Legea salarizării, la limită: 770 de milioane de euro din PNRR, în joc după ce Guvernul nu a ajuns la un acord
Legea salarizării, la limită: 770 de milioane de euro din PNRR, în joc după ce Guvernul nu a ajuns la un acord
Tensiunile cresc la București înaintea termenului-limită pentru adoptarea noii Legi a salarizării. Proiectul, negociat timp de sute de ore cu sindicatele fără ca părțile să ajungă la un consens, a intrat și în analiza experților Comisiei Europene. De forma finală a actului normativ depinde deblocarea unor fonduri de aproximativ 770 de milioane de euro din PNRR.
Surse politice susțin că reprezentanții Guvernului nu au reușit să obțină un acord pe forma actuală a proiectului. Discuțiile continuă însă, iar ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a confirmat că negocierile nu sunt încheiate.

„Au fost niște propuneri, suntem încă în discuții. Dimineață mai avem o tură”, a transmis ministrul.
În acest context, stadiul proiectelor finanțate prin PNRR va fi analizat joi, 20 august 2026la Palatul Cotroceni, în cadrul unei întâlniri convocate de președintele Nicușor Dan. La reuniune sunt așteptați liderii fostei coaliții de guvernare și miniștrii responsabili de domeniile vizate.
Premierul interimar Ilie Bolojan susține că principala problemă este creșterea costurilor prevăzute în noua formulă de salarizare. Potrivit acestuia, proiectul preluat de Dragoș Pîslaru de la fostul ministru al Muncii a fost modificat succesiv în urma discuțiilor cu sindicatele, iar impactul bugetar a crescut de la aproximativ 8 miliarde de lei la peste 12 miliarde de lei.
Bolojan a precizat că Guvernul a transmis Comisiei Europene un draft pentru a verifica dacă soluția propusă poate îndeplini cerințele jalonului din PNRR. Răspunsul primit de la Bruxelles a determinat Ministerul Finanțelor și Ministerul Muncii să regândească anumite prevederi.
„Nu ne forțează ei, ci avem constrângeri”, a explicat premierul interimar.
Problema este, în esență, una bugetară: orice creștere suplimentară a cheltuielilor cu salariile trebuie compensată prin reduceri în alte sectoare ale bugetului. Executivul avertizează că anvelopa salarială nu poate fi majorată fără a ține cont de capacitatea economiei de a susține aceste costuri.
„Trebuie să găsești diferența de bani pe care să o reduci din altă parte, pentru ca, la final, să te încadrezi în ceea ce poate economia românească”, a declarat Ilie Bolojan.
Astfel, Guvernul se află într-o cursă contra cronometru: trebuie să găsească o formulă de salarizare acceptabilă pentru sindicate, compatibilă cu observațiile Comisiei Europene și, în același timp, sustenabilă pentru buget, înainte ca România să riște pierderea unei tranșe importante din PNRR.
foto: arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
VIDEO | Ninge pe Transfăgărășan: Se acționează cu autoutilaje cu lamă și material antiderapant. Cum va fi vremea la sfârșit de săptămână
Ninge pe Transfăgărășan: Se acționează cu autoutilaje cu lamă și material antiderapant. Cum va fi vremea la sfârșit de săptămână Ninge joi noaptea pe Transfăgărășan, în zona înaltă a județului Argeș. Drumarii acționează cu autoutilaje cu lamă și material antiderapant pe DN7C, au anunțat reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri București. Vremea se menţine […]
Anunțul făcut de Ministerul Finanțelor: Acciza la motorină este redusă cu 25% cu încă două săptămâni, în perioada 16–31 octombrie 2026
Anunțul făcut de Ministerul Finanțelor: Acciza la motorină este redusă cu 25% cu încă două săptămâni, în perioada 16–31 octombrie 2026 Ministerul Finanțelor a anunțat, joi, prelungirea cu încă două săptămâni, în perioada 16–31 octombrie 2026, a reducerii temporare cu 25% a accizei pentru motorina standard, în urma celei mai recente evaluări bilunare prevăzute de […]
Industria României, în picaj: Producția a scăzut cu 3,4% în primele opt luni din 2026 Industria prelucrătoare trage în jos producția industrială a României, cu un declin de 4,4% în perioada ianuarie–august. În august, scăderea lunară a ajuns la 12,6% pe serie brută, deși datele ajustate sezonier indică o revenire modestă. Producția industrială a României […]
