Rămâi conectat

Politică Administrație

Jandarmeria Alba reaminteşte regulile ce trebuie respectate pe timpul organizării şi desfăşurării adunărilor publice

Bogdan Presecan

Publicat

în

Potrivit Constituţiei României “libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile”.

Potrivit maiorului Jurcoveţ Cosmin, ofiţer la Relaţii Publice, “Jandarmeria este una dintre instituţiile statului care acţionează pentru garantarea acestui drept constituţional şi are atribuţii principale în ceea ce priveşte asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă pe timpul manifestărilor publice care implică aglomerări mari de persoane. La nivel judeţean, această responsabilitate revine Jandarmeriei Alba şi, pentru prevenirea unor disfuncţionalităţi sau incidente, instituţia reaminteşte câteva prevederi legale care trebuie respectate pe timpul organizării şi desfăşurării adunărilor publice:

a) Adunările publice trebuie să se desfăşoare în mod paşnic şi civilizat, cu protecţia participanţilor şi a mediului ambiant, fără să stânjenească folosirea normală a drumurilor publice, a transportului în comun, cu excepţia celor autorizate, funcţionarea instituţiilor publice sau private, a celor de învăţământ, cultura şi sănătate, a unităţilor economice ori să degenereze în acţiuni turbulente de natură a pune în primejdie ordinea şi liniştea publică, siguranţa persoanelor, integritatea corporală, viaţa sau bunurile acestora ori ale domeniului public, şi nu pot fi continuate după ora 23,00, caz în care intra sub incidenta dispoziţiilor Legii nr. 61/1991  pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

b) Organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice sunt interzise în imediata apropiere a gărilor, porturilor, aeroporturilor, staţiilor de metrou, spitalelor, obiectivelor militare, a unităţilor economice cu instalaţii, utilaje sau maşini cu grad ridicat de pericol în exploatare. De asemenea, este interzisă desfăşurarea simultană a două sau mai multe adunări publice distincte, în acelaşi loc sau pe aceleaşi trasee, indiferent de caracterul acestora.

c) Pentru organizarea adunărilor publice, solicitanţii se vor adresa, în scris, primarului unităţii administrativ-teritoriale pe a cărei rază urmează să se desfăşoare adunarea. Organizatorii adunărilor publice vor depune declaraţia scrisă la primăriile municipale, orăşeneşti sau comunale pe al căror teritoriu acestea urmează să se desfăşoare, cu cel puţin 3 zile înainte de data desfăşurării acestora, în care trebuie sa menţioneze denumirea sub care este cunoscut grupul organizator, scopul, locul, data, ora începerii şi durata acţiunii, traseele de afluire şi defluire, numărul aproximativ al participanţilor, persoanele împuternicite sa asigure şi sa răspundă de măsurile de organizare, serviciile pe care le solicita din partea consiliului local, a poliţiei locale şi jandarmeriei. De asemenea, organizatorii sunt obligaţi să înregistreze declaraţiile de desfăşurare a adunărilor publice la unităţile de jandarmi competente teritorial, cu cel puţin 48 de ore înainte. Nu trebuie declarate în prealabil adunările publice al căror scop îl constituie manifestările cultural artistice, sportive, religioase, comemorative, cele ocazionate de vizite oficiale, precum şi cele care se desfăşoară în exteriorul sau în incinta sediilor ori a imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat. În cazul în care organizatorii adunărilor publice nesupuse declarării prealabile deţin indicii sau date că desfăşurarea lor s-ar putea solda cu acte de dezordine ori că ar putea să ducă la manifestări violente, au obligaţia să solicite din timp primarilor, unităţilor de jandarmi competente teritorial şi poliţiei locale sprijin de specialitate.

d) Organizatorii adunărilor publice sunt obligaţi:

