La CJ Alba, ședință de analiză privind aplicarea politicilor sociale în județ
Consiliul Județean Alba a organizat joi, 16 februarie 2017, în parteneriat cu Direcția de Sănătate Publică Alba (DSP), o ședință de lucru dedicată analizării modului de aplicare a politicilor sociale în domeniul protecției copilului, familiei, persoanelor vârstnice, persoanelor cu dizabilități, precum și a altor persoane, grupuri sau comunități aflate în nevoie socială.
La întâlnire au participat peste 60 de persoane, atât asistenți sociali de la primăriile din județ cât și reprezentanți ai instituțiilor și organizațiilor ce activează în acest domeniu de activitate. Temele abordate au vizat atât prezentarea și promovarea serviciilor sociale și comunitare, cât și abordări tehnice privind activitatea curentă a asistenților sociali ce funcționează la nivelul primăriilor din comune, orașe și municipii, cu accent pe realizarea și punerea în practică a planului anual de acţiune privind dezvoltarea serviciilor sociale.
În cadrul întâlnirii s-au accentuat și aspectele legate de prevenția cancerului, în special prin măsuri de vaccinare și depistare precoce.
„Domeniul abordat este unul foarte comlex și este necesară o acțiune comună a tuturor instituțiilor și organizațiilor implicate în acest sector, pentru a ajuta familiile sau persoanele aflate în dificultate. În județ, la nivelul primăriilor, se întâlnesc diverse situații și noi, Consiliul Județean, acționăm tocmai în sensul creării unui cadru comun de acțiune, care să ușureze intervenția și să maximizeze rezultatele”, a subliniat Dumitru Fulea, vicepreședinte al Consiliului Județean Alba, prezent la această întâlnire de lucru.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Lucian Mândruță, mesaj tranșant după desemnarea Siegfried Mureșan ca premier: „România toată ar câștiga să-l aibă premier. Și pesediștii. Și suveraniștii. Toți.”
Lucian Mândruță, mesaj tranșant după desemnarea Siegfried Mureșan ca premier: „România toată ar câștiga să-l aibă premier. Și pesediștii. Și suveraniștii. Toți.” Lucian Mândruță a reacționat după apariția lui Siegfried Mureșan la Digi24 și la desemnarea acestuia pentru funcția de prim-ministru. Mureșan a fost propus de președintele Nicușor Dan în contextul crizei politice prelungite, iar […]
Comunicat | Corneliu Mureșan (PSD Alba): Siegfried premier înseamnă doar Ilie cu altă pălărie
Corneliu Mureșan(PSD Alba): Siegfried premier înseamnă doar Ilie cu altă pălărie Siegfried Mureșan premier înseamnă, din punctul meu de vedere, doar Ilie cu altă pălărie. O schimbare de nume și de imagine, nu neapărat schimbarea de direcție de care România are nevoie. După lunile de guvernare ale lui Ilie Bolojan, România are nevoie de mai […]
Foto | Îmbunătățirea alimentării cu apă potabilă a comunei Cricău: A fost construit un rezervor suprateran cu capacitatea de 250 mc. Proiect de aproape 600.000 de lei
Îmbunătățirea alimentării cu apă potabilă a comunei Cricău: A fost construit un rezervor suprateran cu capacitatea de 250 mc. Proiect de aproape 600.000 de lei Una dintre comunele afectate de seceta din ultimii ani este Cricău, unde a fost necesar ca și în acest an, pe perioada verii, SC Apa CTTA SA Alba, de comun […]