Jandarmii din Alba supuşi evaluării
În cursul zilei de ieri s-a finalizat evaluarea angajaţilor de la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Alba (IJJ), acţiune organizată în vederea reducerii numărului personalului. Au fost supuşi acestei testări cei încadraţi în structurile operative şi non operative care vor fi afectate de tăierile de posturi. Evaluarea a constat într-un interviu filmat, susţinut în faţa unei comisii formate la nivelul inspectoratului. „Interviul a fost structurat pe probleme profesionale, insistându-se pe natura practică a activităţii de jandarm, respectiv modalitatea de aplicare în practică a cunoştinţelor teoretice”, a menţionat purtătorul de cuvânt al IJJ Alba, căpitan Cosmin Jurcoveţ. Nu au fost înregistrate probleme, jandarmii conformându-se şi participând la evaluare. Fiecare dintre cei evaluaţi a primit un punctaj care în fapt va decide cine îşi va păstra uniforma şi cine va fi nevoit să o lase în urmă şi să înceapă o nouă etapă a vieţii. Deocamdată nu s-a primit nimic oficial, astfel că nu se ştie cu certitudine numărul celor care îşi vor pierde locul de muncă. În prezent, la nivelul IJJ Alba conform organigramei nu există funcţii vacante. (L.I.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Turn de chirurgie laparoscopică pentru Spitalul Municipal Aiud: O nouă procedură de achiziție a fost lansată
Turn de chirurgie laparoscopică pentru Spitalul Municipal Aiud: O nouă procedură de achiziție a fost lansată Spitalul Municipal Aiud se pregătește să facă un pas decisiv spre modernizarea infrastructurii sale medicale prin derularea unei proceduri de achiziție publică de o importanță majoră pentru comunitatea locală. Prin intermediul platformei SEAP, unitatea sanitară a lansat, în 9 […]
Tur cu bicicleta în jurul unui oraș din Alba: Când va avea loc și cum poți participa
Tur cu bicicleta în jurul unui oraș din Alba: Când va avea loc și cum poți participa Cugirul se pregătește pentru o nouă întâlnire cu natura, mișcarea și comunitatea. Iubitorii de ciclism sunt invitați să participe, sâmbătă, 19 septembrie 2026, la Turul cu bicicleta în jurul Cugirului, eveniment organizat de MTB Cugir, cu sprijinul Primăriei […]
Foto | Șase locuințe nZEB în zona Gheorghe Șincai din Alba Iulia: Primăria a lansat licitația pentru proiectare
Șase locuințe nZEB în zona Gheorghe Șincai din Alba Iulia: Primăria a lansat licitația pentru proiectare Primăria Municipiului Alba Iulia a lansat procedura de achiziție publică pentru serviciile de proiectare tehnică și asistență tehnică din partea proiectantului, în vederea construirii unui ansamblu de 6 locuințe sociale individuale de tip înșiruit. Proiectul este finanțat prin Programul […]