Liga 4: Hidro Mecanica Șugag, pe podium! Remiză la Galtiu, Energia Săsciori a dat lovitura, Spicul Daia – victorie netă!
În penultima rundă a Ligii 4, una cu goluri multe, s-a înregistrat o remiză albă în disputa orgoliilor de la Galtiu, iar Hidro Mecanica Șugag a urcat pe podium, după „setul” de tenis cu „lanterna roșie”.
Energia Săsciori a produs o nouă surpriză, iar Spicul Daia Română și Fortuna Lunca Mureșului s-au despărțit de fani cu succese clare.
*CSM Unirea Alba Iulia 2 – Energia Săsciori 0-1 (0-1)
Săsciorenii au dat lovitura, cu al doilea succes pe terenuri străine, asta după ce runda trecută au stopat liderul. Albaiulienii continuă picajul, cu două eșecuri la rând și un punct în 4 întâlniri;
*Fortuna Lunca Mureșului – Limbenii Limba 5-0 (3-0).
La ultima întâlnire “acasă”, Fortuna a reușit cel mai clar succes din tur și are 4 victorii în ultimele 5 prestații (dublă Morea). Pe de altă parte, oponenții au trecut de la extaz (4-0 cu Voința Stremț), la agonie (înfrângere drastică la Lunca Mureșului)
*Spicul Daia Română – Viitorul Vama Seacă 4-0 (2-0):
Dăienii, dublă Biro, au reușit să câștige net, la ultima reprezentație internă și să depășească criza (3 eșecuri succesive și doar 4 puncte în 9 întâlniri). Formația din Hopârta este la al doilea eșec consecutiv, fără a marca, pe terenuri străine, și în ultimele 7 meciuri a câștigat unul singur (a strâns 5 puncte);
*Hidro Mecanica Șugag – CS Zlatna 6-2 (4-0).
Cu a doilea meci consecutiv pe teren propriu adjudecat, trupa lui Himcinschi (dublă Greapcă) a urcat pe podium;
*Viitorul Sântimbru – Performanța Ighiu 0-0. 
Remiză albă la Galtiu între pretendente la podium. Gazdele au fost stopate după 7 victorii la rând, iar ighienii continuă seria excelentă sub comanda lui Selagea (9 partide imbatabile, 6 succese).În secvențele de prelungire au fost eliminați G. Cioban (Viitorul Sântimbru) – două avertismente într-un minut, dar și Adrian Hulea, oficialul gazdelor, pentru proteste
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Foto | Laura Bogdan, de la CS Unirea Alba Iulia, campioană europeană U23 la judo! Aur la Napoli, după o finală câștigată în 29 de secunde. Alexandru Sibișan, în lupta pentru bronz
Laura Bogdan, de la CS Unirea Alba Iulia, campioană europeană U23 la judo! Aur la Napoli, după o finală câștigată în 29 de secunde. Alexandru Sibișan, în lupta pentru bronz CS Unirea Alba Iulia încheie Campionatele Europene de Judo U23 de la Napoli, Italia, cu un titlu continental cucerit de Laura Bogdan și un loc […]
Foto | Blăjeanul Victor Oniga, titular în Cipru – România 0-2, în preliminariile EURO 2027 la U17: Tricolorii, calificați în următoarea rundă preliminară
Blăjeanul Victor Oniga, titular în Cipru – România 0-2, în preliminariile EURO 2027 la U17: Tricolorii, calificați în următoarea rundă preliminară Tânărul jucător Victor Oniga, originar din Blaj și legitimat la FK Csikszereda, a fost titular în meciul România U17 – Cipru U17, disputat luni, 2 noiembrie 2026, contând pentru prima rundă a calificărilor pentru […]
Liga 3, comparație după tur: CSM Unirea Alba Iulia – constantă, CIL Blaj – în progres, Metalurgistul Cugir și, mai ales, CSU Alba Iulia – deziluzii
Liga 3, comparație după tur: CSM Unirea Alba Iulia – constantă, CIL Blaj – în progres, Metalurgistul Cugir și, mai ales, CSU Alba Iulia – deziluzii! O concluzie după încheierea turului în Seria 7 din Liga 3, 11 jocuri, în ceea ce privește conjudețenele, în ediția 2026/2027: CSM Unirea Alba Iulia – constantă, CIL Blaj – […]
