Liderii CJ Alba, la un Business Café cu oamenii de afaceri din județ. Programul Eurodyssee, una din temele de discuție
Mâine, joi – 31 octombrie, de la ora 10.00, Consiliul Județean Alba organizează o nouă întâlnire cu oamenii de afaceri din județ, sub forma unui Business Café ce va avea loc la Hotelul Parc din Alba Iulia.
Organizată într-un cadru mai puţin formal, întâlnirea le va permite participanților să interacționeze mai bine și să discute mai ușor decât în cadrul unei conferințe obișnuite, pe teme de actualitate pentru mediul de afaceri local și județean.
Potrivit unui comunicat remis presei de CJ Alba, „întâlnirea de mâine, la care au fost invitați membrii Comitetului de Dezvoltare Economică din județul Alba, va cuprinde și prezentări pe marginea a două proiecte ale Consiliului Județean Alba: programul Eurodyssee și Alba Brand Tour.
Programul Eurodyssee, derulat prin intermediul Adunării Regiunilor Europene (ARE), le permite tinerilor, cu vârste între 18 şi 30 de ani, să beneficieze de un stagiu profesional în străinătate pentru o perioadă de 3 până la 7 luni. Judeţul Alba a aderat recent la acest program și va primi tineri din alte regiuni europene care vor dori să facă un stagiu de practică la firmele din judeţul nostru. Programul nu presupune nici un cost pentru agenţii economici implicaţi, dar le oferă acestora şansa de a cunoaşte medii şi pieţe noi din Europa și de a lucra cu tineri formaţi într-o altă ţară europeană.
Alba Brand Tour reprezintă un program de promovare în mediul on-line a vieţii economice şi a oportunităţilor investiţionale din judeţul Alba. Programul are ca vectori de imagine cei mai bine cotaţi 10 bloggeri din România.
Tot mâine vor fi discutate și aspecte legate de pregătirea ediției 2013 a galei Best of Business 2013, eveniment programat să aibă loc în luna decembrie, ce încununează cele mai bune afaceri din județul nostru.”
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Foto | USR Alba, la masa deciziilor naționale: Președintele Flaviu Rădițoiu și alți membri au reprezentat filiala la Congresul de la Timișoara
USR Alba, la masa deciziilor naționale: Președintele Flaviu Rădițoiu și alți membri au reprezentat filiala la Congresul de la Timișoara O delegație formată din șapte membri ai USR Alba, condusă de președintele filialei, Flaviu Rădițoiu, a participat la Congresul Național USR de la Timișoara, unde aproape 600 de delegați din întreaga țară au stabilit noua […]
Restructurări masive în aparatul de stat: Agențiile și primăriile mici, vizate de comasări / Sorin Grindeanu: „Avem nevoie de reformă reală”
Restructurări masive în aparatul de stat: Agențiile și primăriile mici, vizate de comasări / Sorin Grindeanu: „Avem nevoie de reformă reală” PSD pregătește un amplu pachet de reformă administrativă, care vizează comasarea unor instituții, agenții și companii de stat, dar și reorganizarea localităților mici. Liderul social-democrat Sorin Grindeanu a anunțat, luni, 2 noiembrie 2026 că […]
Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice
Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice Cinci proiecte de renovare energetică a 11 blocuri de locuințe din Târgu Mureș, Gheorgheni și Zlatna urmăresc reducerea consumului de energie, diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locatari. […]
