Actualitate

Justiţia dă o lovitură acţionarilor care vor să preia una dintre cele mai profitabile companii private din Transilvania

Ioana Oprean

Publicat

în

Justiţia dă o lovitură acţionarilor care vor să preia una dintre cele mai profitabile companii private din Transilvania

„Războiul” juridic pentru preluarea societăţii Prebet Sa Aiud, una dintre cele mai profitabile companii private din Transilvania, a mai parcurs o etapă. Justiţia dă o lovitură acţionarilor care vor să preia compania.

Curtea de Apel Alba Iulia a admis, definitiv, marţi, 8 iunie 2021, o ordonanţă preşedinţială prin care s-a suspendat o hotărâre a Adunării Generale a Acţionrilor din 29 ianaurie 2021 prin care a fost anulat dreptul de vot al unor acţionari reprezentaţi prin procură, pe motiv că semnăturile de pe procurile transmise prin email nu erau valabile, nefiind asociate unor semnături electronice.

Ca urmare a anulării dreptului de vot, a fost schimbat raportul de forţe din AGA, care alesese, în 2020, un Consiliu de Administraţie condus de omul de afaceri Nicolae Raţiu, fiul fostului mare lider ţărănist Ion Raţiu. Astfel, în 29 ianuarie 2021, AGA a decis schimbarea lui Nicolae Raţiu cu Francisc Mathe, reprezentat al acţionarilor care au demarat preluarea ostilă a Prebet SA Aiud.

Ulterior, au urmat şi alte decizii controversate printre care achziiţia cu peste 2 milioane de euro a acţiunilor unei societăţi care nu are nicio legătură cu obiectul de activitate al Prebet SA şi schimbarea directorului general.

Din procesul-verbal întocmit la data de 29 ianuarie 2021, cu ocazia Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor, rezultă că, din numărul total de 5.956.015 voturi trimise prin corespondenţă, un număr de 2.998.545 voturi au fost anulate din cauza lipsei semnăturii electronice.

Hotărârea a fost contestată în instanţă de către acţionarul Dan Segal, care acuză faptul că alţi trei acţionari ar acţiona concertat ilegal pentru a controla societatea. Este vorba de un grup format din acţionarii Anodin Assets, Accord Construct Alt şi Green Energy Specialists.

Aceştia au în total 42,88% din acţiunile Prebet Aiud, iar acţiunea lor concertată încalcă o regulă legală, care spune că, în cazul companiilor listate pe Bursa de Valori Bucureşti, atunci când un grup ajunge să controleze 33% din capitalul social al unei societăţi, trebuie să facă o ofertă publică de preluare a acţiunilor celorlalţi acţionari, lucru care nu s-a întâmplat.

Ceilalţi acţionari ai companiei sunt Liviu Hagea – 30.85% şi alţii (alţi acţionari persoane fizice şi juridice) – 26,24%. Tribunalul Alba a emis în 24 martie 2021 o ordonanţă preşedinţială prin care a suspendat efectele hotărârii din 29 ianuarie, până la soluţionarea cererii de anulare a acesteia. Hotărârea Tribunalului a fost menţinută la Curtea de Apel în 8 iunie 2021.

Nu este clar cum va afecta această decizie în justiţie ceea ce s-a întâmplat ulterior la nivelul managementului companiei din Aiud. Disputa pe acest subiect continuă, Tribunalul Alba urmând să se pronunţe în 23 iunie 2021 pe cererea de anulare a hotărârii AGA din 29 ianuarie, de la care au plecat toate deciziile ulterioare.

Director demis în timpul protestului angajaţilor

În 4 mai 2021, noul consiliu de administraţie dominat de acţionarii acuzaţi că acţionează ”concertat” pentru preluarea companiei l-a confirmat pe Francisc Mathe în funcţia de preşedinte. De asemenea, CA-ul a decis achiziţia unui pachet de 5% la Roca Investments SA, la un preţ de 2.100.000 euro, tranzacţie contestată de restul acţionariatului pentru că nu are legătură cu ceea ce produce compania din Aiud.

