Politică Administrație

Liderul de sindicat, Petru Damo, suspectează conducerea IȘJ Alba de abuzuri. A cerut Ministerului să demareze o anchetă

Ioana Oprean

Publicat

în

Liderul Federației Sindicatelor Independente din Educație, Petru Damo,  a cerut în mod oficial, potrivit Radio Unirea FM, Ministerului Educației Naționale, să demareze o anchetă la Inspectoratul Școlar Alba. Acesta suspectează conducerea instituției de comiterea unor abuzuri.

Petrecerea Divorțaților

Președintele federației, Petru Damo, invocă presupuse încălcări ale dispozițiilor legale cu privire la procedura de acordare a gradației de merit, dar și prevederile altor legi și a cerut sancționarea disciplinară a inspectorului școlar general Dorin Sandea și a juristei instituției.

Liderul federal reproșează conducerii inspectoratului excluderea Federației Sindicatelor Independente din Educație de la procedura de acordare a gradației de merit, care în opinia lui ar fi ”abuzivă, discriminatorie și ilegală”. De aceea, președintele Petru Damo cere Ministerului Educației să oblige conducerea Inspectoratului Școlar Județean Alba să invite federația pe care o conduce ca observator în procedura de acordare a gradației de merit.

Sursa Radio Unirea FM


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Foto | USR Alba, la masa deciziilor naționale: Președintele Flaviu Rădițoiu și alți membri au reprezentat filiala la Congresul de la Timișoara

Ioana Oprean

Publicat

în

USR Alba, la masa deciziilor naționale: Președintele Flaviu Rădițoiu și alți membri au reprezentat filiala la Congresul de la Timișoara O delegație formată din șapte membri ai USR Alba, condusă de președintele filialei, Flaviu Rădițoiu, a participat la Congresul Național USR de la Timișoara, unde aproape 600 de delegați din întreaga țară au stabilit noua […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Restructurări masive în aparatul de stat: Agențiile și primăriile mici, vizate de comasări / Sorin Grindeanu: „Avem nevoie de reformă reală”

Ioana Oprean

Publicat

în

Restructurări masive în aparatul de stat: Agențiile și primăriile mici, vizate de comasări / Sorin Grindeanu: „Avem nevoie de reformă reală” PSD pregătește un amplu pachet de reformă administrativă, care vizează comasarea unor instituții, agenții și companii de stat, dar și reorganizarea localităților mici. Liderul social-democrat Sorin Grindeanu a anunțat, luni, 2 noiembrie 2026 că […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice

Bogdan Ilea

Publicat

în

Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice Cinci proiecte de renovare energetică a 11 blocuri de locuințe din Târgu Mureș, Gheorgheni și Zlatna urmăresc reducerea consumului de energie, diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locatari. […]

Citește mai mult