Curier Județean

LIVE VIDEO: Ziua Jandarmeriei – Ceremonie militară, avansări în grad și exerciții demonstrative, organizate de IJJ Alba în Piața Cetății din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Cu prilejul aniversării a 168 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române, în Piaţa Cetății din municipiul Alba-Iulia, Inspectoratul de Jandarmi Județean Alba organizează o Ceremonie Militară, cu ocazia avansărilor în gradul următor înainte de îndeplinirea stagiului minim în grad.

Persoanele prezente la acest eveniment pot vedea tehnica de luptă, de intervenţie şi auto specifică detaşamentului mobil şi jandarmeriei montane, personalul specializat stând la dispoziţie pentru a răspunde la întrebări şi pentru a oferi explicaţii în legătură cu cele expuse.

Cadrele serviciului resurse umane vor oferi detalii referitoare la oferta educaţională a Jandarmeriei Române, respectiv condiţiile pe care candidaţii trebuie să le îndeplinească pentru a fi admişi în instituţiile de învăţământ.

Toate aceste activităţi vor culmina cu prezentarea de către jandarmii albaiulieni a unor exerciţii demonstrative specifice detaşamentului mobil de intervenţie cum ar fi modul de acţiune al jandarmilor în diferite situaţii tactice precum și exerciţii de disciplinare şi de intervenţie prezentate de jandarmii-conductori şi câinii de serviciu.

”Ca în fiecare an, adresăm invitaţia tuturor cetăţenilor să participe într-un număr cât mai mare la aceaste activitatăți şi apreciem că este un bun prilej pentru a cunoaşte domeniul de activitate al jandarmilor, de a se convinge de deschiderea Jandarmeriei Alba faţă de societatea civilă şi de a-şi consolida încrederea în această instituţie”, transmite Jandarmeria Alba.

[nggallery id=5401]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Incendiu în Cugir: Focul se manifestă la un service auto de pe strada Victoriei

Ioana Oprean

Publicat

în

Incendiu în Cugir: Focul se manifestă la un service auto de pe strada Victoriei Un incendiu a izbucnit sâmbătă, 12 septembrie 2026, aproape de miezul nopții, în Cugir.  „Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit in orașul Cugir, strada Victoriei. Din informațiile preliminare ar fi vorba despre un incendiu izbucnit la […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | Crucea Roșie Română Filiala Alba a montat două defibrilatoare externe în zonele centrale din Sebeș și Cugir

Ioana Oprean

Publicat

în

Crucea Roșie Română Filiala Alba a montat două defibrilatoare externe în zonele centrale din Sebeș și Cugir Crucea Roșie Română Filiala Alba a pus în funcțiune două defibrilatoare externe semiautomate (AED) în zonele centrale din municipiul  Sebeș și orașul Cugir. Inițiativa marchează Ziua Mondială a Primului Ajutor  (sărbătorită în 12 septembrie) și are ca scop […]

Citește mai mult

Curier Județean

12 septembrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier

Bogdan Ilea

Publicat

în

Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează astăzi, 12 septembrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul Alba. Sistemul de monitorizare […]

Citește mai mult