Actualitate

La solicitarea ministrului Administrației, prefecturile trebuie publice pe paginile proprii de internet o situație cu toate contractele de deszăpezire care sunt în derulare

Ioana Oprean

Publicat

în

Petre Tobă, ministrul Administrației și Internelor, a cerut prefecților să publice, până miercuri, pe paginile de internet ale instituțiilor pe care le conduc, o situație cu toate contractele de deszăpezire care sunt în derulare, pe toate cele trei palierele – cele încheiate de CNADNR pentru drumurile naționale, europene și autostrăzi, cele încheiate de Consiliile Județene pentru drumurile județene și cele încheiate de către primării pentru drumurile comunale.

Petrecerea Divorțaților

utilaj-deszapezireMinistrul Tobă a condus luni ședința Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență (CNSSU), în sistem videoconferință cu prefecții, având ca temă evaluarea gradului de pregătire a autorităților pentru perioada de iarnă, a informat un comunicat MAI.

”În urma informărilor făcute de reprezentanții ministerelor și instituțiilor publice cu competențe în domeniu, s-a constatat că de la ultima întâlnire a Comandamentului de iarnă, gradul de pregătire a autorităților pentru perioada de iarnă este mult îmbunătățit, fiind înregistrate progrese importante. (…) În aplicarea dispozițiilor primului-ministru de asigurare a transparenței activității autorităților publice, ministrul Afacerilor Interne a cerut ca, până miercuri, 9 decembrie a.c., la nivelul fiecărui județ, instituțiile prefectului să publice pe paginile proprii de internet o situație cu toate contractele de deszăpezire care sunt în derulare, pe toate cele trei palierele: cele încheiate de CNADNR pentru drumurile naționale, europene și autostrăzi, cele încheiate de Consiliile Județene pentru drumurile județene și cele încheiate de către primării pentru drumurile comunale”, precizează sursa citată.

Potrivit reglementărilor legale privind achizițiile publice, la finalizarea contractelor, autoritățile contractante sunt obligate să transmită Agenției Naționale pentru Achiziții Publice documentele constatatoare privind modul de îndeplinire a obiectivelor, în acest mod fiecare autoritate urmând să știe care sunt operatorii economici care nu și-au îndeplinit obligațiile contractuale. Conform acestei prevederi legale, operatorii care nu și-au îndeplinit obligațiile contractuale pot fi excluși de la participarea la alte proceduri de achiziție privind deszăpezirea.

Pentru buna funcționare a CNSSU, la nivelul MAI, pe perioada de iarnă, permanența va fi asigurată la nivel de ministru și secretari de stat, ministrul Afacerilor Interne solicitând ca și la celelalte ministere și autorități din teritoriu, permanența să fie asigurată la nivel de conducere.

La ședința CNSSU au participat ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș Cadariu, secretari de stat din cadrul Ministerului Transporturilor, Ministerul Energiei, Ministerul Mediului, prefecții, șefii structurilor din cadrul MAI, precum și reprezentanții instituțiilor publice centrale și locale cu atribuții în domeniu. (Z.U.)

Sursa: agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului

Ioana Oprean

Publicat

în

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului Postul Nașterii Domnului, unul dintre cele mai importante posturi din calendarul ortodox, începe în 2026 duminică, 15 noiembrie, și se încheie joi, 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului. Timp de 40 de zile, credincioșii sunt îndemnați să respecte rânduielile […]

Citește mai mult

Actualitate

Foto | De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu

Ioana Oprean

Publicat

în

De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu La doar 25 de ani, sublocotenentul inginer Adelin Marcel Leahu face parte din generația tinerilor militari care contribuie la operarea uneia dintre cele mai moderne aeronave din dotarea Forțelor Aeriene Române. Absolvent […]

Citește mai mult

Actualitate

Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri

Ioana Oprean

Publicat

în

Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri Aproape 10.000 de absolvenți ai facultăților de medicină și farmacie din România s-au înscris la concursul de intrare în rezidențiat din acest an, care va avea loc duminică, 15 noiembrie, în […]

Citește mai mult