Actualitate

Legea care ar permite ca unii medici să poată ocupa până la vârsta de 70 de ani funcţii de conducere în spitalele publice, neconstituțională: Decizia CCR

Ioana Oprean

Publicat

în

Legea care ar permite ca unii medici să poată ocupa până la vârsta de 70 de ani funcţii de conducere în spitalele publice, neconstituțională: Decizia CCR

În cursul zilei de joi, 2 noiembrie, Curtea Constituţională a admis sesizarea USR şi Forţa Dreptei în legătură cu legea care ar permite ca unii medici să poată ocupa până la vârsta de 70 de ani funcţii de conducere în spitalele publice.

Petrecerea Divorțaților

Este vorba despre Legea privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 150/2022 pentru modificarea şi completarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi a Legii 151/2010 privind serviciile specializate integrate de sănătate, educaţie şi sociale adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist şi cu tulburări de sănătate mintală asociate, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii.

Potrivit unui comunicat al CCR transmis Agerpres, în esenţă, Curtea a reţinut că legea a fost adoptată cu încălcarea principiului bicameralismului, consacrat de art. 61 alin. (2) şi art. 75 din Constituţie, întrucât, pe de o parte, există deosebiri majore de conţinut juridic între formele supuse dezbaterii celor două Camere ale Parlamentului şi, implicit, o configuraţie semnificativ diferită a legii faţă de forma avută în vedere de Camera de reflecţie, iar, pe de altă parte, se constată o abatere de la obiectivul urmărit de iniţiatorul proiectului de lege, constând în asigurarea accesului imediat şi nediscriminatoriu la servicii conexe actului medical al pacienţilor cu tulburări din spectrul autist şi cu tulburări de sănătate mintală asociate.

Parlamentarii USR şi Forţa Dreptei invocau în sesizarea depusă la CCR încălcarea mai multor prevederi constituţionale, începând cu principiul bicameralismului.

„Concret, în timp ce la Senat dezbaterea s-a axat pe cadrul legal prin care să fie asigurat accesul nediscriminatoriu al pacienţilor cu autism la serviciile conexe actului medical, la Camera Deputaţilor dezbaterea s-a axat pe ocuparea funcţiilor de conducere în unităţile sanitare. După cum se poate observa, amendamentele aduse de PSD şi PNL la Camera Deputaţilor nici măcar nu au legătură cu obiectul de reglementare al propunerii legislative”, explica USR.

Potrivit acestui partid, legea nu respecta nici principiul legalităţii, în condiţiile în care modificările privind ocuparea funcţiilor de conducere „nu au fost deloc justificate sau fundamentate”.

USR susţinea că, prin amendamentele aduse de PSD şi PNL ordonanţei privind accesul nediscriminatoriu la serviciile conexe actului medical pentru copiii şi adulţii cu autism (OUG 150/2022), profesorii universitari, medicii membri titulari şi membri corespondenţi ai Academiei de Ştiinţe Medicale şi ai Academiei Române, medicii primari doctori în ştiinţe medicale „vor putea ocupa până la vârsta de 70 de ani funcţii de conducere în spitalele publice şi în serviciile publice de ambulanţă”.

Sursa: tvr.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Primăriile riscă amenzi de 100.000 de lei dacă taie copacii fără avize! Ce reguli trebuie să respecte autoritățile și firmele care intervin pe domeniul public

Ioana Oprean

Publicat

în

Primăriile riscă amenzi de 100.000 de lei dacă taie copacii fără avize! Ce reguli trebuie să respecte autoritățile și firmele care intervin pe domeniul public Tăierea copacilor de pe domeniul public nu este la discreția primarilor și nici a firmelor contractate pentru întreținerea spațiilor verzi. Orice intervenție trebuie justificată tehnic și realizată cu respectarea legislației […]

Citește mai mult

Actualitate

Foto | Premieră în Biserica Ortodoxă Română: Primul preot de origine chineză, hirotonit la Cluj-Napoca. Dionisie Kenan Wang va sluji în misiunea ortodoxă dedicată imigranților din România

Ioana Oprean

Publicat

în

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: Primul preot de origine chineză, hirotonit la Cluj-Napoca. Dionisie Kenan Wang va sluji în misiunea ortodoxă dedicată imigranților din România Un moment cu o semnificație aparte pentru Biserica Ortodoxă Română (BOR) a avut loc duminică, 8 noiembrie 2026, la Cluj-Napoca. Teologul și istoricul Dionisie Kenan Wang a fost hirotonit preot […]

Citește mai mult

Actualitate

Deficitul comercial al României a depășit 25,5 miliarde de euro în primele nouă luni din 2026: Importurile continuă să devanseze exporturile

Ioana Oprean

Publicat

în

Deficitul comercial al României a depășit 25,5 miliarde de euro în primele nouă luni din 2026: Importurile continuă să devanseze exporturile Deficitul comercial al României a ajuns la 25,537 miliarde de euro în primele nouă luni ale anului 2026, în creștere cu 3,6% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate luni de […]

Citește mai mult