Ştirea zilei

Judecătoria Aiud a decis liberarea condiționată a omului de afaceri Ilie Carabulea. Decizia nu e definitivă

Ioana Oprean

Publicat

în

Judecătoria Aiud a decis, vineri, liberarea condiţionată a omului de afaceri Ilie Carabulea, condamnat în vara anului trecut la cinci ani şi şase luni de închisoare, însă decizia nu este definitivă, iar acesta rămâne deocamdată în închisoare.

Potrivit unei unei decizii publicate, vineri, pe portalul Judecătoriei Aiud, instanța a decis liberarea condiționată a lui Ilie Carabulea.

”Dispune liberarea condiţionată a condamnatului C.I. (…) emis de Curtea de Apel Bucureşti (…) Atrage atenţia petentului condamnat asupra cauzelor de revocare a liberării condiţionate. (…) Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.04.2018”, potrivit Judecătoriei Aiud.

Dosarul s-a judecat marți, iar judecătorii s-au pronunțat astăzi.

Surse judiciare au declarat că Ilie Carabulea va fi eliberat din penitenciar doar dacă DNA nu va face contestație în termenul dat de lege. Astfel, decizia încă nu este definitivă.

De asemenea, dacă DNA va face contestație, dosarul ajunge la Tribunalul Alba.

Ilie Carabulea este încarcerat la Penitenciarul Aiud.

Omul de afaceri a mai depus anul trecut alte două cereri de eliberare condiționată, iar la începutul acestuia an încă una, însă toate au fost respinse. Cererile au fost depuse inclusiv în baza Legii recursului compensatoriu.

Carabulea a fost condamnat definitiv în dosarul „Carpatica” la 5 ani şi 6 luni de închisoare. În acelaşi dosar, fostul şef ASF, Dan Radu Ruşanu, a fost achitat.

În dosarul „Carpatica” au fost judecaţi fostul preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară, Dan Radu Ruşanu, omul de afaceri Ilie Carabulea, Marian Mârzac, fost membru al Consiliului ASF, Radu Mustăţea, la data faptelor membru în Consiliul de Administraţie al SC Carpatica Asig SA, alături de alte persoane.

Carpatica Asig era specializată în emiterea de polițe de asigurări, majoritatea asigurări de tip RCA.

Potrivit procurorilor, Carabulea, Mustăţea şi Mîrzac „au constituit un grup infracţional organizat, în scopul săvârşirii unor infracţiuni prin care se urmărea protejarea intereselor financiare ale SC Carpatica Asig SA”.

„Carabulea Ilie (persoana care deţine indirect şi controlează societatea de asigurări) l-a promovat, susţinut şi cointeresat financiar, în mod constant, pe fostul director Mîrzac Marian (care a ocupat această funcţie la SC Carpatica Asig SA în perioada 16.05.2012 – 23.04.2013), pentru a fi ales în conducerea ASF. Din poziţia de membru neexecutiv în cadrul conducerii ASF, ocupată cu începere din data de 24 aprilie 2013, Mîrzac Marian a făcut demersuri pentru a asigura protecţia SC Carpatica Asig SA şi pentru a evita suspendarea autorizaţiei de funcţionare de pe piaţa asigurărilor din România, până la remedierea deficienţelor”, au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Video | Șofer de 58 de ani din Sebeș, reținut după ce, cu 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat, a lovit cu mașina o femeie pe trotuar

Ioana Oprean

Publicat

în

Șofer de 58 de ani din Sebeș, reținut după ce, cu 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat, a lovit cu mașina o femeie pe trotuar Sâmbătă, 12 septembrie 2026, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Sebeș au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 58 de ani, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Se caută șef pentru Serviciul buget venituri al Consiliului Județean Alba: În ce constă concursul pentru o funcție-cheie în administrația județeană

Ioana Oprean

Publicat

în

Se caută șef pentru Serviciul buget venituri al Consiliului Județean Alba: În ce constă concursul pentru o funcție-cheie în administrația județeană Consiliul Județean Alba caută un nou șef pentru Serviciul buget venituri, una dintre structurile importante ale aparatului de specialitate al instituției. Postul de conducere este vacant, iar ocuparea lui se va face prin concurs […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 13 septembrie. Condițiile de înscriere la concurs

Ioana Oprean

Publicat

în

ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 13 septembrie. Condițiile de înscriere la concurs Mai multe instituții publice din județul Alba anunță organizarea unor concursuri de recrutare pentru ocuparea posturilor vacante. Candidații trebuie să îndeplinească atât condițiile generale, cât și condițiile specifice privind studiile, vechimea în muncă și alte […]

Citește mai mult