La Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, seminarul Internaţional „Engleza economică – o poartă către secolul XXI”
Astăzi va avea loc la Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia un eveniment internaţional dedicat comunicării în limba engleză în mediul de afaceri, intitulat „Engleza economică – o poartă către secolul XXI” („Business English – Gateway to the 21st Century”), coordonat de lect. univ. dr. Teodora Popescu.
Conf. univ. dr. Diana Câmpan, secretarul ştiinţific al Senatului, ne-a informat că la manifestare sunt invitaţi reprezentanţi de seamă din rândul colaboratorilor instituţionali ai Centrului de Cercetare şi Inovare în Educaţia Lingvistică – CIEL, Facultatea de Istorie şi Filologie: prof. Zdenka Gadusova, Universitatea Constantin Filozoful din Nitra, Slovacia, prof. Alcina Sousa, Universitatea din Madeira, Portugalia, dr. Svetlana Kurtes, Universitatea din Portsmouth, Marea Britanie. Cu universităţile din Nitra şi Madeira deja există solide acorduri bilaterale instituţionale în cadrul Programului european „Învăţarea pe tot parcursul vieţii” – LLP Erasmus”, în urma căruia studenţi şi cadre didactice de la Universitatea „1 Decembrie 1918” iau parte la schimburi de formare şi de predare, precum şi la organizarea de manifestări ştiinţifice comune sau schimburi interbibliotecare, iar cu instituţia din Marea Britanie există un acord în curs de perfectare. De asemenea, sunt aşteptaţi reprezentanţi ai mediului de afaceri local, care vor aborda tema comunicării în contexte profesionale.
În cadrul simpozionului vor fi prezentate şi poveşti de succes ale absolvenţilor programului de masterat interdisciplinar de profesionalizare „Limbă şi comunicare în administrarea afacerilor” (în limba engleză) al Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, înfiinţat în anul 2008 în cadrul Facultăţii de Istorie şi Filologie.
lVolum de specialitate în limba engleză apărut la Editura Cambridge
Nu în ultimul rând, va avea loc o prezentare de cărţi de engleză economică şi de specialitate în limba engleză, în principal volume apărute la Editura „Aeternitas” a Universităţii „1 Decembrie 1918”: „Dictionary of Business Collocations”, autoare lect. univ. dr. Teodora Popescu (Universitatea „1 Decembrie 1918”) şi conf. univ. dr. Mariana Toma (Universitatea „Babeş Bolyai” Cluj-Napoca) – 2009; „Business English Tests”, autoare lect. univ. dr. Teodora Popescu şi asist. univ. dr. Crina Herţeg (Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia) – 2010; „We’re in Business!” Part 1, autoare lect. univ. dr. Teodora Popescu (Universitatea „1 Decembrie 1918”) – 2011. Un alt eveniment editorial de excepţie va fi prezentarea volumului coordonat de membri ai Centrului de Cercetare şi Inovare în Educaţia Lingvistică – CIEL, Facultatea de Istorie şi Filologie – „Cross-Disciplinary Approaches to the English Language: Theory and Practice”, editori: Teodora Popescu, Rodica Pioariu şi Crina Herţeg, apărut la Editura Cambridge Scholars Publishing din Marea Britanie, 2011.
Întregul eveniment va fi transmis în direct, existând astfel posibilitatea pentru alumni ai programului de masterat interdisciplinar de profesionalizare „Limbă şi comunicare în administrarea afacerilor” (în limba engleză) să fie alături de colegii lor şi profesorii care le-au călăuzit paşii spre succesul în lumea afacerilor.
Deschiderea oficială a seminarului internaţional va avea loc la ora 9.00, cu cuvântul de bun-venit al rectorului Univesităţii „1 Decembrie 1918”, prof. univ. dr. ing. Moise Ioan Achim.
Robert GHERGU
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Cultură Educație
15 noiembrie 2026 | Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia”
Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia” Compania de teatru Skepsis vă prezintă duminică, 15 noiembrie 2026, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, spectacolul „Farmacia”, creat de Viorel Cioflică pe baza unui text scurt de Eugen Ionescu. Un spectacol special din repertoriul Skepsis, în care […]
Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge pe 20 noiembrie la Cluj-Napoca
Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge vineri, 20 noiembrie la Cluj-Napoca Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău Arena, pe 30 octombrie 2026, în fața unui public numeros, la un concert cu toate biletele epuizate. Producția „Carla’s Dreams Simfonic”, care a îmbinat muzica trupei cu sonoritățile unei […]
Foto | O carte veche de peste 270 de ani, exponatul lunii noiembrie 2026 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș
O carte veche de peste 270 de ani, exponatul lunii noiembrie 2026 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș Un Strastnic tipărit la Blaj în 1753, alături de un Penticostar manuscris copiat în 1759, readuce în atenția publicului istoria cărților religioase și a vieții spirituale a românilor din Transilvania secolului al XVIII-lea. Volumul păstrează inclusiv […]