Politică Administrație

Legea salarizării personalului plătit din fondurile publice a fost promulgată de către Preşedintele Iohannis

Ioana Oprean

Publicat

în

Administraţia Prezidenţială a anunţat că „Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 28 iunie a.c., decretul de promulgare a Legii cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice”.

Petrecerea Divorțaților

Preşedintele „susţine necesitatea de creştere a veniturilor salariale, în mod sustenabil, pentru îmbunătăţirea nivelului de trai al românilor. Este evident faptul că România are nevoie de un cadru legislativ care să introducă ordine în sistemul public de salarizare, astfel încât să fie eliminate inechităţile şi disfuncţionalităţile salariale. În acelaşi timp, Preşedintele României susţine necesitatea unei creşteri sustenabile a salarizării în sectorul bugetar, care să asigure motivaţiile adecvate şi performanţele necesare din partea tuturor beneficiarilor”.

„Legea salarizării în sectorul bugetar este un proiect asumat, la nivel guvernamental şi parlamentar, de către Partidul Social Democrat, ca parte esenţială a programului de guvernare al actualei coaliţii politice. În acest sens, este responsabilitatea PSD-ALDE să asigure dezvoltarea echilibrată şi să concilieze obiectivul de creştere a salariilor cu cel de păstrare a stabilităţii macroeconomice şi bugetare a României”, se spune în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.

Însă, Iohannis „atrage atenţia că aspectele problematice ale legii se impun a fi corectate de Guvern şi Parlament de-a lungul perioadei de aplicare a legii. Coaliţia aflată la guvernare are obligaţia să se asigure că legea salarizării va produce rezultate conform promisiunilor făcute, fără a genera dezechilibre în economie şi implicaţii negative asupra bugetului public. În acest sens, aplicarea legii trebuie corelată cu angajamentele României din Pactul de Stabilitate şi Creştere, în vederea păstrării deficitului bugetar sub pragul de 3% din PIB”.

„Această lege ar trebui să rezolve problemele salariale existente în sectorul public, fără să creeze altele. Orice ajustări ulterioare, menite să asigure spaţiul bugetar destinat salarizării, trebuie să fie făcute în mod transparent, credibil şi responsabil, fără a fi afectate alte sectoare importante pentru dezvoltarea economiei, respectiv investiţiile şi proiectele de infrastructură asumate la nivel guvernamental’, consideră preşedintele Iohannis.

Sursa: evz.ro

 

Salvează


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

PSD îi susține pe Corneliu Mureșan pentru funcția de prefect și pe Sandu Heler pentru cea de subprefect al județului Alba

Bogdan Ilea

Publicat

în

PSD îi susține pe Corneliu Mureșan pentru funcția de prefect și pe Sandu Heler pentru cea de subprefect al județului Alba Corneliu Mureșan a scris o postare pe o rețea de socializare după ce a primit votul de încredere al colegilor săi din Comitetul Politic Județean al PSD Alba. ,,Am avut posibilitatea să revin într-o […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat PSD Alba | Ministrul social-democrat Petre-Florin Manole, la Gala Tineretului din România de la Alba Iulia: ideile și implicarea tinerilor, în prim-plan

Ioana Oprean

Publicat

în

Comunicat PSD Alba | Ministrul social-democrat Petre-Florin Manole, la Gala Tineretului din România de la Alba Iulia: ideile și implicarea tinerilor, în prim-plan Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia a găzduit sâmbătă, 24 octombrie, Gala Tineretului din România 2026, un eveniment dedicat recunoașterii proiectelor și inițiativelor prin care tinerii contribuie la dezvoltarea comunităților. […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Video | La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă”

Ioana Oprean

Publicat

în

La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă” Lucrările aferente proiectului „Coridor mobilitate urbană prin traseu mobilitate urbană, amenajare depou și construire Park&Ride” au început la Blaj.  În această etapă se lucrează la depoul destinat autobuzelor electrice, astfel încât să […]

Citește mai mult