Sport

Liga a IV-a, runda inaugurală: Euro Șpring a învins la Șugag ! Arieșul Apuseni Baia de Arieș, remiză cu Fortuna Lunca Mureșului

Dan HENEGAR

Publicat

în

Nici una dintre cele trei nou-promovate nu au reușit să învingă în runda inaugurală a Ligii a IV-a, Arieșul Apuseni remizând acasă cu Fortuna Lunca Mureșului, scor 1-1 (0-0).

Petrecerea Divorțaților

Surpriza rundei s-a înregistrat la Șugag, unde Vasile Ursu a debutat cu stângul pe banca Transalpinei, înfrângere cu Euro Șpring, proaspăt primită în al 4-lea eșalon, care s-a impus grație reușitei semnate de I. Gherman (29), fostul jucător al Interului Ciugud.

La Baia de Arieș, gazdele au deschis scorul prin Cecălăcean (56), iar vizitatorii, preluați în intersezon de Gabriel Cotoară au egalat în minutul 72, când I. Cristea a transformat un penalty, în acel moment gazdele fiind în inferioritate numerică, din pricina eliminării autorului golului (min. 68).

La Șugag, Transalpina a avut în efectiv 4 jucători ce au disputat barajul de promovare cu Șurianu Sebeș, A. Fulea, Rahovean, Cutean, Ad. Lăcătuș, antrenorul Vasile Ursu fiind la debut. De partea cealaltă, un alt antrenor debutant, Cristian Cotoară, ce s-a bazat pe „nucleul” Inter Ciugud, echipă ce a abandonat Liga a IV-a şi continuă în al 5-lea eşalon: A. Mureșan, A. Miclea, I. Gherman, Ad. Păcurar, Andreica, respectiv jucători de la cealaltă dispărută, Dalia Sport: Mihălțan, Z. Hileagă, Cătălina


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Alba în SuperLigă: abrudeanul Ovidiu Bic, victorie uriașă cu „U” Cluj, cu FCSB!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Alba în SuperLigă: abrudeanul Ovidiu Bic, victorie uriașă cu „U” Cluj, cu FCSB, pe „Cluj Arena”! Aiudeanul Andrei Cordea a refuzat să joace pentru CFR Cluj în confruntarea de pe „Ilie Oană” cu Petrolul Ploiești (1-1, „lupii galbeni”, revelația stagiunii, păstrându-se pe locul 4)! Extrema dreaptă din Alba a apelat la acest gest extrem nemulțumit […]

Citește mai mult

Sport

Dansatorii de la Life is Dance Alba Iulia, CSU Alba Iulia și CSM Unirea Alba Iulia, remarcați la Transylvania Grand Prix

Ioana Oprean

Publicat

în

Dansatorii de la Life is Dance Alba Iulia, CSU Alba Iulia și CSM Unirea Alba Iulia, remarcați la Transylvania Grand Prix, competiția internațională de la Cluj-Napoca Un weekend plin de emoție, eleganță și rezultate frumoase pentru sportivii albaiulieni. În acest sfârșit de săptămână, la Cluj-Napoca, în cadrul spectaculosului Wonderland Resort, s-a desfășurat prestigioasa competiție internațională […]

Citește mai mult

Sport

Campioana CSM Unirea Alba Iulia, debut în Conference Cup, în Bazinul Olimpic, în 6-8 noiembrie 2026 | Adversari de calibru din Grecia, Spania și Ungaria, vezi programul

Dan HENEGAR

Publicat

în

Campioana CSM Unirea Alba Iulia, debut în competiția continentală, cu adversari de calibru din Spania, Grecia și Ungaria. În Bazinul Olimpic din Alba Iulia, grupă de Conference Cup, în 6-8 noiembrie.  În weekend, în perioada 6-8 noiembrie, în Bazinul Olimpic din Alba Iulia, CSM Unirea Alba Iulia, campioana României la polo feminine, găzduiește o grupă […]

Citește mai mult