Politică Administrație

Liderul PSD Alba, deputatul Ioan Dîrzu: Au crescut salariile medicilor și profesorilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Începând de la 1 martie 2018, s-au majorat salariile medicilor și profesorilor așa cum a fost prevăzut în Legea salarizării unitare. Salariile profesorilor cresc în medie cu 20%, iar cele ale medicilor și asistenților cresc până la nivelul maxim din grila de salarizare, prevăzut pentru anul 2022. Aceste salarii vor fi primite efectiv în mână la finalul lunii martie!

Petrecerea Divorțaților

Guvernarea PSD își respectă promisiunea din campania electorală de a majora substanțial salariile medicilor și profesorilor astfel încât aceștia să nu mai plece din țară și să ofere servicii de calitate în sănătate și educație.

Fluturașul de salariu al medicilor și profesorilor pentru luna martie va conține o sumă consistent mai mare în urma majorărilor de salarii prevăzute în Legea salarizării unitare.

Pentru medici, creșterile de salarii merg până la 122% pe net, adică mai mult decât dublu bani în mână. Se ajunge practic anticipat la nivelul maxim prevăzut în grila de salarizare din 2022.

Guvernul și-a respectat astfel promisiunea din campanie de a mări substanțial salariile medicilor și de a opri exodul acestora din țară. Datorită acestor majorări, numărul medicilor care și-au depus dosarele la Colegiul Medicilor pentru a pleca din țară a scăzut cu 70% față de anul 2016.

La profesori creșterea este în medie de 20% pe net. În acest caz diferența rămasă până la nivelul din 2022, va crește cu câte un sfert în următorii patru ani.

Nu au de câștigat doar medicii și profesorii. Vor câștiga toți cetățenii acestei țări care vor beneficia de servicii medicale mai bune, de educație de mai bună calitate pentru copiii lor.

Vedeam zilele trecute cum PNL (PDL) Alba e disperat și împrăștie știri false despre guvernarea PSD. Față de guvernarea lor dezastruoasă și antiromânească, în guvernarea PSD scade șomajul.

Unul dintre principalele angajamente ale PSD – locuri de muncă pentru români – se îndeplinește. Crește numărul locurilor de muncă, scade șomajul,  avem mai mulți români în clasa de mijloc.

Pentru a demonstra cele spuse, menționez că au fost înființate 120 000 de noi locuri de muncă astfel că numărul total al salariaților ajunsese la 4.850.400, în decembrie 2017.

După primul an de guvernare al coaliției PSD-ALDE, România are cel mai mic nivel al șomajului din ultimii 10 ani –  4,6%, la nivel național, potrivit Institutului Național de Statistică.

Esențial este că tendința de scădere accentuată a șomajului se menține. 2018 va fi un an de creștere economică consistentă – cel puțin 5,5% – și în continuare se vor înființa noi locuri de muncă.

Numai în ianuarie, de exemplu, au fost înființate cu 80% mai multe firme noi decât anul trecut, în aceiași perioadă. Este de notorietate deficitul de forță de muncă care deja se manifestă în multe zone ale țării și în multe domenii.

Este evident acum că transferul contribuțiilor ori creșterea salariului minim la 1900 de lei brut în niciun caz n-au determinat scăderi ale veniturilor – ba dimpotrivă, atât în mediul privat cât și la stat veniturile salariale au crescut, în medie, cu 12% – și nici n-au produs micșorarea numărului de locuri de muncă.

Ioan Dîrzu

Deputat


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane

Ioana Oprean

Publicat

în

Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane Bastionul suveranității și al valorilor conservatoare se consolidează în inima Transilvaniei. Partidul CRED (Comunitatea pentru Respect, Echitate și Demnitate) a organizat recent Conferința Județeană de Alegeri din Alba, un moment de cotitură pentru eșichierul politic local. În localitatea […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia Marți, 29 septembrie 2026, Primăria Municipiului Sebeș a avut plăcerea de a primi vizita unui numeros grup de studenți români și străini, coordonați de lect. univ. dr. Maria Albu, de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Vizita a oferit tinerilor prilejul […]

Citește mai mult

Politică Administrație

138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027

Ioana Oprean

Publicat

în

138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027 Prețul energiei, mereu în creștere, duce la o creștere direct proporțională a interesului pentru economisirea ei, pentru folosirea eficientă a resurselor, fără reducerea confortului, dar cu diminuarea cuantumului facturilor. În această direcție de […]

Citește mai mult