Sport

Liga a 4-a: Performanţa Alba Iulia a deraiat Rapidul de Teiuş şi e sigură de locul trei!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Performanţa Alba Iulia este sigură de clasarea pe poziţia a 3-a a ierarhiei Ligii a IV-a Alba, după succesul cu Rapid Teiuş, din meciul contând pentru penultima rundă a Ligii a IV-a. Elevii lui Paul Ciucă s-au impus cu scorul 4-1 (2-0), graţie reuşitelor semnate de Cernea (17), Lenghel (29, 48), D. Dănilă (79), respectiv antrenorul H. Rusu (81) – la prima reuşită pentru feroviari.

Rezultate:

*Sportul Sebeş – FC Cugir 2-1 (0-1): Diaconu (49), M. Ţoţonea (65)/ Bulgaru (42). Golul victoriei marcat de fiul preşedintelui. „Am fost bătaia de joc a mult lăudatului Marcu şi a doi tuşieri care în a doua repriză nu ne-au lăsat să trecem centrul terenului. Glumind puţin, parcă pe undeva a avut dreptate şi David Florea. Am ajuns să jucăm un sezon în care nu retrogradează nimeni, apoi se retrag echipe şi se intră pe bază de cerere”, a spus Nicolae Muntean (FC Cugir).

*CS Ocna Mureş – Arena Alba Iulia 3-3 (0-2): Chesnoiu (50, 84), Raţiu (88, penalty), / Marcel Florea (15, penalty), A. Bucur (34, 52). După incidentele din etapa trecută, din jocul cu Olimpia, Arena a obţinut o remiză surprinzătoare la Ocna Mureş.

*CSO Cugir – Energia Săsciori 7-1 (3-1): Tăban (6, 55), Cârstean (27), Şuteu (42), D. Lupşan (60), D. Grozav (67), Lespezean (90+1)/ F. Faur (39, penalty).CSO Cugir s-a despărţit cu o victorie categorică de suporterii de sub Drăgana, împotriva Energiei Săsciori (salvată de la retrogradare), pregătindu-se de meciul de baraj din 19 iunie, cu reprezentanta judeţului Sălaj.

*Olimpia Aiud – Metalul Aiud 3-1 (2-1), goluri realizate de Val. Drăgan (5), Felindean (29), Horvat (90+3), respectiv Birk (28).

Ne-am apărat corect şansele, iar Olimpia a jucat numai pe teren. Îmi pare rău de Metalul, că au ajuns acolo, dar sunt convins că nu va retrograda nicio formaţie. Ulciorul nu merge de multe ori la apă, s-a întors roata… Astfel au ajuns şi cei de la Metalul în situaţia noastră de anul trecut, când nu ne-am simţit deloc bine”, a declarat Ioan Demeter, preşedintele secţiei de fotbal a Olimpiei Aiud

“Olimpienii” au jucat pentru o primă suplimentată (3000 lei) şi au bătut rivala Metalul după 4 ani (2009 precedentul succes) şi 6 jocuri directe în care nu au câştigat. Metalul este “lanterna roşie” a actualei ediţii, iar echipa lui Ioan Demeter n-a uitat că în ediţia trecută s-a aflat într-o situaţie similară, iar Metalul a învins-o. “Aceasta ne e valoarea la momentul actual. A câştigat echipa mai bună, care a fost Olimpia, îi felicit pentru modul fair play cum s-au comportat. Metalul este ultima din pricina tuturor celor petrecute în acest an la nivelul acestei echipe de tradiţie. Îmi pare rău că i-am dezamăgit pe suporteri şi pe aiudeni”, a replicat Radu Andone, antrenorul Metalului, aflat în postura de oaspete pe arena proprie.

Pentru a nu retrograda ruşinos în Liga a V-a, echipa lui Radu Andone este obligată să aştepte promovarea echipei CSO Cugir în Liga a 3-a. Metalul are acum 22 de puncte, Energia Săsciori 25, dar rezultate directe favorabile (1-2 şi 3-0). Inter Ciugud trebuie să scoată o remiză acasă cu Cuprirom pentru a intra deja în vacanţă

Programul rundei a 29-a: *duminică, 2 iunie, ora 17.00: Inter Ciugud – Cuprirom Abrud (0-6); ora 18.00: Dalia Sport Daia Română – Viitorul Sântimbru (2-1).


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Campionatul interjudețean Alba-Hunedoara Under 17, cu 4 formații din județ la start: CSM Aiud, Școala de Fotbal Valea Frumoasei, CSȘ Blaj și Metalurgistul Cugir

Dan HENEGAR

Publicat

în

Campionatul interjudețean Alba-Hunedoara Under 17, cu 4 formații din județ la start: CSM Aiud, Școala de Fotbal Valea Frumoasei, CSȘ Blaj și Metalurgistul Cugir | CIL Blaj, echipa din „Mica Romă” a cucerit trofeul regional, în vară Campionatul interjudețean Alba-Hunedoara Under 17 va debuta în perioada 16-20 septembrie, când este prevăzută prima etapă. Citește și: CIL […]

Citește mai mult

Sport

George Țălnar, antrenor la Performanța Ighiu, în Superliga Alba! Ciprian Selagea a renunțat după două etape

Dan HENEGAR

Publicat

în

George Țălnar, nou antrenor la Performanța Ighiu, în Superliga Alba! Ciprian Selagea a renunțat după două etape George Țălnar (44 de ani) este, din această săptămână, noul antrenor principal al Performanței Ighiu, înlocuindu-l pe Ciprian Selagea, pe bancă din 2024, care a plătit tribut startului nefast de campionat, cu două înfrângeri din tot atâtea meciuri, […]

Citește mai mult

Sport

CSM Unirea Alba Iulia, campioana transferurilor, campanie incredibilă de achiziții: 25 de jucători veniți și 24 de plecări, pentru ediția 2026/2027 din Liga 3!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Divizionara terță CSM Unirea Alba Iulia, campanie incredibilă de transferuri: 25 de jucători achiziționați, 24 de plecări, pentru ediția 2026/2027 din Liga 3! Situație mai rar întâlnită la CSM Unirea Alba Iulia, echipa care atacă pentru al treilea an consecutiv promovarea în Liga 2, „alb-negrii” achiziționând 25 de jucători și despărțindu-se de alte 24 de […]

Citește mai mult