Ştirea zilei

”Jocul urșilor” în vecinătatea municipiului Alba Iulia. ”La Pâclișa este vorba de cel puțin 2 urși, iar unul ar putea fi bolnav sau rănit

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Apăruți de nicăieri, Urșii care au adus teroarea în județul Alba vor fi relocați sau împușcați • Cum au ajuns urșii până aproape de Alba Iulia rămâne o enigmă

La ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență desfășurată la Instituția Prefectului Alba, prezidată de prefectul Dănuț Hălălai, a fost luată în discuție problema urșilor care de două săptămâni terorizează locuitorii județului, ultimul atac având loc acum câteva zile, când au ucis o scroafă cu purcei într-o gospodărie din Pâclișa, Alba Iulia.

În opinia directorului Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor sportivi Alba (AJVPS), Bogdan Dragomir, care a participat la ședință, la Pâclișa este vorba despre cel puțin 2 urși, iar cel care a sfârtecat porcii nu este cel care a fost văzut zilele trecute în aceeași zonă, fiind mai mare, dar mai slab, nefiind exclus să fie bolnav sau chiar rănit.

Pentru aceștia, autoritățile vor să solicite Ministerului Mediului relocarea, iar din discuții a rezultat că aceasta s-ar putea face pe un fond de vânătoare de la Luncile Prigoanei. Aceasta ar presupune prinderea și tranchilizarea animalelor sălbatice și mutarea lor în zona montană, în acest sens fiind purtate discuții preliminare cu un ONG din Hunedoara, a spus prefectul Dănuț Hălălai.

Șeful AJVPS Alba consideră însă că relocarea urșilor agresivi nu rezolvă problema, pentru că ursul ar putea ajunge pe teritoriul unui alt urs, care l-ar putea alunga, iar astfel situația se poate repeta, iar ursul relocat ar ajunge din nou la locurile cu civilizație umană. De aceea, Bogdan Dragomir susține că urșii care se apropie de habitatul uman trebuie recoltați.

În zona Straja – Henig, se pare că este vorba despre fiara ce fusese văzută în zona Daia Română, care ulterior s-a mutat la Straja, unde a omorât mai multe oi. Pentru recoltarea acestuia, AJVPS Alba a cerut derogare din partea Ministerului Mediului pentru a putea fi împușcat legal.

Nu se știe nimic concret despre modul în care au ajuns urșii în județul Alba, mai ales atât de aproape de Alba Iulia, dar parcă au apărut de nicăieri.

„Să apară așa, dintr-o dată, 3 – 4 exemplare în zone în care nu au fost niciodată, e dubios. Dacă ții cont de managementul marilor carnivore care se aplică la nivel de țară în ultimii ani, nu-i nimic de mirare, pentru că numărul lor crește în continuu, ei nu se mai vânează, numărul lor e în continuă creștere, dar habitatul lor e în continuă scădere, pentru că se antropizează și, pe lângă faptul că crește populația umană și intravilanul, mai taie și din păduri, deci… un număr mult mai mare de animale pe o suprafață mai mică de teren, e logic că ei trebuie să ajungă în zone unde nu au apărut niciodată”, a spus Bogdan Dragomir.

Viceprimarul Gabriel Pleșa a cerut luarea urgentă a măsurilor necesare, pentru a evita producerea unei eventuale nenorociri.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Video | Care sunt prețurile la fructe și legume în Piața agroalimentară din Cetate în Alba Iulia: Cât costă vinetele, ardeii și gogoșarii

Bogdan Ilea

Publicat

în

Care sunt prețurile la fructe și legume în Piața agroalimentară din Cetate: Cât costă vinetele, ardeii și gogoșarii În luna august o mare parte dintre gospodari aleg să coacă legume, astfel că în această perioadă sunt la mare căutare ardeii, gogoșarii și vinetele. Totuși, pe tarabele vânzătorlor din Piața agroalimentară din Cetate din Alba Iulia […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Foto | Băile Sărate Ocnișoara, în linie dreaptă pentru avizul de mediu: Investiție de 17 milioane de lei într-o bază turistică modernă chiar în inima unei arii protejate Natura 2000

Ioana Oprean

Publicat

în

Băile Sărate Ocnișoara, în linie dreaptă pentru avizul de mediu: Investiție de 17 milioane de lei într-o bază turistică modernă chiar în inima unei arii protejate Natura 2000 Consiliul Județean Alba continuă demersurile administrative pentru transformarea zonei Ocnișoara (comuna Lopadea Nouă) într-o stațiune balneară modernă. Instituția a depus solicitarea de emitere a acordului de mediu […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Canalizare pentru locuitorii din Ohaba și Secășel: proiect de 9,43 milioane de lei, cu 19 km de conducte și 350 de branșamente

Bogdan Ilea

Publicat

în

Canalizare pentru locuitorii din Ohaba și Secășel: proiect de 9,43 milioane de lei, cu 19 km de conducte și 350 de branșamente Locuitorii din localitățile Ohaba și Secășel vor avea, pentru prima dată, acces la rețeaua de canalizare. În prezent, în comună se desfășoară lucrările pentru înființarea rețelei, un proiect în valoare de 9,43 milioane […]

Citește mai mult