La Sebeş, locuitorii oraşului se vor prinde în Hora Unirii, marcând Unirea Principatelor Române
În istoria României sunt evenimente importante care au modelat parcursul acestei naţiuni. Ziua Naţională a României se serbează la 1 Decembrie, celebrând Marea Unire, dar acest eveniment n-ar fi fost posibil fără Mica Unire, de acum 156 de ani. La 24 ianuarie 1859, muntenii şi moldovenii profitau de ocazia ce li s-a arătat şi creau, pentru prima dată, un stat naţional modern. Primăria municipiului Sebeş şi Consiliul Local, împreună cu Centrul Cultural „Lucian Blaga”, îi invită pe toţi cetăţenii localităţii, vineri, 23 ianuarie, de la ora 12.00, să participe la un moment festiv, organizat cu ocazia sărbătoririi a 156 de ani de la Mica Unire. Potrivit primarului municipiului Sebeş, Alexandru Dăncilă, în Piaţa Primăriei, directorul Muzeului „Ioan Raica” Sebeş, Radu Totoianu, va vorbi despre importanţa zilei de 24 ianuarie şi contextul istoric în care a avut loc Unirea Principatelor Române, precum şi reformele instituite de Alexandru Ioan Cuza.
În cadrul manifestărilor dedicate zilei de 24 Ianuarie 1859, de la Sebeş, va fi arborat drapelul naţional, iar două plutoane ale armatei vor defila în zona Pieţei Primăriei, pe acordurile muzicii interpretate de Fanfara din Petreşti. Momentul festiv va continua cu un scurt program artistic susţinut de solişti locali, acompaniaţi de Orchestra „Felician Fărcaşu” din cadrul Centrului Cultural „Lucian Blaga”. În încheierea evenimentului, cei prezenţi, cu mic, cu mare, vor fi invitaţi să dea mână cu mână, în Hora Unirii, în zona Pieţei Primăriei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Foto | XEO Talks 2026: 13 echipe de robotică reunite la Alba Iulia. În premieră, evenimentul a devenit internațional, prin participarea unei echipe din Republica Moldova
XEO Talks 2026: 13 echipe de robotică reunite la Alba Iulia. În premieră, evenimentul a devenit internațional, prin participarea unei echipe din Republica Moldova În perioada 23–25 octombrie 2026, Alba Iulia a fost un punct de întâlnire pentru tinerii pasionați de robotică, tehnologie și dezvoltare personală. Asociația Educație prin Robotică, alături de echipele XEO și […]
Video | Două persoane din aceeași familie, reținute pentru trafic de droguri la Pianu: Sute de ramuri și plante de canabis, descoperite în urma perchezițiilor
Două persoane din aceeași familie, reținute pentru trafic de droguri la Pianu: Sute de ramuri și plante de canabis, descoperite în urma perchezițiilor Două persoane din aceeași familie, de 48 și 51 de ani, au fost reținute după ce ar fi vândut canabis timp de mai mulți ani. În urma a șapte percheziții făcute la […]
Vârstnică din Cugir, înșelată cu 74.500 de lei prin metoda „investiții la bursă”: Persoane necunoscute i-au promis un câștig rapid
Vârstnică din Cugir, înșelată cu 74.500 de lei prin metoda „investiții la bursă”: Persoane necunoscute i-au promis un câștig rapid O femeie de 74 de ani, din Cugir, a rămas fără 74.500 de lei după ce persoane necunoscute ar fi convins-o să facă mai multe transferuri bancare, sub pretextul unor investiții la bursă care i-ar […]