Liderii PDL Alba îl susţin, personal, pe Vasile Blaga pentru conducerea partidului
Liderii PDL Alba tratează cu mare precauţie subiectul alegerilor din partid şi se feresc să vorbească în numele organizaţiei, ci doar despre preferinţele personale. Atât Mircea Hava cât şi Ion Dumitrel spun că personal l-ar prefera pe Vasile Blaga lui Emil Boc, însă invocă democraţia din partid şi spun că o decizie finală va fi luată doar după o analiză aprofundată în Biroul Permanent Judeţean. „Organizaţia deocamdată nu are nicio poziţie decât poziţii personale, pentru că poţi să ai o poziţie în momentul în care ai discutat această chestiune şi în urma unui vot, deci noi nu am discutat nici în Biroul Permanent Judeţean chestiunea asta, decât aşa… Nu există niciun comunicat, nu există nicio declaraţie. Pe sinceritate, nu pot să nu recunosc chestiunea că şi Emil Boc şi Vasile Blaga au o mare afinitate în zonă. O să vedem ce se întâmplă, suntem încă mult prea departe de alegeri, mult prea departe”, a declarat Mircea Hava ieri. El a recunoscut că personal are o preferinţă pentru Vasile Blaga, însă lucrurile se pot schimba până în mai, la Congres. „Eu, personal am declarat-o, şi lucrul ăsta l-am declarat chiar de o lună de zile, când am avut alegerile judeţene că dacă Vasile Blaga va candida, îl voi susţine, eu, Mircea Hava. Acuma, până la alegeri mai este mult timp şi se pot întâmpla o grămadă de lucruri. (…) La ora asta eu o spun ca feeling, din suflet, dar s-ar putea ca organizaţia de aici să-mi spună nu domnule, vrem altceva. Trebuie să mă supun. Mai este încă un lucru pe care-l avem în statut, fiecare votează cum îl duce mintea, nu cum îi spune organizaţia. Noi putem să spunem o chestiune printr-un vot, cei care suntem acolo, 40, şi pe urmă se duc delegaţii. Nu ştiu câţi vor fi, poate 50 – 60, că avem rezultate bune, şi cu numărul de voturi se face o proporţie şi în funcţie de asta se vor duce delegaţii. Eu nu pot să ştiu ce va vota delegatul X sau delegatul Y”, a mai spus preşedintele PDL Alba. Şi în opinia prim-vicepreşedintelui Ion Dumitrel discuţia este puţin prematură, decizia finală aparţinând Biroului Permanent Judeţean al PDL. Dumitrel nu s-a ferit însă să admită că şi el, la fel ca şi Mircea Hava, l-ar vota pe Vasile Blaga. Opţiunile celor doi lideri pentru Blaga nu sunt singulare la vârful organizaţiei judeţene, şi vicepreşedintele PDL Alba, avocatul Mihai Baco, declarând în urmă cu două zile că îl susţine pe Vasile Blaga, în opinia sa singurul care poate scoate partidul din impas.
Mai multe cotidiane centrale (ex. Gândul, Evenimentul Zilei) s-au grăbit să plaseze organizaţia democrat-liberalilor din judeţ pe lista cu susţinătorii clari ai secretarului general al PDL Vasile Blaga, şi pe bună dreptate având în vedere părerile liderilor locali. Potrivit aceloraşi publicaţii, Blaga şi-ar fi trecut în cont până acum în total 20 de organizaţii din ţară, inclusiv trei din Bucureşti, dar şi nume grele de la vârful partidului precum Adriean Videanu, Radu Berceanu, Cezar Preda, Cristian Boureanu, Sorin Frunzăverde. De cealaltă parte, Emil Boc se bucură de susţinerea a 26 de preşedinţi de filiale judeţene dar şi de cea a miniştrilor Guvernului său, printre care şi Elena Udrea. În calitate de ministru al Dezvoltării şi Turismului, Udrea a fost în ultimul an o prezenţă obişnuită în judeţul Alba, ea participând la mai multe evenimente de inaugurare sau semnare a unor proiecte finanţate de ministerul pe care îl conduce, şi desfăşurate în Cetatea Alba Carolina. Convenţia Naţională pentru alegerea noii conduceri a partidului va avea loc în 14 mai, la Bucureşti.
Ioana PITICARIU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Cea mai veche biserică din Zlatna, monument istoric de importanță națională, în pragul restaurării: Contract de lucrări de aproximativ 2 milioane de euro
Cea mai veche biserică din Zlatna, monument istoric de importanță națională, în pragul restaurării: Contract de lucrări de aproximativ 2 milioane de euro Primăria Zlatna a lansat, marți, 2 iunie 2026, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), procedura de contractare prin licitație publică a execuției lucrărilor afarente obiectivului de investiții „Conservare-restaurare Biserica „Adormirea Maicii […]
VIDEO | Nouă elevi de la Colegiul Național „HCC” Alba Iulia, șefi de promoție 2026: Au încheiat studiile liceale cu media generală 10
Nouă elevi de la Colegiul Național „HCC” Alba Iulia, șefi de promoție 2026: Au încheiat studiile liceale cu media generală 10 Nouă elevi de la Colegiul Național „HCC” Alba Iulia sunt șefi de promoție 2026, toți având media generală 10 la încheierea studiilor liceale. În acest an, 9 elevi au primit titlul de șef de […]
CONTRACT de 3 milioane de euro pentru regenerarea urbană a celui mai dens populat cartier din Aiud: În ce stadiu a ajuns proiectul
CONTRACT de 3 milioane de euro pentru regenerarea urbană a celui mai dens populat cartier din Aiud: În ce stadiu a ajuns proiectul Primăria Aiud a lansat, miercuri, 3 iunie 2026, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), procedura de contractare prin licitație publică a lucrărilor și dotărilor aferente proiectului „Regenerare urbană, cartier locuințe colective”. […]