În şedinţa CA-ului din 10 mai 2021 s-a hotărât revocarea din funcţia de director a lui Ranca Flaviu şi numirea lui Ciurescu Claudiu. În aceeaşi zi a avut loc un protest pe platforma industrială, muncitorii ieşind de pe secţii pentru a se opune înlocuirii directorului general.

În 29 aprilie s-a desfăşurat o nouă adunare generală a acţionarilor, care a respins definitiv solicitarea unor acţionari de a anula un plan de investiţii în valoare de 16 milioane de lei, aprobat la AGA din 29 ianuarie, bani din care au fost achiziţionat pachetul de acţiuni la Roca Investments SA. De asemenea, s-a respins aprobarea unul plan de investiţii în valoare de maximum 1,1 milioane de euro pentru achiziţia de echipamente şi utilaje necesare activităţii curente.

Ulterior la această AGA au fost condirmaţi în funcţia de membri ai Consiliului de Administraţie: Mathe Francisc, Deceanu Liviu Daniel, Moruţan Iulian Alin, Raţiu Nicolae Christopher şi Sălăgean Miheţiu Sorin.

Miza pentru controlul Prebet este uriaşă pentru că societatea din Alba este şi va fi unul dintre principalii furnizori de prefabricate din beton pentru autostrăzile şi liniile de cale ferată care vor fi construite sau modernizate în următorii ani.

Creşterea activităţii companiei s-a văzut în evoluţia profitului din ultimii ani. Astfel, dacă în 2018 Prebet a avut un profit de circa 2,5 milioane de lei, iar în 2019 – de 5,6 milioane de lei, în 2020 cifra profitului a crescut cu peste 50% faţă de anul anterior, ajungând la 8,5 milioane de lei. Societatea are 225 de angajaţi şi a avut anul trecut o cifră de afaceri netă în valoare de 41,3 milioane de lei.

Evoluţia pozitivă continuă şi în 2021. Raportul aferent primul trimestru din acest an indică o creştere a cifrei de afaceri cu 2,3 milioane de lei şi a veniturilor cu 1,6 milioane de lei, în raport cu perioada similară din 2020.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Premierul Ilie Bolojan despre criza energetică cu care se confruntă România: „Importăm peste 2.000 – 2500 de MW zilnic”

Ioana Oprean

Publicat

în

Premierul Ilie Bolojan despre criza energetică cu care se confruntă România: „Importăm peste 2.000 – 2500 de MW zilnic” „Importăm peste 2.000 – 2500 de MW zilnic. Ungaria importă 4.500. Din punct de vedere al importurilor, există o presiune importantă pe care trebuie să o acoperim”, a declarat luni, 3 august 2026, premierul intermar Ilie […]

Citește mai mult

Actualitate

O femeie de 34 de ani și un bărbat de 27 de ani, din Alba, cu „alcool la bord” pe drumuri din Hunedoara

Ioana Oprean

Publicat

în

O femeie de 34 de ani și un bărbat de 27 de ani, din Alba, cu „alcool la bord” pe drumuri din Hunedoara Sâmbătă, 1 august 2026, în jurul orei 16:20, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Hunedoara au oprit pentru control, pe DN 7, în localitatea Simeria, o autoutilitară care se deplasa din direcția Deva […]

Citește mai mult

Actualitate

Dumitru Chisăliță, șeful AEI: România, campioana europeană a scumpirii motorinei. Țiței românesc, rafinării românești, prețuri ca și cum totul ar veni din import

Bogdan Ilea

Publicat

în

Dumitru Chisăliță, șeful AEI: România, campioana europeană a scumpirii motorinei. Țiței românesc, rafinării românești, prețuri ca și cum totul ar veni din import  În ultimele șapte zile, prețul mediu al motorinei la pompă a crescut în România cu 7,5%, cea mai mare creștere dintre țările europene analizate. Mai mult decât în Croația, unde creșterea a […]

Citește mai mult