Jocul caprei „Ţa, ţa, ţa căpriţă ţa!” – un obicei străvechi la români, păstrat şi-n zi de azi, de Anul Nou

Un obicei străvechi, ce face parte din tradiţiile de iarnă, păstrat încă la români de Anul Nou, mai ales la sate şi comune este Jocul Caprei. Capra a fost socotită de români ca animalul care alungă spiritele rele şi aduce noroc în noul an. La origine, Jocul “caprei” (omorârea, bocirea , înmormântarea, învierea) era un ceremonial grav, un element de cult. În cadrul sărbătorilor agrare jocul a devenit un ritual menit să aducă rodnicie anului care urmează, spor de animale în turmele păstorilor, succesul recoltelor – invocat şi evocat de boabele care se aruncau de gazdă peste cortegiul „caprei”.  În zilele noastre, jocul a rămas doar un prilej de divertisment, ce îi înveseleşte pe gospodari, le aduce urări bune şi noroc cu prilejul Anului Nou.

Umblatul cu Capra ţine, de regulă, de la Crăciun până la Anul Nou. Măştile care evocă la Viflaim personaje biblice sunt înlocuite aici de masca unui singur animal, al cărui nume variază de la o regiune la alta: cerb în Hunedoara, capră sau ţurcă în Moldova şi Ardeal, boriţă (de la bour) în Transilvania de sud. În Muntenia şi Oltenia, capra este denumită ‘brezaia’. Obiceiul se practică mai ales de Anul Nou.

Capul caprei este confecţionat din lemn de mesteacăn cioplit în forma cea mai apropiată de reprezentarea naturală, partea de jos a botului fiind lucrată într-un lemn aparte prins cu un cui, astfel încât trăgându-se de sfoara cu care este prins, botul caprei să poată clămpăni. În partea de sus a capului se fixează coarnele (căpriorii), alteori simple imitaţii de lemn, capul fiind apoi completat cu urechi, ochi de mărgele, ţinte de alamă, totul pentru a reda veridic simbolul pe care îl reprezintă. Capul astfel construit se fixează într-un suport alcătuit dintr-un băţ de lungime variabilă în funcţie de înălţimea interpretului. Corpul caprei este format dintr-un lăicer, lăsându-se loc liber pentru ca interpretul să poată vedea acţiunea pentru a se putea integra jocului. Împodobirea caprei nu are îngrădiri, făcându-se în funcţie de fantezia şi personalitatea fiecărui interpret. Lăicerul este împodobit cu fragmente de oglinzi, coarne cu canafi de lână colorată, beteală, clopoţei.

Fluieraşii interpretează jocul caprei, iar ciobanul, având în mână o botă, dirijează jocul acestora adresându-le strigăturile: Pe munte cu florile/ Pasc ciobanii caprele. Ţa ţa ţa Căpriţa ţa /La stânga şi la dreapta. Vine cerbul de la munte/ C-o steluţă-n frunte. Frunza verde baraboi/ Hai să mergem înapoi. Bine-i şade caprei mele/ Cu cercei şi cu mărgele. Asta-i capra năzdrăvană/ Cu laicer şi cu năframă. Frunza verde şi-un harbuz/ Ţine, capra capul sus! Ş-apoi verde lemn sucit/ Jocul nostru s-o gătit.

Strigăturile la acest joc variază şi în funcţie de interpret. Urmează apoi un dialog între cioban şi negustor în legătură cu vinderea unei capre. După jocul caprelor urmează travestiul urs, jucat cu dezinvoltură de ursar pe melodii presărate cu numeroase strigături.

Sursa:datinisitraditii.ro, foto:emaramureş.ro

Secțiune Știri sub articolul principal

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne pe Google News