Ştirea zilei

Lecţie inedită de chimie pentru elevii Şcolii „Nicodim Ganea” Bistra

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Pentru a marca Ziua Mondială a Apei, sărbătorită în 22 martie, 40 de elevi de la Şcoala „Nicodim Ganea” Bistra, conduşi de profesoara de chimie Adriana Selagea şi prof. Anamaria Petrovan – consilier educativ, au vizitat staţia de tratare a apei potabile Mihoeşti din oraşul Câmpeni şi au aflat modul în care apa din râul Arieş se transformă în apă potabilă. Adriana Corcheş, Inginer chimist, i-a condus pe copii în sala filtrelor, în laboratorul în care se tratează apa din punct de vedere fizic, chimic şi biologic, precum şi la decantoare, explicându-le rolul fiecărei încăperi şi a aparaturii de laborator. Copiii au aflat că apa este supusă testelor din oră în oră şi că apa potabilă ar putea fi clasată pe locul trei într-un „top” al celor mai reuşite produse finite a staţiilor de tratare a apei din ţară. Ing. Adriana Corcheş i-a asigurat pe copii că munca întreprinsă în laboratorul de la Mihoeşti este foarte frumoasă şi că oamenii implicaţi în tratarea apei sunt dintre cei mai responsabili faţă de rezultatele muncii lor, deservind circa 12.000 de locuitori de pe Valea Arieşului. Printre elevi s-a aflat şi participantul la faza naţională a concursului de chimie „Raluca Ripan – 2010” de la Satu Mare, Horea Marius Adam, pregătit de prof. Adriana Selagea, elev pentru care această vizită a fost mai mult decât o satisfacere a curiozităţii, pentru că pasiunea lui pentru chimie, poate îl va face să îmbrăţişeze o carieră de inginer chimist, într-o bună zi. De altfel, o serie de elevi olimpici din Bistra, Abrud şi Câmpeni au fost pregătiţi de acelaşi competent cadru didactic, prof. Adriana Selagea, care cu pasiune şi răbdare i-a iniţiat pe elevi în tainele chimiei.
Vizita la Mihoieşti este prima acţiune întreprinsă în cadrul unei secţiuni din proiectul judeţean „Pro Natura 2011” la care participă Şcoala „Nicodim Ganea”, dar pentru a marca Ziua Mondială a Apei, a avut loc şi un simpozion coordonat de prof. Elena Balea, la care au participat peste 100 de elevi.
Robert GHERGU


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Foto | Câte cadre avea Securitatea în județul Alba în 1988. ,,Cifre exacte, în premieră”, publicate de CNSAS

Bogdan Ilea

Publicat

în

Câte cadre avea Securitatea în județul Alba în 1988. ,,Cifre exacte, în premieră”, publicate de CNSAS Județul Alba avea, în anul 1988, 105 cadre ale Securității, dintre care 84 de bărbați și 21 de femei, potrivit unor date prezentate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), publicate luni, 14 septembrie, pe o rețea de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Retragere cu torțe spectaculoasă la Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Retragere cu torțe spectaculoasăla Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026 Alba Iulia a găzduit, în seara zilei de duminică, 13 septembrie 2026, un moment solemn dedicat eroilor pompieri căzuți la datorie. La 178 de ani de la lupta din Dealul Spirii, aproape 200 de salvatori ai […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Tribunalul Alba a suspendat o corecție financiară de 1,68 milioane de lei aplicată Parohiei Ortodoxe Ampoița într-un proiect finanțat cu fonduri europene

Ioana Oprean

Publicat

în

Tribunalul Alba a suspendat o corecție financiară de 1,68 milioane de lei aplicată Parohiei Ortodoxe Ampoița într-un proiect finanțat cu fonduri europene Tribunalul Alba a admis, recent, o cerere a Parohiei Ortodoxe Ampoița și a dispus suspendarea executării unei note de neconformitate prin care Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru aplicase o corecție financiară de […]

Citește mai mult