                        1. Să stabilească persoanele responsabile pentru conducerea adunărilor publice;
2. Să asigure un dispozitiv propriu de ordine format din personal purtând însemne distinctive, stabilite împreună cu comandantul unităţii de jandarmi care asigură măsurile de ordine publică;
3. Să delimiteze spaţiul de desfăşurare a adunărilor publice prin semne distinctive şi vizibile, iar când acestea se desfăşoară în deplasare, să ia măsuri pentru limitarea spaţiului de circulaţie ocupat;
4. Să achite anticipat, pe bază de deviz şi factură, contravaloarea serviciilor şi a amenajărilor solicitate consiliilor locale pentru desfăşurarea normală a adunărilor publice;
5. Să stabilească traseele de afluire şi defluire a participanţilor şi să ia măsuri ca ocuparea spaţiilor destinate desfăşurării adunărilor publice să aibă loc cu puţin timp înainte de ora începerii activităţilor, iar părăsirea lor să se facă imediat după ora limită stabilită;
6. Să ia măsuri pentru interzicerea participării la adunările publice a persoanelor care au asupra lor băuturi alcoolice sau care se află sub influenţa acestora;
7. Să ia măsuri pentru îndepărtarea participanţilor care, prin modul de manifestare, tulbură ordinea şi liniştea publică, iar când aceştia nu se supun, să îi semnaleze forţelor de ordine;
8. Să întrerupă imediat adunarea publică atunci când constată că aceasta nu se desfăşoară în mod paşnic şi civilizat, cu protecţia participanţilor şi a mediului ambiant, fără stânjenirea folosirii normale a drumurilor publice, a transportului în comun, a funcţionării instituţiilor publice sau private, a celor de învăţământ, cultură şi sănătate, a unităţilor economice ori au degenerat în acţiuni turbulente de natură a pune în primejdie ordinea şi liniştea publică, siguranţa persoanelor, integritatea corporală, viaţa sau bunurile acestora ori ale domeniului public. După restabilirea ordinii adunarea publică poate continua în limita timpului iniţial aprobat;
9. Să interzică participarea la adunările publice a persoanelor care au asupra lor arme de orice fel, materiale explozive sau incendiare, substanţe iritant lacrimogene sau cu efect paralizant, dispozitive pentru şocuri electrice ori alte obiecte ce pot fi folosite pentru acţiuni violente sau de tulburare a desfăşurării normale a acestora.

e) În cazul în care participanţii la adunări publice au formulat petiţii sau memorii, acestea pot fi prezentate autorităţilor publice destinatare de un grup de maximum 10 persoane.

f) Sunt interzise adunările publice prin care se urmăreşte:

–  propagarea ideilor totalitare de natură fascistă, comunistă, rasistă, şovină sau ale oricăror organizaţii terorist-diversioniste, defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la ură naţională sau religioasă, incitarea la discriminare, la violenţă publică şi la manifestări obscene, contrare bunelor moravuri;
– organizarea unei lovituri de stat sau altei acţiuni contrare siguranţei naţionale;
– încălcarea ordinii, siguranţei sau moralităţii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor ori punerea în pericol a sănătăţii acestora.

g) Primarul localităţii, la propunerea comisiei de avizare, poate interzice organizarea adunărilor publice atunci când:

            1. Deţine date de la organele specializate, din care rezultă că acestea nu s-ar desfăşura în mod paşnic şi civilizat, cu protecţia participanţilor şi a mediului ambiant, fără stânjenirea folosirii normale a drumurilor publice, a transportului în comun, a funcţionării instituţiilor publice sau private, a celor de învăţământ, cultură şi sănătate, a unităţilor economice ori sunt indicii că ar putea  degenera în acţiuni turbulente de natură a pune în primejdie ordinea şi liniştea publică, siguranţa persoanelor, integritatea corporală, viaţa sau bunurile acestora ori ale domeniului public.

            2. În perioada, locul şi pe traseele unde acestea ar urma să se desfăşoare se execută lucrări edilitar gospodăreşti de amploare.

h) Participanţii la adunările publice sunt obligaţi:

            1. Să respecte recomandările făcute de organizatorii adunărilor publice, împuterniciţii acestora sau organele de ordine;

            2. Să se abţină de la acţiuni de natură a împiedica desfăşurarea normală a adunărilor publice şi să nu incite la asemenea acţiuni prin viu grai, manifeste sau alte mijloace audiovizuale;

            3. Să nu introducă sau să aibă, în timpul adunărilor publice arme de orice fel, materiale explozive sau incendiare, substanţe iritant lacrimogene sau cu efect paralizant, dispozitive pentru şocuri electrice ori alte obiecte ce pot fi folosite pentru acţiuni violente sau de tulburare a desfăşurării normale a adunărilor publice.

            4. Să părăsească imediat adunările publice sau locul unde acestea se desfăşoară, când au fost somaţi de către organizatori, împuterniciţii acestora sau organele de poliţie;

            5. Să nu participe la adunări publice în stare de ebrietate, să nu consume şi să nu distribuie băuturi alcoolice sau droguri.

i) Este interzis ca persoane sau grupuri de persoane care nu au legătură cu adunările publice organizate să se infiltreze în rândul demonstranţilor, cu scopul de a tulbura normala desfăşurare a acestora.

