Actualitate

Klaus Iohannis, despre închiderea școlilor: ” Închiderea școlii nu trebuie exagerată, copiii sunt în siguranță în școli”

Ioana Oprean

Publicat

în

Klaus Iohannis, despre închiderea școlilor: ” Închiderea școlii nu trebuie exagerată, copiii sunt în siguranță în școli”

“Închiderea școlii nu trebuie exagerată. Copiii sunt în siguranță în școli”, potrivit declarației oficiale făcute astăzi de președintele Klaus Iohannis, la finalul unei întâlniri la Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) la care a participat și ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

Petrecerea Divorțaților

Întrebat dacă a existat o discuție între ministrul Educației și prefectul Bucureștiului cu privire la închiderea școlilor din București, președintele a declarat că “nu trebuie să exagerăm cu aceste măsuri restrictive, fiindcă ajungem în situații foarte greu de gestionat”.

Liderul de la Cotroceni a anunțat că împreună cu autoritățile sanitare “am convenit să se lucreze la o metodologie care permite luarea unor decizii mai rapide, mai eficiente și mai corelate cu situația din fiecare localitate și din fiecare județ. În acest fel vom putea să fim mai eficienți, să luăm mai repede măsurile care se impun. În acest fel, vom putea să evităm restricții prea dure”.

“Copiii trebuie să meargă la școală să învețe. Părinții trebuie să își trimită copiii la școală, ca să poată și ei să meargă la serviciu. Deci măsuri restrictive trebuie luate acolo unde nu există altă soluție și trebuie foarte bine analizate. Ca să nu existe exagerări, am convenit exact astăzi să se lucreze la o metodologie destul de detaliată pentru a veni în sprijinul decidenților locali”, a explicat Iohannis.

“Închiderea școlii nu trebuie exagerată. Copiii sunt în siguranță în școli”, a declarat astăzi președintele Klaus Iohannis, la finalul unei întâlniri la Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) la care a participat și ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. Întrebat dacă a existat o discuție între ministrul Educației și prefectul Bucureștiului cu privire la închiderea școlilor din București, președintele a declarat că “nu trebuie să exagerăm cu aceste măsuri restrictive, fiindcă ajungem în situații foarte greu de gestionat”.

Liderul de la Cotroceni a anunțat că împreună cu autoritățile sanitare “am convenit să se lucreze la o metodologie care permite luarea unor decizii mai rapide, mai eficiente și mai corelate cu situația din fiecare localitate și din fiecare județ. În acest fel vom putea să fim mai eficienți, să luăm mai repede măsurile care se impun. În acest fel, vom putea să evităm restricții prea dure”.

“Copiii trebuie să meargă la școală să învețe. Părinții trebuie să își trimită copiii la școală, ca să poată și ei să meargă la serviciu. Deci măsuri restrictive trebuie luate acolo unde nu există altă soluție și trebuie foarte bine analizate. Ca să nu existe exagerări, am convenit exact astăzi să se lucreze la o metodologie destul de detaliată pentru a veni în sprijinul decidenților locali”, a explicat Iohannis.

Sursa: g4media.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Foto | Tragedie fără margini în județul vecin: O fetiță de 2 ani și un băiețel de 4 ani au murit după ce salteaua unui pat a fost cuprinsă de flăcări

Ioana Oprean

Publicat

în

Tragedie fără margini în județul vecin: O fetiță de 2 ani și un băiețel de 4 ani au murit după ce salteaua unui pat a fost cuprinsă de flăcări Doi copii, o fetiță în vârstă de 2 ani și un băiețel de 4 ani, au murit miercuri seară, în localitatea Tălmaciu, din județul Sibiu, după […]

Citește mai mult

Actualitate

Călin Georgescu, arest preventiv prelungit cu încă 30 de zile: Decizie definitivă la Curtea de Apel București

Ioana Oprean

Publicat

în

Călin Georgescu, arest preventiv prelungit cu încă 30 de zile: Decizie la Curtea de Apel București Curtea de Apel București a prelungit arestul preventiv al lui Călin Georgescu cu încă 30 de zile. Decizia de miercuri, 28 octombrie 2026 este definitivă.  Ședința de judecată a durat mai bine de o oră și jumătate. Fostul candidat […]

Citește mai mult

Actualitate

Foto | Iosif Rus, cel mai vârstnic român, a împlinit 111 ani: Veteranul de război a fost decorat cu Emblema de Onoare a Armatei României

Ioana Oprean

Publicat

în

Iosif Rus, cel mai vârstnic român, a împlinit 111 ani: Veteranul de război a fost decorat cu Emblema de Onoare a Armatei României Generalul de brigadă în retragere Iosif Rus, considerat cel mai în vârstă om din România, a împlinit miercuri, 28 octombrie 2026, vârsta de 111 ani. Cu această ocazie, veteranul de război a […]

Citește mai mult