Liga 3, Seria 7: CIL Blaj și Hidro Mecanica Șugag, eșecuri externe, fără a înscrie, în prima etapă a returului Seriei 7
În prima etapă a returului Seriei 7 din Liga 3, deplasări pentru CIL Blaj și Hidro Mecanica Șugag, ambele conjudețene pierzând întâlnirile
Cele două conjudețene, CIL Blaj și Hidro Mecanica Șugag au avut parte de confruntări dificile, pierzând fără a înscrie
Citește și: Liga 3, Seria 7, Metalurgistul Cugir a întors scorul și a învins Progresul Pecica! CIL Blaj, eșec acasă cu Viitorul Arad

*Știința Poli Timișoara – Hidro Mecanica Șugag 6-0 (3-0): Vlaicu (4), Rotariu (18), Marincu (44), Vasluian (50), D. Popa (63), Fl. Șerban (66, autogol);
O întâlnire disproporționată în care s-a pus doar problema diferenței de scor, jocul curgând într-o singură direcție. În cele din urmă, formația de pe Valea Sebeșului a renunțat la retragerea vehiculată după înfrângerea cu CSU Alba Iulia (0-6) și va continua aventura, încasând al doilea set la zero. „Alb-violeții” au întâlnit „lanterna roșie”, oponent care are 11 eșecuri la rând, un singur punct (0-0 cu Poli, la Cugir, în 30 august) și este cea mai modestă formație a eșalonului (51 de goluri încasate), echipă care nu a marcat de 4 meciuri, iar 3 din ultimele 4 înfrângeri au fost cu… 0-6 (la Blaj, Sebeș și Timișoara). Hidro Mecanica a respectat competiția, prezentându-se la meci, în ciuda problemelor, inclusiv de lot (doar 6 rezerve, dintre care doi portari) și la scorul de 2-0 a avut o bară prin căpitanul F. Budin (32, din lovitură liberă).

Hidro Mecanica: F. Șerban – Kosmyna, C. Cîmpean (26, V. Domșa), Gheorghiță, Bucur (84, D. Pop), Hăprianu, F. Budin/cpt., Neagu, Todoran, Morariu (65, Boldor), M. Găldean; rezerve A. Pîrv, Dreghiciu, Crețu. Antrenor Radu Andone.
*Unirea Sântana – CIl Blaj 2-0 (0-0): Muntean (80), Dinu (90+2).
Gazdele reprezintă cea mai bună formație nou promovată din Seria 7, la prima participare în eșalonul terț, și speră la o calificare în play-off. Blăjenii au cautat reabilitarea după eșecul din tur și înfrângerea din săptămâna precedentă, 0-2 acasă cu Viitorul Arad, care a pus punct unei serii de 3 partide imbatabile, dar au pierdut al doilea meci la rând împotriva unei echipe din Arad. Unirea Sântana are 4 victorii consecutive fără a primi gol. Formația din „Mica Romă” a avut o prestație destul de bună până spre final (o dublă ocazie Lungar și Mensah când scorul era alb, minutul 67), însă a plecat cu mâna goală, decisiv fiind juniorul D. Muntean, venit de pe bancă cu o reușită și o pasă decisivă.
CIL Blaj: Păduraru – R. Popa, Jica/cpt., Csiki (85, Cîrstean), Boldea – Mensah, Cristea (74, Istrate) – Gliga, Alves (85, Macarie), Lungar (74, Drăgan) – Nai (85, Tineiu); rezerve R. Damian, Tătar, Micu-Cristea, Maghiari. Antrenor Daniel Tătar.
Foto: Politehnica Timisoara
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CIL Blaj, mutări în efectiv: a venit Bejan (Hermannstadt), a plecat Gliga | Mâine, amical cu Interstar Sibiu
Divizionara terță CIL Blaj, noi mutări în efectiv: a venit Bejan (Hermannstadt), a plecat Gliga Divizionara terță CIL Blaj a mai efectuat două mutări în ultima zi a perioadei de transferări, mutând la capitolul under. Astfel, blăjenii l-au împrumutat de la Hermannstadt pe Ioan David Bejan (n. 2007), până la finele sezonului, acesta evoluând în […]
Miercuri, ora 15.00, CSO Voluntari – Volei Alba Blaj, în semfinalele Cupei României | Rivalele, la primul duel din cele 4, în următoarele 3 săptămâni!!!
Miercuri, ora 15.00, CSO Voluntari – Volei Alba Blaj, în semfinalele Cupei României, manșa tur | Rivalele, la primul duel din cele 4, în următoarele 3 săptămâni!!! Miercuri, 11 februarie, de la ora 15.00, se dispută manșa tur a semifinalelor Cupei României la volei feminin, între rivalele CSO Voluntari și Volei Alba Blaj, în Sala […]
Miercuri, 11 februarie, se stabilesc barajele pentru promovarea în Liga 3 | Vezi posibilii adversari ai campioanei din Alba
Miercuri, 11 februarie, la ora 12.00, se stabilesc barajele pentru promovarea în Liga 3 | Vezi posibilii adversari ai campioanei din Alba Campioana din Superliga Alba va juca pe 20 iunie, respectiv 27 iunie, cu una dintre reprezentantele județelor Sibiu, Mureș, Brașov, Harghita sau Covasna La finele turului Viitorul Sântimbru iernează pe prima poziție a […]