Lista de candidați a PNL Alba, validată de conducerea centrală, senatorul Pereș și vicepreședintele CJ Alba Florin Roman ocupând primele locuri
Conducerea centrală a Partidului Național Liberal a validat, joi, lista de candidați a PNL Alba, iar senatorul Alexandru Pereș și vicepreședintele Consiliului Județean Alba Florin Roman ocupă primele locuri la Senat, respectiv la Camera Deputaților.
Comitetul executiv județean al PNL Alba a făcut modificări, însă neesențiale, după ce doi candidați aflați pe locuri neeligibile, actualul primar din Zlatna, Silviu Ponoran și avocatul Cornel Berindei s-au retras de pe listele de la Senat. Ei ocupau locurile doi și trei.
Locurile lor au fost luate de consilierii județeni Dumitru Fulea (locul 2), respectiv de italianul Simone Albani Rocchetti (locul 3).
Locul 1 la Senat este ocupat Alexandru Pereș, care este parlamentar de 20 de ani, iar locul 1 la Camera Deputaților este ocupat de Florin Roman, urmat de Corneliu Olar, primarul comunei Horea și de consilierul județean Claudiu Răcuci, din Blaj.
În cel mai bun caz, PNL Alba va obține un mandat de senator și trei mandate de deputat, însă cele mai pesimiste calcule spun că Răcuci ar putea fi, în final, pe loc neeligibil. El este, de altfel, un apropiat al primarului din Blaj, Gheorghe Rotar, oraș în care se află cel mai puternic fief PNL Alba.
Astfel, în Alba, PDL a mai câștigat o luptă cu PNL, liberalii având un singur reprezentat pe loc eligibil, Florin Roman, care și-a negociat foarte bine poziția. Pereș, Olar și Răcuci provin din PDL, ceilalți candidați fiind doar pentru a completa lista.
Deși și-a dorit foarte mult un loc de deputat, Gabriel Pleșa ocupă doar poziția a 5-a.
PNL a obținut la alegerile locale un scor de 52 la sută.
Lista finală a candidaţilor PNL Alba:
Senat
- Alexandru Pereş
- Dumitru Fulea
- Simone Albani Rochetti
- Carmen Liliana Stoica
Camera Deputaţilor
- Florin Roman
- Corneliu Olar
- Claudiu Vasile Răcuci
- Sorin Bumb
- Gabriel Pleşa
- Elena Ignat
- Emil Muntean
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat PSD Alba | Ministrul social-democrat Petre-Florin Manole, la Gala Tineretului din România de la Alba Iulia: ideile și implicarea tinerilor, în prim-plan
Comunicat PSD Alba | Ministrul social-democrat Petre-Florin Manole, la Gala Tineretului din România de la Alba Iulia: ideile și implicarea tinerilor, în prim-plan Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia a găzduit sâmbătă, 24 octombrie, Gala Tineretului din România 2026, un eveniment dedicat recunoașterii proiectelor și inițiativelor prin care tinerii contribuie la dezvoltarea comunităților. […]
Video | La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă”
La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă” Lucrările aferente proiectului „Coridor mobilitate urbană prin traseu mobilitate urbană, amenajare depou și construire Park&Ride” au început la Blaj. În această etapă se lucrează la depoul destinat autobuzelor electrice, astfel încât să […]
Primăria Municipiului Aiud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice de execuție de polițist local, clasa III, grad profesional superior: Calendar și condiții de participare
Primăria Municipiului Aiud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice de execuție de polițist local, clasa III, grad profesional superior: Calendar și condiții de participare Primăria municipiului Aiud organizează la sediul instituției din str. Cuza Vodă, nr. 1, concurs de recrutare pentru ocuparea pe durată nedeterminată a postului vacant, funcție publică de execuție de […]
