Actualitate

Legea armatei voluntare intră la vot în Senat. Tinerii ar putea primi până la 6.000 de euro după finalizarea stagiului

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

Legea armatei voluntare, la vot în Senat. Tinerii ar putea primi până la 6.000 de euro după finalizarea stagiului

Proiectul de lege privind armata voluntară urmează să fie supus votului în Senat. Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a anunțat că actul normativ vizează modernizarea și eficientizarea rezervei operaționale a Armatei Române, printr-o formă de pregătire militară voluntară, adaptată cerințelor războiului modern.

Citește și: Serviciul militar voluntar pe timp de pace, adoptat de Camera Deputaților: 4 luni de pregătire și 3 salarii medii pentru participanți

Petrecerea Divorțaților

Noua lege propune actualizarea cadrului vechi de pregătire militară, renunțând la caracterul obligatoriu al stagiului. Tinerii cu vârste între 18 și 35 de ani vor putea participa, în mod voluntar, la un program de instruire de bază cu durata de până la patru luni. La finalul pregătirii, participanții vor fi integrați automat în rezerva operațională, beneficiind de drepturi și avantaje similare celor acordate militarilor activi.

Ministerul Apărării precizează că scopul principal al proiectului este revitalizarea rezervei și alinierea procesului de instruire la noile forme de conflict, precum apărarea cibernetică, utilizarea dronelor și operațiunile hibride.

Pentru a stimula participarea, se ia în calcul acordarea unor beneficii financiare. Astfel, tinerii care finalizează programul ar putea primi un stimulent de aproximativ 6.000 de euro, pe lângă solda lunară.

După adoptarea legii în Senat, Ministerul Apărării va elabora, în următoarele luni, normele de aplicare.

În prezent, statul cheltuie anual aproximativ 170 de milioane de lei pentru plata celor 4.700 de rezerviști activi, sumă considerată ineficientă de către oficialii MApN, în condițiile în care o parte dintre aceștia au deja obligații militare.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cât de importantă este vaccinarea anti-VSR pentru protejarea bebelușilor și a vârstnicilor: Ce spun specialiștii

Ioana Oprean

Publicat

în

Cât de importantă este vaccinarea anti-VSR pentru protejarea bebelușilor și a vârstnicilor: Ce spun specialiștii Societatea Română de Pneumologie avertizează asupra riscurilor reprezentate de Virusul Sincițial Respirator (VSR), în contextul apropierii sezonului infecțiilor respiratorii. Potrivit estimărilor, peste 5.500 de persoane vârstnice ajung anual în spitalele din România din cauza infecțiilor asociate acestui virus, în timp […]

Citește mai mult

Actualitate

Alexandru Rogobete vrea să schimbe plata gărzilor în spitale: Și medicii rezidenți ar urma să fie incluşi în liniile de gardă plătite

Ioana Oprean

Publicat

în

Alexandru Rogobete vrea să schimbe plata gărzilor în spitale: Și medicii rezidenți ar urma să fie incluşi în liniile de gardă plătite Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunțat că va face tot ce ţine de el ca până la finalul anului 2026, gărzile să fie plătite corespunzător, iar rezidenţii să fie incluşi în liniile de […]

Citește mai mult

Actualitate

Salariul minim ar putea fi majorat de la 1 ianuarie 2027: Creștere de 675 de lei, cerută de sindicate. Patronatele se opun

Ioana Oprean

Publicat

în

Salariul minim ar putea fi majorat de la 1 ianuarie 2027: Creștere de 675 de lei, cerută de sindicate. Patronatele se opun Salariul minim ar putea fi majorat de la 1 ianuarie 2027, iar sindicatele solicită o majorare cu 675 de lei brut, de la începutul anului viitor, și spun că astfel angajații ar putea […]

Citește mai mult