Liderii UE, aproape de un nou acord privind sancțiunile asupra Rusiei și embargoul asupra petrolului rusesc
Liderii UE, aproape de un nou acord privind sancțiunile asupra Rusiei și embargoul asupra petrolului rusesc
Guvernele statelor membre ale UE s-au apropiat duminică de un acord privind sancțiuni dure împotriva Rusiei, care includ embargoul asupra petrolului rusesc, dar au programat mai multe discuții pentru luni în așa fel încât să stabilească felul în care se vor asigura că țările cele mai dependente de energia rusă pot face față, anunță Reuters.
„Consiliul este unitar în ceea ce privește necesitatea de a adopta un al șaselea pachet de sancțiuni”, a declarat președinția franceză a UE și Comisia într-un comunicat: „s-au făcut progrese foarte semnificative în ceea ce privește majoritatea măsurilor”.
Punctul de blocaj este modul în care se poate asigura aprovizionarea cu petrol a Ungariei, Slovaciei și Republicii Cehe, țări fără ieșire la mare, care depind în mare măsură de țițeiul rusesc livrat prin conducte din epoca sovietică și care se confruntă cu o provocare pentru a asigura surse alternative.
„Mai avem încă de lucru pentru a finaliza, într-un spirit de solidaritate, garanțiile care sunt necesare pentru condițiile de aprovizionare cu petrol a statelor membre care se află în prezent într-o situație deosebită în ceea ce privește aprovizionarea prin conducte din Rusia”, se arată în declarația comună.
Pentru a obține sprijinul tuturor membrilor UE, Comisia a propus vineri modificări la embargoul planificat asupra petrolului rusesc, pentru a acorda celor trei țări mai mult timp să își schimbe sursele de aprovizionare cu energie, au declarat surse din UE.
Conform planului inițial, toate țările UE ar fi încetat să mai cumpere țiței rusesc în termen de șase luni, iar produsele rafinate rusești până la sfârșitul anului.
Propunerea modificată ar oferi Ungariei, Slovaciei și Cehiei ajutor să își modernizeze rafinăriile pentru a procesa petrolul din alte părți și ar continua să cumpere petrol rusesc până în 2024.
De asemenea, ar urma să existe o tranziție de trei luni înainte de interzicerea serviciilor de transport maritim din UE de a transporta petrol rusesc, în loc de o lună, așa cum s-a propus inițial, pentru a răspunde preocupărilor exprimate de Grecia, Malta și Cipru cu privire la companiile lor de transport maritim, a adăugat una dintre surse.
sursa: dcnews.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Reguli mai stricte pentru românii care își închiriază apartamentele turiștilor. Autoritățile locale ar putea limita închirierile turistice
Reguli mai stricte pentru românii care își închiriază apartamentele turiștilor. Autoritățile locale ar putea limita închirierile turistice Românii care închiriază locuințe turiștilor pentru câteva zile ar putea fi vizați de reguli mai stricte în următoarea perioadă. Comisia Europeană pregătește un nou cadru privind locuințele și închirierile pe termen scurt, într-un moment în care tot mai […]
Apulum Alba Iulia, unul dintre furnizorii locali ai IKEA, cifră de afaceri în scădere cu peste 10% în 2025. Producătorul de articole din porţelan, pierdere de 9,6 milioane lei
Apulum Alba Iulia, unul dintre furnizorii locali ai IKEA, cifră de afaceri în scădere cu peste 10% în 2025. Producătorul de articole din porţelan, pierdere de 9,6 milioane lei Apulum Alba Iulia, unul dintre furnizorii locali ai IKEA, a înregistrat o scădere a cifrei de afaceri cu peste 10% în 2025, producătorul de articole din […]
Președintele Nicușor Dan, anunț despre desemnarea premierului: ,,Evident că nu putem să mai așteptăm”
Președintele Nicușor Dan, anunț despre desemnarea premierului: ,,Evident că nu putem să mai așteptăm” Președintele Nicușor Dan a anunțat luni, în Finlanda, că vor avea loc noi consultări cu partidele politice pentru formarea Guvernului, precizând că una dintre variantele luate în calcul este constituirea unui Executiv în jurul PSD. Președintele României, Nicușor Dan, a declarat […]
