LISTA| Suprafețele din Alba Iulia, care au fost infestate până acum cu ambrozia artemisiifolia. Cum se distruge aceasta
Primăria Alba Iulia a transmis astăzi, 8 iunie 2021, un tabel cu suprafețele din Alba Iulia care au fost până acum infestate cu ambrozia artemisiifolia.
Ambrozia artemisiifolia, plantă alergenă, trebuie distrusă de către proprietarii terenurilor pe care crește. Distrugerea se poate face prin cosire, smulgere sau erbicidare. Planta ambrozia produce cantități mari de polen, alergen foarte puternic, începând de la mijlocul lunii iulie, până spre finalul lunii septembrie.
Conform Legii 62/2018 și Art.6 din HG 17/2021 privind combaterea buruienii ambrozia, distrugerea se face de către toți proprietarii sau deținătorii terenurilor, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole, precum și de către beneficiarii lucrărilor de construcție unde au fost identificate focare de infestare. Aceștia au obligația ca după distrugerea buruienii să informeze, în scris, administrațiile publice locale pe raza cărora se află terenurile infestate.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
829 de kilometri de drumuri județene din Alba, pregătiți pentru iarna 2026-2027: Cinci sectoare vor fi închise, iar 20.752 de tone de material antiderapant sunt planificate
829 de kilometri de drumuri județene din Alba, pregătiți pentru iarna 2026-2027: Cinci sectoare vor fi închise, iar 20.752 de tone de material antiderapant sunt planificate Consilierii județeni Alba vor vota joi, 19 noiembrie 2026, în ședință ordinară, proiectul de hotărâre privind aprobarea „Planului operativ de acțiune privind prevenirea și combaterea înzăpezirii drumurilor județene în […]
România câștigă definitiv războiul juridic de la Roșia Montană! Gabriel Resources pierde ultima șansă de a obține 6,5 miliarde de dolari
România câștigă definitiv războiul juridic de la Roșia Montană! Gabriel Resources pierde ultima șansă de a obține 6,5 miliarde de dolari România a obținut victoria definitivă în dosarul Roșia Montană, după ce Comitetul ad-hoc al Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiții (ICSID) a respins integral cererea de anulare formulată de Gabriel Resources. Decizia […]
O comună de munte din Alba caută firmă pentru deszăpezire în iarna 2026-2027: În cât timp ar trebui să ajungă prestatorul pentru a acționa pe drumul către un important domeniu schiabil
O comună de munte din Alba caută firmă pentru deszăpezire în iarna 2026-2027: În cât timp ar trebui să ajungă prestatorul pentru a acționa pe drumul către un important domeniu schiabil Primăria Șugag, din județul Alba, a publicat caietul de sarcini pentru serviciile de deszăpezire și combatere a poleiului din iarna 2026–2027. Valoarea estimată a […]
