeal, le-a mulţumit celor implicaţi în proiect şi a spus că singura dorinţă a Bisericii Reformate este ca lucrările să fie executate de foarte bună calitate, deoarece nu în fiecare an sau deceniu se primesc bani pentru asta, motiv pentru care instituţia se va implica în verificarea calităţii lucrărilor.
Directoarea Ildiko Szocs a spus că cei 700 de elevi ai colegiului pe care-l conduce au dreptul să înveţe în condiţiile de studiu ale sec. XXI, iar absolvenţii vor duce renumele şcolii oriunde îi vor purta paşii, în ţară sau peste hotare. Pe timpul lucrărilor, în perioada anului şcolar, elevii vor fi mutaţi, prin rotaţie, în alte spaţii ale Colegiului Naţional „Bethlen Gabor”.
Viceprimarul Adalbert Krecsak a menţionat că, alături de Cetatea Medievală şi Biserica Reformată, Colegiul Naţional „Bethlen Gabor” reprezintă o oportunitate pentru turism, pentru dezvoltare.
Datele tehnice privind proiectul au fost prezentate de Delia Florea, director la Primăria Aiud. La licitaţia electronică lansată pe SEAP în 28 martie a.c. s-au înscris Newaport Compani Bistra, Grup Corint Alba Iulia şi Euras Satu Mare, iar diferenţa de preţ între oferte a fost foarte mică: 13.200.000 de lei, 13.270.000 lei, respectiv 13.300.000 de lei, la care se adaugă TVA. Valoarea la care s-a adjudecat licitaţia este de 16.368.000 de lei, adică aproape 3,7 milioane de euro.
Valoarea iniţială a proiectului „Reabilitarea structurală şi reparaţii capitale la Colegiul Naţional „Bethlen Gabor”, demarat la finele lui 2010, a fost de aproape 7.000.000 de euro.. Bugetul solicitat prin programul Regio va fi investit în reabilitarea campusului, extinderea cu 7 săli a numărului de clase, dotarea cu mobilier specific şi echipamente IT a 13 săli de clasă. Se va păstra arhitectura, vor fi făcute lucrări de artă, restaurarea picturilor murale, dar şi reabilitarea termică, cu soluţii moderne într-o clădire istorică.
Directorul general al Newamport Compani, Nicolae Balea, a spus că firma de construcţii va depune toate eforturile pentru găsirea celor mai bune soluţii astfel încât lucrările să fie executate de cea mai bună calitate.
Luni, 25 iunie, se va emite ordinul de începere a lucrărilor, care vor demara imediat, iar finalizarea acestora este programată pentru august 2014.

Robert GHERGU


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Oameni şi locuri

Oameni şi locuri

„Fantoma de la Operă”, în premieră la Cluj-Napoca. Celebrul musical ajunge pe scena BT Arena

Dan HENEGAR

Publicat

în

„Fantoma de la Operă”, în premieră la Cluj-Napoca. Celebrul musical ajunge pe scena BT Arena Unul dintre cele mai spectaculoase și iubite musicaluri din lume, „Fantoma de la Operă”, ajunge pentru prima dată la Cluj-Napoca. Producția semnată de Andrew Lloyd Webber va putea fi văzută vineri, 16 octombrie, de la ora 19.00, la BT Arena, […]

Citește mai mult

Oameni şi locuri

UNTOLD 2026 începe pe 6 august: măsuri sporite de siguranță, check-in online și acces pe bază de brățară

Dan HENEGAR

Publicat

în

UNTOLD 2026 începe pe 6 august: măsuri sporite de siguranță, check-in online și acces pe bază de brățară! Cea de-a 11-a ediție a festivalului UNTOLD va avea loc între 6 și 9 august, la Cluj-Napoca, iar organizatorii anunță că evenimentul va beneficia de unul dintre cele mai complexe dispozitive de securitate din România. Mii de […]

Citește mai mult

Oameni şi locuri

UNTOLD 2026 și-a anunțat line-up-ul final

Dan HENEGAR

Publicat

în

UNTOLD 2026 și-a anunțat line-up-ul final | Evenimentul va avea loc între 6 și 9 august la Cluj-Napoca UNTOLD anunță line-up-ul final pentru cea de-a unsprezecea ediție a festivalului, care va avea loc între 6 și 9 august 2026, la Cluj-Napoca. Noi artiști importanți se alătură celor peste 200 de nume deja anunțate, printre care […]

Citește mai mult