Actualitate

Legea care salvează pădurile României a fost adoptată în Camera Deputaților și merge la promulgare. Ce prevede proiectul de lege

Ioana Oprean

Publicat

în

Legea care salvează pădurile României a fost adoptată în Camera Deputaților și merge la promulgare. Ce prevede proiectul de lege

Legea care salvează pădurile din România a fost adoptată în Camera Deputaților și va ajunge pe masa președintelui Klaus Iohannis pentru a fi promulgată. Autoritățile doresc implementarea unui sistem de monitorizare video. Jandarmii vor face mai multe controale în zonă.

 

O inițiativă legislativă adoptată în Camera Deputaților va genera protecție suplimentară pentru pădurile din România. Proiectul prevede obligația proprietarilor de păduri să monteze sisteme de supraveghere video. Jandarmii vor fi nevoiți să facă controale mai amănunțite.

Legea a fost adoptată cu 265 de voturi „pentru” și un vot „împotrivă”. Se dorește implementarea unui sistem de monitorizare video care să permită supravegherea și înregistrarea activităților desfășurate în păduri, în special pe drumurile forestiere, unde tăierile ilegale au loc frecvent. Această sarcină revine proprietarilor de păduri. Statul urmează să le dea bani proprietarilor de păduri pentru a face aceste modificări.

Ce prevede această inițiativă

Inițiativa prevede introducerea acțiunilor de control în fondul silvic din partea Jandarmeriei Române, ca urmare a supravegherii video efectuate. Jandarmeria Română urmează să primească și atribuția de a monitoriza și interveni în cazul constatării unor activități ilegale în păduri, asigurând astfel aplicarea legilor și prevenirea infracțiunilor silvice.

Proiectul de lege are ca scop protejarea pădurilor, prevenirea tăierilor ilegale și asigurarea controlului eficient asupra activităților desfășurate în fondul forestier. Autoritățile doresc să facă o serie de schimbăro în direcția conservării biodiversității și menținerii echilibrului ecologic, având în vedere importanța pădurilor în buna funcționare a ecosistemelor și în purificarea aerului.

Legea a fost adoptată în Camera Deputaților și va ajunge pe masa președintelui Klaus Iohannis pentru a fi promulgat.

Sursa: evz.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Produse second-hand 2026 | Reguli mai stricte pentru produsele la mâna a doua: „România nu este o groapă de gunoi”

Ioana Oprean

Publicat

în

Reguli mai stricte pentru produsele la mâna a doua: „România nu este o groapă de gunoi” Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, vineri, 20 martie 2026 că un proiect de Ordonanţă de Urgenţă care instituie reguli mai stricte pentru produsele second-hand a fost supus dezbaterii publice, urmând ca nicio haină, nicio mobilă, niciun echipament să […]

Citește mai mult

Actualitate

„Explozia” prețurilor carburanților. Ilie Bolojan: „Refuz să vând soluţii populiste, care să creeze aparenţa unui ajutor”

Ioana Oprean

Publicat

în

„Explozia” prețurilor carburanților. Ilie Bolojan: „Refuz să vând soluţii populiste, care să creeze aparenţa unui ajutor” Premierul Ilie Bolojan a discutat, vineri, 20 martie 2026 despre situaţia pieţei carburanţilor cu reprezentanţii mai multor ministere, dar şi ai Consiliului Concurenţei şi ANAF, anunţând că la finalul săptămânii vor continua controalele pentru a vedea cum se formează […]

Citește mai mult

Actualitate

Chuck Norris, simbol al filmelor de acţiune şi vedeta serialului „Walker, Texas Ranger”, a murit la vârsta de 86 de ani

Ioana Oprean

Publicat

în

Chuck Norris, simbol al filmelor de acţiune şi vedeta serialului „Walker, Texas Ranger”, a murit la vârsta de 86 de ani Chuck Norris, campionul de arte marţiale care a devenit un star emblematic al filmelor de acţiune şi a jucat rolul principal în serialul de succes „Walker, Texas Ranger”, a încetat din viaţă. Avea 86 […]

Citește mai mult