j) În cazul în care adunările publice îşi pierd caracterul paşnic şi civilizat, poliţia şi trupele de jandarmi vor interveni pentru împiedicarea sau neutralizarea manifestărilor ce tulbura grav ordinea şi liniştea publica, pun în pericol viata, integritatea corporală a cetăţenilor, a trupelor de ordine sau ameninţă cu devastări ori distrugeri de clădiri şi alte bunuri de interes public sau privat. Intervenţia în forţă va fi aprobată de prefect sau de înlocuitorul acestuia la solicitarea comandantului forţelor de jandarmi care asigura măsurile de ordine publică la locul adunării publice.  Aprobarea intervenţiei în forţă nu este necesară în cazul în care asupra forţelor de ordine se exercita violenţe care pun în pericol iminent viata, integritatea corporală sau sănătatea acestora ori a altor persoane sau când exista indicii temeinice ca participanţii pregătesc sau au comis o fapta ilegală. Folosirea forţei se va face numai după avertizarea şi somarea participanţilor de a se dispersa, de către ofiţerul de jandarmi desemnat ca şef al dispozitivului de ordine. Pentru executarea dispersării se lasă la dispoziţie participanţilor un timp corespunzător, determinat în raport cu numărul acestora şi cu căile de afluire.
  Avertizarea şi somarea nu sunt necesare în cazul în care asupra organelor de ordine se exercită violenţe ori acestea se afla într-un pericol iminent. Avertizarea consta în folosirea de semnale sonore sau luminoase şi atragerea atenţiei participanţilor, prin mijloace de amplificare sonoră, asupra necesităţii dispersării lor şi respectării legii.

k) Constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să întrunească elementele constitutive ale unor infracţiuni:

    1. organizarea şi desfăşurarea de adunări publice nedeclarate, neînregistrate sau interzise – amendă de la 10.00 lei la 10000 lei;

                2. nerespectarea orelor de desfăşurare, traseelor de deplasare sau locului şi perimetrului destinat adunării publice – amendă de la 10.00 lei la 10000 lei;

                3.  neluarea de către organizatori a măsurilor de întrerupere a adunării publice atunci când constată că aceasta nu se desfăşoară în mod paşnic şi civilizat, cu protecţia participanţilor şi a mediului ambiant, fără stânjenirea folosirii normale a drumurilor publice, a transportului în comun, a funcţionării instituţiilor publice sau private, a celor de învăţământ, cultură şi sănătate, a unităţilor economice ori au degenerat în acţiuni turbulente de natură a pune în primejdie ordinea şi liniştea publică, siguranţa persoanelor, integritatea corporală, viaţa sau bunurile acestora ori ale domeniului public – amendă de la 10.00 lei la 10000 lei;

              4. participarea la adunări publice nedeclarate sau interzise şi urmate de refuzul părăsirii locurilor de desfăşurare a acestora, la avertizările şi somaţiile organelor de ordine făcute potrivit legii – amendă de la 5.00 lei la 5000 lei;

               5. instigarea prin orice mijloace, iniţierea sau recurgerea la acţiuni violente sau alte manifestări, cu intenţia de zădărnicire ori tulburare, în orice mod, a adunărilor publice– amendă de la 500 lei la 50.00 lei;

               6. refuzul de a părăsi imediat adunarea, dacă măsura a fost dispusă de conducătorii acţiunilor– amendă de la 5.00 lei la 5000 lei;

               7. organizarea sau participarea la contramanifestaţii desfăşurate în acelaşi timp şi în acelaşi loc cu adunările publice declarate, indiferent de modul lor de exprimare– amendă de la 5.00 lei la 5000 lei;

               8. introducerea sau desfacerea băuturilor alcoolice în locurile destinate desfăşurării adunărilor publice, pe toată durata acestora – amendă de la 5.00 lei la 5000 lei;

            9. refuzul de a părăsi imediat adunarea la solicitarea organelor de ordine, potrivit legii – amendă de la 5.00 lei la 5000 lei;

l) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani introducerea sau portul, de către persoanele participante în locurile destinate desfăşurării adunărilor publice, a armelor de orice fel, materialelor explozive sau incendiare, substanţelor iritant lacrimogene sau cu efect paralizant ori a altor asemenea materiale, substanţe sau obiecte.    Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă, opunerea cu violenţă faţă de organizatori, împuterniciţii acestora sau faţă de forţele de ordine ori împiedicarea lor de a-şi exercita atribuţiile legale privind asigurarea ordinii în desfăşurarea adunărilor publice.”


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comuna Ciuruleasa va avea 16 containere pentru colectarea deșeurilor: Licitația pentru un centru de colectare prin aport voluntar, lansată în SEAP

Bogdan Ilea

Publicat

în

Comuna Ciuruleasa va avea 16 containere pentru colectarea deșeurilor: Licitația pentru un centru de colectare prin aport voluntar, lansată în SEAP Comuna Ciuruleasa a lansat licitația pentru centrul de colectare a deșeurilor prin aport voluntar. Proiectul, de peste 2 milioane de lei, cuprinde 16 containere pentru colectarea deșeurilor provenite de la gospodării sau instituții. Construcția […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea